Articol publicitar

3 minuni ale Bucureştiului pe care nu trebuie să le ratezi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
b vbv

În ultimii ani, Bucureştiul a intrat in topul capitalelor europene ce sunt vizitate de către turişti, fiind căutat mai ales pentru cazarea ieftină, mâncare foarte bună, distracţia de noapte, dar şi pentru clădirile inedite pe care le poţi vizita.

Capitala României poate ascunde poveşti şi clădiri istorice la tot pasul, unele dintre ele fiind recunoscute la nivel internaţional. Cu toate acestea, majoritatea turiştilor sunt în căutare de locuri care să îmbine frumuseţea locurilor cu voia bună şi distracţia. Cei mai mulţi vin în city-break-uri scurte şi au un plan dinainte stabilit. Astfel, principalele locuri vizitate sunt clădirile-în timpul zilei, pub-urile-pentru viaţa de noapte-şi parcurile-pentru relaxare.

Cunoscut drept “Micul Paris” în trecut, Bucureştiul s-a reinventat, în ciuda trecerii timpului şi a contrastelor: deşi are mai bine de 500 de ani de istorie, are o identitate modernă. De la instituţii publice, monumente culturale, biserici în diverse stiluri arhitecturale la parcuri şi muzee, pieţe şi bulevarde celebre sau locuri de agrement, Bucureştiul oferă turiştilor locaţii de poveste pentru fotografii şi momente de neuitat.

Sunt multe locurile pe care le putem recomanda dacă vii în vizită în Bucureşti. Însă, fie că eşti turist din România sau din afara ei, există cel puţin 3 minuni ale Bucureştiului pe care nu trebuie să le ratezi. Care sunt acestea?

Cunoscut şi sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului, Palatul Parlamentului măsoară 270 m pe 240 m, are 86 m înălţime la suprafaţă şi 92 m sub pământ realizat în spiritul arhitecturii socialiste. Are 9 nivele la suprafaţă şi alte 9 subterane. Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.

Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafaţă si cea mai scumpă clădire administrativă din lume. Clădirea Palatul Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureştiului, la 10 minute distanţă de Piaţa Unirii.

image

Sursă foto: wikipedia.org

Clădirea are o suprafaţă desfăşurată de 330.000 m², înscriindu-se la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului. Pentru comparaţie se poate menţiona că această clădire depăşeşte cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt; de aceea, unele surse o caracterizează ca pe o construcţie „faraonică”. Inedit este şi faptul că poate fi văzută din spaţiu.

Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:

  • 1.000.000 m³ de marmură;
  • 5.500 de tone de ciment;
  • 7.000 de tone de oţel;
  • 2.000.000 de tone de nisip;
  • 1.000 de tone de bazalt;
  • 900.000 m³ de esenţe de lemn;
  • 3.500 de tone de cristal;
  • 200.000 m³ de sticlă;
  • 15.000 de candelabre;
  • 220.000 m² de covoare;
  • 3.500 m² de piele.

Palatul Parlamentului se poate vizita, însă în grupuri restrânse şi într-un număr redus de zile, astfel că-dacă treci prin Bucureşti-ori trebuie să ai noroc, ori este nevoie să faci rezervare anterior vizitei.

  • Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” sau “muzeul din inima capitalei” replică satul neaoş românesc prin existenţa elementelor din diferite zone etnografice româneşti.

Ideea unui muzeu în aer liber provine din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune în 1867 prezentarea unor monumente de arhitectură populară în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris.

Muzeul Satului a fost creat de către Dimitrie Gusti după îndelungi cercetări, după o serie de experimente muzeografice ce au durat mai bine de un deceniu. Pe baza acestor experienţe, cu sprijinul Fundaţiei Regale “Principele Carol”, în 1936 s-a putut clădi o operă muzeografică de excepţie.

image

Obiectivul muzeului a fost una de ordin sociologic, de a arăta vizitatorilor realitatea, viaţa satului aşa cum era ea trăită de ţăranul român. Muzeul reuşeşte, astfel, să prezinte publicului imaginea unui sat per ansamblu - sinteză a României în originalitatea, reprezentatitivitatea, unitatea şi diversitatea sa, totodată. Campaniile de cercetare şi achiziţiile din ultimii ani au dus la însumarea a 50000 de obiecte în patrimoniul mobil. Expoziţia permanentă cuprinde 123 de complexe distincte, totalizând 363 de monumente.

Intrate în tradiţia muzeului sunt astăzi diverse târguri şi festivaluri, precum: “Târgul Meşterilor Populari”,  Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă “Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice, Zilele Culturii diferitelor popoare în colaborare cu ambasadele ţărilor respective. Toate acestea atrag anual un număr foarte mare de vizitatori şi contribuie, cu fiecare an, la creşterea publicului Muzeului Naţional al Satului.

  • Berăria H - cea mai mare berărie-restaurant din sud-estul Europei

Strâns legată de Muzeul Satului, datorită specificului, dar şi a proximităţii, Berăria H primeşte anual zeci de mii de bucureşteni, dar şi turişti. Parte din aceştia sunt cei care vizitează Palatul Parlamentului şi/ sau Muzeul Satului, în Berăria H găsind în acelşi loc mâncare bună, aer curat, pe malul lacului Herăstrău, dar şi un program artistic de seară.

Berăria H are o poziţie privilegiată, fiind localizată în cel mai mare parc din Bucureşti, Parcul Herăstrău, în locul fostului Pavilion al Industriei Grele Sovietice - un loc cu o încărcătură istorică ce l-a facut cunoscut în toată Europa.

image

Sursă foto: Facebook.com/BerariaH

Cosmopolită şi impresionantă prin arhitectura, dar mai ales prin dimensiuni, clădirea a fost-pe rând-adăpost al artei şi centru comercial. În anul 2014 a devenit Berăria H - un loc legendar în care concertele, voia bună şi cheful de viaţă nu se termină niciodată.

Berăria H sau Oraşul cu Chef de Viaţă aduce în acelaşi loc muzica de calitate, artişti de renume, atât naţionali, cât şi internaţionali, dar şi bucate delicioase şi metri întregi de bere. Luată cu asalt mai întâi de români încă de la deschidere, în ultimul an Berăria H a atras şi foarte mulţi turişti interesaţi să vadă cea mai mare berărie din sud-estul Europei-aşa cum este cunoscută mai ales în afara ţării.  Astfel, Berăria H adună anual un sfert din numărul clienţilor din Centrul Vechi al Bucureştiului, punând la dispoziţia doritorilor aproximativ 2000 de locuri în interior şi 1000 în exterior.

Dacă treci prin Bucureşti, nu rata Berăria H - un loc unde se întâlneşte istoria cu natura, voia bună cu distracţia la maxim, mâncărurile delicioase cu muzica de calitate. Vizitează cea mai mare berărie-restaurant din sud-estul Europei, află istoria locului şi bucură-te de momente muzicale de neuitat într-o locaţie de poveste, o adevărată minune a Bucureştiului-Berăria H!

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite