Şi cormoranii sunt periculoşi, dar noi îi întrecem

Saltea abandonată la colţ de stradă FOTO: Lavinia Bălulescu

Când m-am mutat în cartier acum mai mulţi ani am găsit pace şi prosperitate. În fiecare dimineaţă în faţa blocului, pe bulevard, trebuia să-ţi faci loc printr-o mare de coji de seminţe consumate de locatarii care avuseseră seara de discutat lucruri importante pe trotuar. Seminţe, mucuri de ţigară şi sticle de bere. Ce mare lucru?

Când am găsit un dulap de bucătărie abandonat la colţul străzii nu m-am mirat, probabil cineva-l lăsase acolo pentru un om mai sărac, în fond era o faptă bună, nu? Doar că dulapul a rămas la colţul străzii câteva primăveri, până s-a dezmembrat de la sine şi vântul l-a purtat departe, în alte cartiere. Aşa s-o fi întâmplat şi cu parbrizul spart pe care l-a lăsat cineva pe trotuar, că ce era să mai facă cu el? Au venit zăpezile, apoi căldura, oameni l-au călcat în picioare, l-au făcut praf şi pulbere, încet-încet a dispărut şi el, luat pe încălţăminte, inhalat sau pur şi simplu topit în pământ.

Acum, că a venit primăvara, de exemplu, nu mă miră prezenţa vaselor de toaletă la colţul străzii. Se pare că oamenii îşi schimbă WC-urile primăvara şi nu-s singura care a observat asta. Mai sunt, desigur, şi excepţii – ultima dată când am găsit un WC abandonat în cartier se întâmpla astă-toamnă. A stat la capătul trecerii de pietoni până a venit zăpada, apoi a dispărut. Nu se poate spune ce s-a petrecut cu el, dar cert e că prezenţa lui în acel loc i-a făcut pe oameni să creadă tot mai mult în faptul că acolo, în acel punct, e bine să arunci gunoiul.

De ce? Pentru că acolo aruncă alţi oameni, dar şi pentru că acolo păşeşti prima dată pe trotuar după ce ai traversat trecerea de pietoni. De ce nu ai păşi într-un WC spart? Sau într-o plasă cu sticle de şampanie goale? Într-un parbriz pisat sau într-o pungă plină cu ouă clocită? Şi pentru că da, e un loc bun de abandonat lucruri, cineva a lăsat acolo recent cel mai mare obiect pe care l-am văzut eu aruncat până acum. O saltea veche de pat. Sigur, salteaua e însoţită chiar de o stinghie a patului, ca şi cum cineva nervos a smuls salteaua cu tot cu o bucată de pat. Cum a fost cărată până acolo? De cine? Noaptea sau ziua în amiaza mare? Oamenii au lăsat salteaua acolo cu intenţia de a se întoarce după ea? Au lăsat-o pentru cineva care ar putea avea nevoie de această saltea?

Curiozitatea a omorât pisica şi uneori a omorât şi gândaci, dar noroc că în Pantelimon gândacii sunt nemuritori, unde omori unul apar trei, aşa că şi dacă ne întrebăm, şi dacă nu, lucrurile stricate vor continua să fie abandonate pe marginea drumului. La fel cum oamenii vor continua să arunce la ghenă obiecte mai mari decât ar avea loc, blocând tubulatura şi deranjând şobolanii, la fel cum trotuarele vor fi în continuare pardosite cu scuipat (chiar aţi observat ce obsesie avem în ţara asta pentru a scuipa pe stradă?), la fel cum oamenii îşi vor scoate pechinezii la plimbare seara fără să le strângă răhăţeii, la fel cum vom continua să ne inundăm unii pe alţii în blocuri insalubre şi să pretindem apoi că n-am fost noi, nu de la mine curge, nu e vina mea, nu ştiu nimic despre asta.

Vom continua să respirăm mucegaiul vecinului şi să aruncăm mobila pe geam când nu ne mai trebuie, să lăsăm câinii să transforme scara blocului în WC, să lipim mucii sub scaunul din tramvai şi să înfundăm tubulatura, pentru că putem, pentru că avem tot dreptul şi pentru că dacă nu o facem noi o va face altcineva în locul nostru.

Pentru că suntem prădători, pentru că suntem în general mai periculoşi chiar şi decât marea ameninţare a acestor vremuri (cormoranii), pentru că asta e lumea noastră şi trebuie să stoarcem tot ce e mai bun din ea.

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.