Încă un autobuz Otokar, al Primăriei Bucureşti, s-a defectat vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Încă un autobuz Otokar, al Primăriei Bucureşti, s-a defectat vineri, în jurul prânzului, după ce tot în cursul acestei zile, un altul s-a inundat cu apă clocotită după ce instalaţia de încălzire s-a defectat.

„S-a mai stricat unul. Nu, nu este o conspiraţie a universului împotriva FIREA/PSD. Sunt doar proaste şi scumpe. Atât poate Firea de la PSD”, a scris consilierul general al Primăriei Capitalei din partea PNL. 

Potrivit acestuia, autobuzul s-a stricat în mijlocul străzii şi, potrivit imaginilor, a blocat o bandă de mers. 

Zeci de călători au fost evacuaţi dintr-un autobuz Otokar după ce instalaţia de încălzire s-a stricat, iar autobuzul a fost inundat de apă clocotită. 

Nu este prima dată când apar probleme. Unul dintre autobuzele noi s-a stricat chiar în prima zi pe traseu, pe 1 decembrie. Uşa de la cabina şoferului a rămas blocată. De asemenea, sindicaliştii din Societatea de Transport Bucureşti spun că noile autobuze au mai multe probleme tehnice. 

Primăria Capitalei a negat până acum că ar fi existat aceste incidente şi defecţiuni. Anul viitor, în Bucureşti vor ajunge alte 300 de astfel de autobuze.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite