UPDATE Ce bani mai oferă Primăria Capitalei bucureştenilor. În timpul şedinţei de Consiliu un bărbat a pus la portovoce huiduielile de pe Lia Manoliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noi tehnologii de eliminare a infecţiilor nosocomiale din spitale, bani pentru elevii de până la 16 ani din şcolile bucureştene care vor să-şi pună aparat dentar, dar şi pentru cei care învaţă bine şi ajutoare pentru tinerii din Bucureşti diagnosticaţi cu cancer, care vor putea primi ajutor pentru prezervarea fertilităţii. Acestea sunt doar câteva dintre proiectele votate, joi, de Consiliul general al Municipiului Bucureşti.

UPDATE Primăria Capitalei va înfiinţa Administraţia clădiri rezidenţiale şi administrative, care să se ocupe de lucrări de investiţii pentru clădiri pentru clădiri rezidenţiale şi administrative.

UPDATE Bani au fost alocaţi şi pentru reabilitarea liniei tramvaielor 1 şi 10 de pe Bulevardul Vasile Milea, pe o lungime de 1,1 kilometri de cale dublă. Potrivit unui proiect aprobat de aleşii locali, în şedinţa de joi, şi două peroane vor fi modernizate, transmite news.ro. Sursa citată arată că proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 28 de milioane de lei. 

UPDATE Un protest spontan a avut loc joi în faţa Primăriei Capitalei pentru a protesta faţă de conducerea instituţiei. Oamenii au spus că primarul general Gabriela Firea nu îi reprezintă. De altfel, Firea nici nu a participat la întreaga şedinţă a consiliului general, ci a plecat la scurt timp după ce şedinţa a început. Un bărbat care a pus la portovoce huiduielile de pe Arena Naţională la adresa primarului Gabriela Firea a fost luat de jandarmi cu duba, arată stirileprotv.ro.

Vouchere pentru pacientele cu cancer la sân pentru testări genetice

Primăria Capitalei va acorda vouchere în valoare de 17.000 de lei pacientelor cu cancer la sân pentru testele genetice recomandate de medici, potrivit unui alt proiect de hotărâre aprobat în unanimitate joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). În perioada septembrie 2018 – decembrie 2019, vor beneficia de teste 1.000 de pacienţi (300 anul acesta şi 700 anul viitor) diagnosticaţi cu cancer de sân care au indicaţie medicală eliberată de un medic specialist oncolog privind realizarea testelor genetice. Bugetul proiectului este de 17 milioane de lei, un voucher având valoarea de 17.000 de lei.

Premii în bani pentru elevii cu media generală peste 8,5

Şi elevii bucureşteni care obţin media generală peste 8,5 vor primi din partea Primăriei Capitalei diferite sume de bani. Cel puţin aşa s-a votat în Consiliul general. Elevii cu media generală 10 vor primi premii în cuantum de 1.000 de lei, iar cei cu media generală între 9,5 şi 9,99 şi nota zece la purtare vor beneficia de premii de 400 lei.

Conform proiectului adoptat, elevii cu media generală între 8,5 şi 9,49 şi nota 10 la purtare vor beneficia de un premiu de 300 de lei.

Totodată, se vor acorda Premiile Primăriei Capitalei pentru performanţă, în cuantum de 600 de lei fiecare. Aceste granturi vor fi oferite pentru premierea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu rezultate deosebite în domeniul performanţelor şcolare sau în domeniul incluziunii.

Noi tarife pentru parcare în Bucureşti

Tot astăzi s-a hotărât ca Bucureştiul să fie împărţit în mai multe zone în ceea ce priveşte tarifarea parcajelor. Astfel, „Zona 0”, va avea patru segmente, resepectiv: zona parcajului subteran Intercontinental , străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu – I. Câmpineanu – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu – Sf. Vineri – Calea Moşilor – H. Botev – C. Coposu; a patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea , cu străzile C. Coposu – M. Basarab – Mircea Vodă – Unirii – Brătianu.

„Tarifele aplicabile în zona 0 vor fi: 10 lei/ oră TVA inclus, tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 00.00 – 24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Parcarea este limitată la o durată de maxim 2 ore, iar după expirarea acestei durate se va aplica măsura suprataxării cu un cuantum echivalent cu dublul tarifului orar, pentru fiecare oră de depăşire. Se va aplica tariful de 10 lei pe oră X 24 de ore X 30 de zile plus TVA unităţilor hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive, locuri de parcare rezervate pe bază de contract”, potrivit proiectului de hotărâre al CGMB.

Pentru locuitori din această zonă (riveranii), tariful va fi de 120 de lei pe lună, cu TVA.

Totodată, potrivit proiectului, celelalte tarife, pentru alte zone vor fi: pentru Zona 1, care cuprinde străzile Piaţa Victoriei – Iancu de Hunedoara – Polonă – Şincai – Mărăşeşti – Berzei – Buzeşti, tariful va fi de 5 lei pe oră, cu TVA, în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 2,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00.

În Zona 2, aflată între Zona 1 şi limita oraşului, tarifele vor fi de 2,5 lei/oră în intervalul 06.01 – 18.00, şi de 1,5 lei pe oră în intervalul 18.01 – 06.00. Tot 2,5 lei pe oră, 24 de ore pe zi, plus TVA, va fi tariful în această zonă pentru unitpţile hoteliere, iar pentru riverani, tariful va fi de 80 de lei pe lună cu TVA inclus.

Noile tarife de parcare vor intra în vigoare de la 1 iulie 2018.

Bani pentru tehnologii de eliminare a infecţiilor nosocomiale

Primăria Capitalei va mai aloca 159.000 de euro fără TVA (respectiv 877.877 lei) pentru implementarea unei tehnologii de eliminare a infecţiilor nosocomiale din spitale cu ajutorul roboţilor, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul ar urma să se desfăşoare începând cu iulie 2018 până în luna martie a anului viitor, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale "Dr. Victor Babeş".

Proiectul a fost aprobat în unanimitate. Totodată, Primăria Capitalei va oferi 750 de lei elevilor de până în 16 ani din şcolile din Capitală pentru a-şi pune aparat dentar, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Proteze ortodontice pentru elevii până în 16 ani 

Pentru copiii care au nevoie de proteze ortodontice pe ambele arcade, suma este dublă. Banii vor fi alocaţi la recomandarea unui medic specialist sau primar ortodont, iar aplicarea aparartului ortodontic se va face la Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu”, prin care se derulează proiectul.

De asemenea, tinerii din Bucureşti diagnosticaţi cu cancer vor putea primi ajutor pentru prezervarea fertilităţii prin proiectul „Newborn – Oncofertilitate”, ce va fi derulat de Primăria Capitalei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate.

Proiectul face parte dintre cele 20 de proiecte propuse de bucureşteni aprobate în campania „Propune pentru Bucureşti” şi urmăreşte „creşterea calităţii vieţii după tratamentele oncologice, astfel că tinerii diagnosticaţi cu cancer să aibă posibilitatea de a-şi prezerva fertilitatea”.

Bani pentru cuplurile longevive

Însă bani nu au fost daţi doar pentru proiectele referitoare la sănătate, ci şi pentru cuplurile longevive. Acestea vor primi între 1.000 şi 3.000 de lei atunci când împlinesc 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie. Propunerea, care a fost adoptată de membrii consiliului, a stârnit controverse, pe motiv că deja primăriile de sector oferă astfel de premii cuplurilor. 

„S-a făcut un obicei de a da bani către populaţie, dar nu se bagă aceşti bani în proiecte de care e nevoie, care duc la îmbunătăţirea serviciilor publice şi vieţilor oamenilor. Avem investiţii care se tărăgănează de ani şi ani de zile. Acest proiect dublează ceea ce fac primăriile de sector. Toate primăriile de sector dau bani şi premii pentru a celebra căsătorii”, a spus consilierul general PNL Ciprian Ciucu. 

Negocieri pentru achiziţionarea Parcului Verdi

De asemenea, Primăria Capitalei va începe negocierile pentru achiziţionarea Parcului Verdi cu actualul proprietar al terenurilor din Sectorul 2, Dragoş Săvulescu, fost acţionar la Clubul Dinamo, condamnat în primă instanţă anul trecut la trei ani de închisoare cu suspendare alături de Radu Mazăre.

Proiectul a fost aprobat cu 49 de voturi „pentru” şi o abţinere. Un alt proiect aprobat de Primăria Capitalei face referire la reabilitarea clădirii Universităţii Bucureşti, suma ce urmează să fie investită fiind de 84 de milioane de lei. Asta după ce instituţia de învăţământ superior a cerut bani primăriei. 

Trei trasee noi pentru bicicliştii din zona centrală

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul şi pentru implementarea celorlalte trei trasee de biciclete din zona centrală a Capitalei, de 17 kilometri, 10 kilometri şi, respectiv, 11,6 kilometri lungime. Un consilier general USR a spus că pistele ar trebui amenajate pe trasee drepte, nu în zig-zag. Reprezentanţii instituţiei îşi propun ca prin acest proiect să crească siguranţa în trafic a bicicliştilor şi pietonilor şi să diminueze nivelul de poluare.

Traseul al doilea din cele patru va avea o lungime de peste 17 kilometri. Pista va fi amenjată pe traseul Piaţa Victoriei - Bd. Iancu de Hunedoara - Şos. Ştefan cel Mare - Şos. Mihai Bravu şi va avea 120 de locuri de parcare pentru biciclete. Costul total al pistei pe acest traseu va fi de peste 18,3 milioane de lei.

Cel de-al treilea traseu va avea peste 10 kilometri şi va costa aproximativ 5,9 milioane de lei. Pista va fi amenajată pe traseul Calea Victoriei - Bd. Regina Elisabeta - Splaiul Independenţei - Bd. Naţiunile Unite şi va avea 50 de locuri de parcare pentru biciclete.

Traseul 4 va avea o lungime de 11,6 kilometri, iar amenajararea pistei se va face pe Piaţa Libertăţii - Piaţa Constituţiei - Bd Unirii - Bd. Decebal - Bd. Basarabia - Stadionul Naţional, cu 100 de locuri de parcare. Costul investiţiei este de aproape 13 milioane de lei.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite