În Bucureşti, USL ocupă prima poziţie pe buletinele de vot, urmată de UDMR şi ARD

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a hotărât, vineri, ca pe prima poziţie a buletinelor de vot din Capitală să fie trecută Uniunea Social Liberală, urmată de UDMR şi Alianţa România Dreaptă, în timp ce PP-DD se află pe poziţia a opta.

Ştiri pe aceeaşi temă

La nivelul BEM s-a tras la sorţi ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot, în colegiile din Bucureşti, candidaţii la alegerile parlamentare.

În primă instanţă, s-a decis asupra succesiunii candidaţilor din partea partidelor parlamentare şi a alianţelor care cuprind partide parlamentare. Astfel, USL se află pe prima poziţie, UDMR pe poziţia secundă, iar ARD ocupă a treia poziţie.

De asemenea, a doua tragere la sorţi a privit ordinea în care vor fi înscrişi pe buletinul de vot candidaţii din partea partidelor neparlamentare, în continuarea primelor trei poziţii: PPMT, PRM, PER, PAS şi PP-DD.

A treia tragere la sorţi a vizat ordinea în care vor fi tipărite pe buletinele de vot organizaţiile care privesc minorităţile naţionale.

În Bucureşti sunt 40 de colegii uninominale, 28 pentru Camera Deputaţilor şi 12 pentru Senat.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările