15 arme din „lotul Ciorogârla“ au fost găsite acasă la bunicii lui Eugen Preda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au mai găsit 15 arme din „lotul Ciorogârla“ acasă la bunicii lui Eugen Preda.

În urma acţiunilor desfăşurate de DIICOT în cazul sustragerii de armament din depozitul militar al unităţii 01916  de pe raza comunei Ciorogârla, au fost găsite încă 15 arme de foc.

„Precizăm că procurorii din cadrul DIICOT – Structura Centrală au găsit alte 15 arme dintre cele sustrase din unitatea 01916, respectiv cinci mitraliere AKM şi zece pistoale“, au precizat reprezentanţii DIICOT.

Armele au fost găsite în comuna Sălciile, din judeţul Ialomiţa, la locuinţa bunicilor lui Eugen Preda, liderul grupării infracţionale care a comis furtul din ianuarie 2009. 

Pe lângă Preda, au mai participat la furt Nicolae-Alexandru Iordan, Marius Costea, zis ,Ţâru, Doru Tăbârcă, zis Mărgică şi Marian Scarlat, zis Măcinic.  Ei au sustras din unitatea militară de la Ciorogârla 62 de arme de foc letale.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite