10 zile într-un Bucureşti regăsit după ani de zile

Fotografie aeriană realizată în Bucureşti FOTO Mediafax

Cu mare nerăbdare am aşteptat revenirea în Bucureştiul meu natal (în care am trăit primii 30 de ani de viaţă) după mai bine de un an şi jumătate de la ultima vizită, în toamna lui 2012, şi după şase ani de viaţă în Irlanda. Şi iată că cele 10 zile româneşti s-au dus rapid, dar odata cu ele au sosit însa impresiile.

Orice ziceţi voi, cei care staţi în Bucureşti în mod constant, din punctul meu de vedere oraşul e în continuă dezvoltare pozitivă şi  înfrumuseţare. Se vede, se simte. Din punctul meu de vedere marile probleme sunt abundenţa de maşini&aglomeraţia de pe şosele, războiul dintre maşini şi pietoni, micile&mediile&marile lucrări de infrastructură cu finisajele lor stângace şi balcanice (pământul uscat de pe Magheru mi se pare groaznic, sau treptele înca vechi, scorojite şi crăpate de lângă trotuarul cel nou de pe partea Teatrului Naţional).

Am mers de 10-12 ori cu taxiul în Bucureşti şi de fiecare dată am avut parte de tarif corect, nici o problema din acest punct de vedere. Problemele mi se par în modul în care conduc majoritatea taximetriştilor (din 10-12 ştiu sigur doar de 2 pe care i-am văzut conducând admirabil şi respectuos), faptul că în unele taxiuri nu este funcţională centura de siguranţă (de la Ungaria în vest nu cred că îi este permis niciunui şofer de taxi să nu aibă centură de siguranţă funcţională în maşină, având în vedere că asigură un transport public de călători, deci este direct responsabil pentru siguranţa clientului), vorbitul la mobil al şoferului în timpul mersului. Faptul că sunt permise la modul larg/vizibil/100% pe faţă aceste neajunsuri arată că: Poliţia Rutieră în Bucureşti este fie dezinteresată, fie prost pregătită, fie coruptă. Nu văd altă variantă.

Şocante mi se par nepăsarea şi lipsa de compasiune pentru cei neajutoraţi, la modul general: am văzut în continuare ţigănci tinere cu copilul în braţe în intersecţii, cerşind la semafoare şi nu mă interesează că: a) este ţigancă; b) scuza oamenilor pentru care nu ajută sau nu apelează la instituţiile statului este că "face parte din bande criminale, nu ea ia banii"; c) "avem alte probleme pe cap". Am văzut în continuare mulţi bătrâni cerşind la semafoare, oameni cu picioare sau mâini lipsă şi restul oamenilor "normali" privind cu dispreţ şi ură către aceştia, şi nu mă interesează scuza generală pe care mai toata lumea o bagă la înaintare, de genul filmului "Filantropica". Mi se pare că suma rezultată din acţiunile oamenilor şi ale instituţiilor statului legate de aceste situaţii dă ceva îngrozitor, ruşinos pentru un popor, un oraş, o societate.

Enorm de multe faţade de blocuri vopsite şi orice-aţi zice voi legat de contracte frauduloase, culori prost alese (parcă mai puţine, totuşi, decât anii trecuţi) eu zic că lucrul ăsta e excelent pentru Bucureşti, faţă de cum arăta oraşul până acum 5-10 ani.

Schimbări majore în infrastructură (multe poduri/pasaje noi, şosele refăcute) care am observat că ajută la circulaţia generală.

Nu îl apreciez pe Oprescu, nu l-aş fi votat deloc dacă aş fi locuit în Bucureşti în continuare, însă totuşi oraşul se mişcă, nu stă deloc pe loc. Nu ştiu al cui merit este, cei din Bucureşti trebuie să ştie mai bine.

Lipsa zâmbetului şi a serviciului bun din multe magazine, de la farmacii şi cofetarii până la restaurante sau în centre comerciale. Există zâmbete, dar puţine şi forţate, nesincere. În continuare am auzit în restaurante chelneri vorbind vulgar sau certând/bârfind unii clienţi de faţă cu alţi clienţi - şi lucrurile astea mi se par îngrozitoare. Ca patron aş da afară în secunda doi astfel de oameni. Şi patronii aud, şi patronii ştiu de aceste probleme şi totuşi nu sunt schimbări mari.

Parcurile arată foarte bine, sunt cu mult peste media din UE şi cred că în momentul ăsta Bucureşti e în TOP 5 oraşe europene din punctul ăsta de vedere, şi chiar am văzut Europa asta mare. Sigur că în unele s-a vopsit aceeaşi bancă de 3 ori într-o luna, doar pentru a ajunge bani la firmele prietene ale primarilor, şi tot aşa, dar cred că asta este treaba autorităţilor importante ale statului român.

Mult mai puţini câini vagabonzi faţă de ce-am văzut în 2010 sau 2012 sau cum ştiam din viaţa mea bucureşteană de până în 2008. Şi am bătut acum la pas sau cu maşina o suprafaţă foarte mare a Bucureştiului.

În continuare cred că cei care înjură cel mai mult Bucureştiul sunt cei care-l iubesc cel mai puţin şi care stau în acest oraş doar pentru avantajele financiare. Oraşul creşte prin dragostea locuitorilor săi, nu prin ură.

Am întâlnit oameni admirabili în Bucureşti, ştiu de noile curente, organizaţii, asociaţii, dar cred că în continuare există o mare masă amorfă care e nepăsătoare. Celor care vă implicaţi, iubiţi, respectaţi, vă zic un sincer mulţumesc!

Mai multă pace socială, mai multă compasiune faţă de cei suferinzi, mai multă înţelegere faţă de cei diferiţi, mai multă prietenie şi zâmbete - toate astea ar schimba radical imaginea socială a  Bucureştiului. Prea multă lume critică, urăşte, înjură, este invidioasă, ţipă - toate acestea în mod gratuit şi fără o bază solidă, logică.

Iubesc Bucureştiul şi mi-a fost greu când l-am părăsit, şi greu îmi este în continuare, dar cred că oraşul este pe calea bună, cu toate neajunsurile provocate în primul rând de starea socială dată de influenţele balcanico-orientale ale genei românilor. Bucureşti nu va fi niciodată Viena, România nu va fi niciodată Norvegia. Şi nici nu trebuie. Ce cred că trebuie este să avem respect mai mult pentru oraşul în care trăim, pentru oamenii care-l compun.