Încă un mall în Capitală, în sectorul 3. Cum va arăta ParkLake Plaza, mallul ce se va deschide în 2016 în cartierul Titan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un nou mall se va deschide în cartierul Titan din Bucureşti.
Un nou mall se va deschide în cartierul Titan din Bucureşti.

La doar o lună de la inaugurarea mallului Promenada, investitori irlandezi şi portughezi anunţă începerea construcţiei unui nou centru comercial în Bucureşti: ParkLake Plaza va fi deschis în 2016, în cartierul Titan din Sectorul 3.

La doar o lună de la inaugurarea mallului Promenada, investitori irlandezi şi portughezi anunţă începerea construcţiei unui nou centru comercial în Bucureşti: ParkLake Plaza va fi deschis în 2016, în cartierul Titan din Sectorul 3.

Compania portugheză Sonae Sierra şi grupul de investiţii irlandez Caelum Development anunţă din nou  începerea lucrărilor de construcţie pentru cel mai nou centru comercial din Bucureşti, ParkLake Plaza.

Mallul va fi amplasat pe Bulevardul Liviu Rebreanu, în aproprierea Parcului şi Lacului Titan, din sectorul 3. Amplasat pe un teren de 8,2 hectare, achiziţionat de Caelum Development în 2006, centrul comercial va avea o suprafaţă închiriabilă de 70.000 de metri pătraţi, cu peste 200 de magazine şi 2.700 de locuri de parcare la subsol. Investiţia este estimată la 180 de milioane de euro, iar lucrarea va fi finalizată la sfârşitului anului 2015.

parklake plaza

Lucrările încep în decembrie

Autorizaţia de construire pentru ParkLake, primită în septembrie 2013 şi care include îmbunătăţirile la nivelul conceptului centrului comercial aduse de cei doi parteneri, permite începerea dezvoltării. Licitaţia pentru lucrările de construcţie se află în desfăşurare, iar lucrările vor începe în decembrie 2013. Potrivit managerului responsabil pentru dezvoltare, Ingo Nissen, în acest moment, conceptul şi designul schematic ale centrului comercial sunt finalizate, lucrându-se încă la designul de execuţie, însă, în paralel, vor fi demarate şi lucrările. Atât interiorul cât şi exteriorul mallului vor fi centrate, conceptual, în jurul temelor de „parc – natură – familie“, dorindu-se integrarea centrului în peisajul parcului Titan.

parklake plaza

Chiriaşii anunţaţi până acum

ParkLake Plaza va include o zonă de restaurante internaţionale cu peste 20 de unităţi, un multiplex Cinema City cu 16 săli, un hypermarket Cora cu o suprafaţă de 15.000 m2, Pure Fitness, Flanco, Douglas, Zara Home şi o vastă ofertă de magazine vestimentare (H&M, Mango, Zara, OYSHO, Pull & Bear, Stradivarius, Massimo Dutti, Bershka).

Centrul va oferi, de asemenea, şi o varietate de activităţi de timp liber şi sporturi aflate în legătură cu parcul.

În 2008, Sonae Sierra s-a asociat cu Caelum pentru dezvoltarea proiectului, însă în cele din urmă a iesit din parteneriat, pentru a reveni în 2012. În octombrie 2011 dezvoltatorii anunţau începerea lucrărilor de construire, numind companiile Apolodor SRL şi Edrasis - C. Psallidas SA, pentru efectuarea săpăturilor şi lucrărilor de foraj, însă lucrările au fost oprite anul trecut. Ingo Nissen a declarat că în perioada 2011-2012 s-au efectuat lucrări pregătitoare pentru începerea construirii propriu-zise.

Investitorii consideră că ParkLake Plaza va ajusta dezechilibrul creat de lipsa spaţiului de retail din zona de est a Bucureştiului.
 

Pe aceeaşi temă:

FOTO VIDEO Promenada, singurul mall construit în criză: 140 de magazine şi zone de divertisment

FOTO Promenada Mall, luat cu asalt de 45.000 de oameni. În ziua deschiderii, bucureştenii s-au înghesuit la mâncare

CEO Băneasa Developments: Vom creşte substanţial componenta de leisure şi entertainment din mall

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite