520 de maidanezi din sectorul 2 au fost adoptaţi la distanţă. Cei mai mulţi care au luat câini sunt din Anglia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din cei 704 câini fără stăpân găzduiţi în cele două adăposturi ale Centrului Teritorial Veterinar al Sectorului 2, 520 au fos adoptaţi la distanţă
Din cei 704 câini fără stăpân găzduiţi în cele două adăposturi ale Centrului Teritorial Veterinar al Sectorului 2, 520 au fos adoptaţi la distanţă

Centrul Teritorial Veterinar al Sectorului 2 a dat spre adopţie la distanţă, iubitorilor de animale, un număr de 520 de câini. Maidanezii au fost preluaţi din curţile spitalelor, grădiniţelor, şcolilor sau la solicitarea unor persoane care nu mai puteau să-i îngrijească din diverse motive şi urmau să-i arunce în stradă, anunţă administraţia locală.

O parte dintre câinii care sunt în adăposturile centrului provin de la rudele locuitorilor sectorului 2 care au decedat, iar urmaşii acestora nu doreau sau nu puteau să continue întreţinerea animalelor care ar fi ajuns tot în strada unde aceştia s-ar fi înmulţit şi ar fi crescut numărul animalelor fără stăpân.

În această perioadă premergătoare sărbătorilor de iarnă, Centrul Teritorial Veterinar Sector 2 face un apel către toţi iubitorii de animale să facă un cadou celor dragi prin adoptarea la distanţă a unui câine care le va aduce cu siguranţă mare bucurie în suflet.

Cei care au adoptat deja un câine şi-au luat angajamentul de-a achita lunar suma de 77 de lei pentru fiecare exemplar în parte, sumă din care se asigură cazarea, întreţinerea şi asistenţa sanitar – veterinară de specialitate. Potrivit Primăriei Sectorului 2, pe primul loc al numărului de câini adoptaţi la distanţă sunt cetăţeni din Anglia, urmaţi de cei din Franţa, Germania şi SUA care au sărit în ajutorul animalelor şi le-au salvat de la moarte, asigurându-le o viaţă liniştită.

De asemenea, foarte mulţi câini au fost adoptaţi la distanţă şi de cetăţeni din: Canada, Danemarca, Elveţia, Italia şi Luxemburg care nu au rămas indiferenţi la soarta câinilor din România şi au decis să se implice prin achitarea costurilor necesare îngrijirii lor în continuare. 

Pentru iubitorii de animale care nu au posibilităţile necesare de îngrijire, dar doresc să salveze viaţa unui patruped, Consiliul Local al Sectorului 2 a pus la dispoziţia lor, începând din data de 16 octombrie condiţiile prin care pot adopta la distanţă cei 704 câini care sunt găzduiţi în două adăposturi ale Centrului Teritorial Veterinar al Sectorului 2, unul situat în Butimanu, judeţul Dâmboviţa şi altul la Tânganu, judeţul Ilfov.

Condiţiile de adopţie la distanţă sunt următoarele:
•        persoana care a adoptat la distanţă un câine trebuie să plătească regulat suma de 77 de lei ce reprezintă contravaloarea întreţinerii lui,
•        adoptatorul trebuie să încheie un contract angajament cu Centru Teritorial Veterinar Sector 2 prin care asigură cheltuielile aferente întreţinerii câinelui pe care l-a ales şi trebuie să anunţe centrul cu cel puţin 30 de zile înainte despre intenţia de reziliere a documentului,
•        se pot adopta la distanţă cât mai mulţi câini.

Până în prezent, din cei 704 câini au fost adoptaţi deja un număr de 520 de exemplare, iar alţi 184 câini îşi aşteaptă încă salvatorii.

Iubitorii de animale sunt invitaţi să vină şi să-şi aleagă câinele dorit de la adăposturile din Tânganu sau din Butimanu de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00. După ce au ales un câine vor încheia un contract angajament de adopţie la distanţă cu Centrul Teritorial Veterinar al Primăriei Sectorului 2 situat pe Şoseaua Pantelimon numărul 500.

Mai puteţi citi:

Oprescu, verificat de oficiali europeni pe gestionarea maidanezilor. Edilul-şef: „Nu suntem de acord cu imaginea pe care vor să o creeze nişte oameni iresponsabili“

Primarul General, Sorin Oprescu, s-a intalnit, miercuri, cu europarlamentarii Janusz Wojciechowski si Andrea Zanoni, membri ai Intergrupului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Parlamentului European. Oficialii europeni au venit pentru a verifica stadiul programului de gestionare a maidanezilor şi pentru a vedea dacă se respectă standardele internaţionale.

300 de maidanezi ar putea fi prinşi pe zi, dar Primăria Capitalei a trimis hingherii acasă pentru că nu are unde să ţină câinii

Răzvan Băncescu, coordonatorul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor din cadrul Primăriei Capitalei, a explicat, marţi, că prinderea câinilor fără stăpân de pe străzi a încetinit considerabil întrucât nu există destule locuri în adăposturi. Cu toate acestea, echipajele ar putea ajunge chiar şi la 300 de maidanezi capturaţi pe zi.

Raportul ASPA: 4.178 de maidanezi au fost adunaţi de pe străzi. În afară de Dogtown, niciun ONG nu a adoptat câini fără stăpân

Reprezentantul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, Răzvan Băncescu, a prezentat, marţi, rezultatele implementării planului de gestionare a câinilor fără stăpân, pentru perioada septembrie-noiembrie 2013.

Cât ne costă eutanasierea unui câine şi cine va face procedura. Neutralizarea maidanezilor, blocată de neadoptarea normelor de aplicare

Normele de aplicare a Legii Maidanezilor, prin care se reglementează gestionarea câinilor fără stăpân şi în care se dă liber la eutanasierea animalelor la două săptămâni după capturarea lui de pe străzi, se află în continuare la ministere, potrivit coordonatorului ASPA, Răzvan Băncescu. Chiar şi aşa eutanasierea nu se va face în centrele municipalităţii, ci printr-un nou contract cu firmele private.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite