Moartea lui Dumitru Tinu şi scindarea redacţiei „Adevărul“

Moartea lui Dumitru Tinu şi scindarea redacţiei „Adevărul“

Cristian Tudor Popescu (prim-plan) la căpătâiul lui Dumitru Tinu, în redacţia ziarului „Adevărul“

La 1 ianuarie 2003, directorul şi acţionarul majoritar al ziarului moare într-un accident de circulaţie. Redacţia intră în conflict cu moştenitorii acestuia, iar doi ani mai târziu, cea mai mare parte a echipei conduse de Cristian Tudor Popescu pleacă de la „Adevărul“ pentru a înfiinţa un alt ziar.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ieşit cu bine din frământările interne de după Revoluţie, „Adevărul“ a devenit în anii ’90 unul dintre cele mai citite şi respectate ziare din presa românească. O publicaţie cu o forţă uriaşă, care dădea jos miniştri, lansa dezbateri în Parlament şi în faţa căreia tremurau chiar şi cei mai influenţi oameni ai vremii. Ulterior, au ieşit la iveală amănunte care au arătat că „Adevărul“ era supus, la rândul său, multor influenţe şi că o parte din ziarişti foloseau şi în interes personal forţa publicaţiei pe care o aveau în spate.  

Strânsă în jurul unui nucleu format din ziarişti precum Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu şi Lelia Munteanu, echipa de la „Adevărul“ făcea jurnalism, dar făcea şi afaceri. Liderii redacţiei conduceau atât partea editorială, cât şi partea comercială, ca membri în Consiliul de Administraţie. De asemenea, contractele de publicitate erau semnate de jurnalişti, care primeau un comision de 10-12% din valoarea totală. „Adevărul“ încasa şi un mare volum de publicitate de la stat. Dar dincolo de toate acestea, „Adevărul“ era un ziar bun, cu anchete, editoriale, reportaje şi analize de calitate. Un ziar care primise numele de „crucişătorul presei româneşti“.

„SPRE STAŢIA SPERANŢEI“

Lucrurile aveau să se schimbe începând cu ianuarie 2003, când „Adevărul“ anunţa pe prima pagină: „Dumitru Tinu, directorul ziarului Adevărul, a pierit într-un accident de circulaţie“. În articol se arăta că „Dumitru Tinu a sărbătorit cu familia intrarea în Noul An, din care n-a apucat să trăiască nici zece ore. S-a retras devreme de la petrecere, la 12.40, iar dimineaţa a plecat, la volanul maşinii personale, spre una din staţiunile de pe Valea Prahovei, unde dorea să schieze. 

În jurul orei 9.45, din cauze care nu au fost pe deplin elucidate, maşina condusă de Dumitru Tinu, un Volvo S-40, a intrat în derapaj, părăsind sensul de mers şi, după ce a rulat circa 15-20 de metri pe banda opusă, s-a răsturnat într-un şanţ adânc de pe marginea şoselei. Maşina nu prezintă avarii serioase. Interiorul este aproape intact. Sistemele de siguranţă «air-bag» ale maşinii nu s-au declanşat. În urma şocului – apreciază legiştii – conducătorul maşinii, care nu-şi pusese centura de siguranţă, s-a lovit cu capul de planurile dure ale maşinii, suferind grave leziuni ale craniului şi coloanei vertebrale”.

Sub articolul principal, scris pe un ton neutru, apărea un text semnat de „Consiliul Director al ziarului Adevărul“ şi intitulat „Moartea Ziaristului“: „Dumitru Tinu şi-a trăit 40 de ani din viaţă cu Ziarul în minte şi în suflet. În toate momentele existenţei lui, Dumitru Tinu a fost Ziarist. (...) Primul articol din Adevărul de azi nu este acest text, ci relatarea morţii lui Dumitru Tinu pentru că ştim cu toţii că
ne-ar certa de acolo de unde este acum dacă nu ne-am face în primul rând meseria. (...) Datorită credinţei încăpăţânate a lui Dumitru Tinu în ideea de presă liberă s-a născut ziarul Adevărul şi a ajuns ceea ce este astăzi“.

„Adevărul“ republica, tot pe prima pagină, ultimul editorial al lui Tinu, apărut „cu 24 de ore înainte ca moartea să-l mute în cealaltă lume“. Articolul purta titlul „Spre staţia Speranţei“ şi era un editorial scris la final de an, despre situaţia ţării la capătul lui 2002.

Prea multă moarte *
de Adrian Păunescu

Puterea noastră pe pământ e mică,
Abia dacă putem un trup purta
Şi dintr-odată ni se face frică
De-o moarte fără sens, de pe-o şosea.

Pe drumul de la viaţă către moarte,
Ne tot aflăm, în fiecare an,
Deznodământul nu-i nicicând departe
Şi mai întârziem la câte-un han.

Ne pierdem îndrăzneala într-o clipă,
Aflând surprinzător, dintr-un jurnal,
Că moartea iarăşi a sosit în pripă
Şi a lovit un om, în mod fatal.

Şi ne-am opri şi am rămâne-n case
Dar nici în ele cert nu e nimic,
Şi-n punct de convergenţe ruşinoase,
În van alegem riscul cel mai mic.

Cădem pe scări, pierim în accidente,
Murim în somn, ne prăbuşim din zbor,
Mereu între pericole latente
Supuşi ameninţării tuturor.

Ce multe planuri orice om îşi face,
În fiecare zi a vieţii lui,
Punându-le sub semn de lungă pace
De care sigur niciodată nu-i.

Dar dacă-atâta de grăbit se moare
Şi inutile planuri se tot fac,
Să degustăm secunda viitoare,
Trăind atent acest prezent sărac.

Cum orice tragedie ne implică,
Pe propriile tălpi urcăm stingher
Şi ni se face-ngrozitor de frică
De faptul chiar de-a respira sub cer.

Murim legal şi dincolo de lege
Şi nimeni nu ne poate ocroti,
Încât putem, în fine, înţelege
Că prin excepţie mai suntem vii.

*poezie compusă de marele poet la moartea lui Dumitru Tinu 

„UN OM AL DIALOGULUI“

Sicriul cu trupul lui Dumitru Tinu a fost depus chiar în redacţia de la Casa Presei, unde oameni simpli şi oficialităţi au venit să-i aducă un ultim omagiu. „Adevărul“ nota că „doi membri ai corpului diplomatic chinez, foarte afectaţi, s-au înclinat de mai multe ori în faţa sicriului, izbucnind în lacrimi“.

La funeralii au participat, pe lângă familie, prieteni şi colegi, sute de cititori, dar şi cei mai importanţi oameni ai momentului: preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, ambasadorul american Michael Guest şi cel al Franţei Philippe Etienne, preşedintele PNL Theodor Stolojan, miniştrii Ecaterina Andronescu, Mircea Geoană, Miron Mitrea şi Şerban Mihăilescu, fostul preşedinte Emil Constantinescu, vicepreşedintele PSD Viorel Hrebenciuc. Ion Iliescu a rostit şi un discurs la căpătâiul directorului de la „Adevărul“, spunând că „Tinu a fost un om al dialogului, smuls din această viaţă de un accident tragic, necruţător şi nedrept“.
De la Casa Presei, unde s-a ţinut slujba de înmormântare, cortegiul a plecat în coloană spre cimitirul din Breaza (Prahova). „Zecile de maşini din coloana deschisă de o maşină a Poliţiei se întindeau pe câţiva kilometri ai Drumului Naţional 1. În comunele care străjuiesc şoseaua, oamenii ieşeau la porţi sau îşi opreau mersul către treburile zilnice. Salutau cu căciulile în mâini şi ochii înlăcrimaţi“, scria „Adevărul“.

În numerele următoare ale ziarului, mesajele de condoleanţe sosite din toată ţara se întindeau pe mai multe pagini. De la pensionari la ambasadori şi de la politicieni la companii private, toată România deplângea dispariţia lui Dumitru Tinu. Poetul Adrian Păunescu a compus poezia „Prea multă moarte“, iar Fathi Taher, personaj controversat cu care Tinu era partener de afaceri, a cumpărat o pagină de reclamă întreagă pentru a scrie cu litere îngroşate: „Domnul Fathi Taher regretă dispariţia tragică a marelui ziarist Dumitru Tinu“.

Ca să conduci un ziar de dimensiunile acelea credeţi că este posibil să-l conduci fără să faci compromisuri? Cine spune chestia asta îşi bate joc de tine. Depinde până unde împingi compromisul.

Cristian Tudor Popescu
fost redactor-şef la „Adevărul“

Lupta pentru „foaia asta nenorocită din care toată lumea îşi ia leafa“

Martie 2005: cei mai importanţi ziarişti de la „Adevărul“ părăsesc redacţia pentru a înfiinţa un nou ziar („Gândul“), care iniţial trebuia să se numească „Prezent“  FOTO: MEDIAFAX

În urma lui Dumitru Tinu au rămas o redacţie bulversată şi o ţară dornică de senzaţional. S-a început cu moartea. Faptul că maşina lui Tinu fusese foarte puţin avariată în urma accidentului a alimentat o mulţime de scenarii. Nemulţumiţi de lipsa unei anchete oficiale care să lămurească lucrurile, ziariştii de la „Adevărul“ au făcut o anchetă jurnalistică, publicată în numărul din 7 ianuarie 2003.

Concluzia, bazată pe depoziţiile mai multor martori ai accidentului, era că Dumitru Tinu ar fi murit, de fapt, încercând să iasă din maşina care rămăsese suspendată pe marginea şanţului de lângă DN 1. Aflată într-un echilibru precar, maşina a căzut pe el şi l-a strivit. „Nici acum nu-mi dau seama cum a putut să ajungă sub maşină. Când am ajuns lângă dânsul, era cu faţa în sus, cu capul în dreptul portbagajului şi cu piciorul stâng sub maşină. Partea de sus a capotei îi apăsa pieptul. Cred că accidentul l-a aruncat pe locurile din spate şi a coborât pe uşa din spate, după care maşina a căzut pe el. De altfel, o gheată a dânsului rămăsese în maşină, pe locurile din spate. Cred că a mai trăit vreo 20 de minute. Respira, aşa că am împins maşina, l-am scos şi l-am lăsat întins lângă. Salvarea a ajuns după vreo 30 de minute, dar el murise deja. A murit sub ochii mei“, povestea, în „Adevărul”, martorul Vicenţiu Iorgulescu.

„CRUCIŞĂTORUL“ ŞI „BARCAZURILE”

S-a trecut apoi la viaţa personală a lui Dumitru Tinu, unde presa de scandal a găsit o pâine de mâncat. Au ieşit la iveală relaţiile tenebroase pe care Tinu le avea cu diverşi oameni de afaceri, precum şi faptul că acesta ducea o viaţă dublă, având o a doua familie alături de Emilia Iucinu, cu care avea şi un fiu, Andrei Iucinu. Între cele două familii s-a declanşat o luptă deschisă pentru moştenirea averii lui Tinu, între care şi pachetul majoritar de acţiuni la „Adevărul“.

În mijlocul acestui scandal, Cristian Tudor Popescu  a scris editorialul „Durerea şi adevărul“, în care înfiera ziarele şi televiziunile care „secţionează cu cinism felii din viaţa strict personală a lui Dumitru Tinu“.

CTP dădea asigurări că luptele dintre moştenitorii lui Dumitru Tinu nu afectează ziarul. „«Adevărul», crucişătorul presei româneşti, merge înainte pe drumul său drept peste valuri, purtat nu numai de motoare, ci şi de pânzele albe ale profesionalismului dublat de onestitate. Că în jurul său se agită şi barcazurile cu flamuri murdare care spurcă apele presei româneşti – să fie aceasta o fatalitate?“.

CTP, „MARDEIAŞ ÎNCASATOR“

În realitate, lucrurile stăteau altfel. Moartea lui Dumitru Tinu şi tot ce venise odată cu ea destabilizase în mod iremediabil „Adevărul“. „Mie-mi spuneţi? Păi, postura mea a fost de mardeiaş încasator. Toate astea pe care le lăsase Tinu în urmă eu le luam direct în dinţi. Cu asta m-am ocupat, să iau pietre în dinţi vreme de doi ani încercând să stabilizez ziarul. Aş fi putut să plec atunci, a doua zi după ce a murit Tinu. N-am plecat tocmai din acest sentiment al responsabilităţii. Dacă aş fi plecat atunci, nu mai aveam acea perioadă care mi-a mâncat zece ani din viaţă, ăia doi ani de coabitare cu urmaşii lui Tinu. A fost ceva de şi acum mi se strânge pielea pe mine când mă gândesc”, spune acum Cristian Tudor Popescu, într-un interviu amplu despre perioada petrecută la „Adevărul”, pe care îl vom publica lunea viitoare.

În primăvara lui 2005, la doi ani de la moartea lui Dumitru Tinu, tensiunile dintre urmaşii acestuia şi redacţie au atins punctul culminant în momentul în care Ana Maria Tinu a hotărât excluderea ziariştilor din Consiliul de Administraţie al societăţii Adevărul, motivând această decizie prin separarea activităţii manageriale de cea editorială. În semn de nemulţumire, cea mai mare parte a echipei de la „Adevărul“, în frunte cu Cristian Tudor Popescu, Lelia Munteanu, Adrian Ursu şi Bogdan Chirieac, au anunţat că părăsesc ziarul şi că vor scoate pe piaţă o nouă publicaţie. „Eu le-am spus că sunt cu totul de acord că nu trebuie să fie jurnalişti în Consiliul de Administraţie, că trebuie separate cele două, dar nu în acel moment. Am zis că mai trebuie puţin până când acel produs capătă şi el o alură de consorţiu capitalist, că deocamdată era o chestie sindicalistă făcută cu oamenii muncii şi care n-a produs altceva decât nişte hârtie scrisă din care ne-am luat toţi leafa. Şi «Adevărul» era singurul produs, nu eram ca la holdingul lui Patriciu, sau la Sârbu, care aveau o grămadă de activităţi. Noi nu aveam decât Adevărul şi am zis că nu mi se pare normal ca noi, cei care facem singurul produs, să fim scoşi din Consiliul de Administraţie. Ce să administreze ăia care vin acolo dacă noi suntem singurii producători ai chestiunii? În clipa în care dumneavoastră o să diversificaţi, o să faceţi investiţii, să cumpăraţi o tipografie şi să aveţi şi o activitate tipografică, în momentul ăla noi ne dăm la o parte, tată. Normal, plecăm pentru că chestiunea capătă aspecte mai complexe. Dar deocamdată nu există decât foaia asta nenorocită din care toată lumea ia leafa. Cum să ne daţi afară din consiliu pe cei care facem foaia? Despre asta a fost vorba atunci”, spune Cristian Tudor Popescu.

În martie 2005, „Adevărul” lui Tinu şi Popescu a devenit istorie. Ziariştii-emblemă au plecat din Casa Presei să fondeze un alt cotidian, „Gândul“. „Adevărul“ a devenit un ziar al nimănui, un frontispiciu uriaş, rămas cu o redacţie prin care bătea vântul. Dar „Adevărul“ a continuat să existe şi a redevenit, în doar cinci ani, cel mai important ziar al României.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările