„Adeverul”, manual de utilizare a marii crize economice (II)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ca
nişte „haiduci de criză”, camionetele cotidianelor „Adverului ” şi „ Dimineaţa”
adună pentru săraci ce le prisoseşte bogaţilor: haine, mâncare, contribuţii în
bani.
Ca nişte „haiduci de criză”, camionetele cotidianelor „Adverului ” şi „ Dimineaţa” adună pentru săraci ce le prisoseşte bogaţilor: haine, mâncare, contribuţii în bani.

De-a lungul cumplitei recesiuni de dinaintea celui de-al doilea război mondial, ziarul a sugerat soluţii de redresare a ţării şi a împărţit mâncare pentru săraci

Convinşi, ca de obicei, că nenorocirile nu se pot petrece decât în ograda vecinului, la români zvonurile de furtună ajung târziu. Dar nici atunci nu par prea convingătoare. 

Abia în ediţia „Adeverului” de vineri, 1 noiembrie 1929,  B. Brănişteanu semnalează  „Debandada dela bursele streine. Debandada dela bursa noastră”: „Telegramele vestesc debandada dela bursa din New York. Ele cifreză la treizeci de miliarde de dolari pierderile ce au rezultat de acolo din diferneţele de cursuri. Evaluarea este desigur exagerată, dar că ea se compune dintr-o cifră cu nouă zeruri este în afară de orice îndoială. Cu puţin înainte telegraful adusese ştirea debandadei dela bursa din Berlin, care a avut şi ea proporţii formidabile şi nu a putut fi stăvilită decât cu foarte mari greutăţi, prin intervenţia băncilor. Aceste debandade nu pot fi o mângâiere pentru detentorii de acţiuni dela noi. Între ele şi cea dela bursa noastră nu este nici o legătură, ba chiar nici o asemănare esenţială. (…) Criza noastră proprie s-a prelungit până în criza generală, mondială. Să sperăm că vom ieşi din a noastră independent de aceasta din urmă! Să sperăm, de oarece în economie şi în afaceri optimismul este generator”.

Pe ultima pagină, ştirile transmise de agenţia Rador de la Paris, Berlin şi Atena,  informează despre „Efectele crahului dela bursa din New York. Repercusiunea asupra burselor din Europa”.

În 13 noiembrie 1929, la rubrica „Ultima oră”, se publică o „telegramă particulară”: „O nouă catastrofă la Bursa din New York. Eri s-au perdut din nou cinci miliarde dolari”: „Panica a pornit dela acţiunile societăţilor de oţel şi apoi a cuprins şi celelate acţiuni”. „Adeverul” din 15 noiembrie 1929 anunţă că  „Rockefeller intervine la bursa din New York”: „Eri, înainte de închiderea Bursei, Banca Holm afăcut cunoscut că va cumpăra un million de acţiuni ale Societăţii Standard Oil pe preţul de 50 de dolari. Cursul de închidere a fost 50 şi trei sferturi. Cumpărarea va fi efectuată astăzi în contul lui Rockefeller, care vrea să pue capăt scăderii cursurilor”.

O soluţie: vânzarea resurselor!

23 noiembrie 1929. O  nouă telegramă particulară: s-a întrunit „ Marea conferinţă dela Washington”, prezidată de preşedintele Hoover, pentru a discuta situaţia economică din Statele Unite: „Toţi au fost de părere că este absolut necesar să se menţie puterea de cumpărare a masselor. În nici un caz să se reducă salariile. Henri Ford a anunţat că în curând va da un spor de salarii lucrătorilor şi funcţionarilor din uzinele sale”.

În 15 decembrie 1929,  B. Brănişteanu se îngrijorează în  editorialul  „Criza”: „ Nu te întâlneşti cu un om, care să nu-ţi vorbească de criză şi de ravagiile ei.(…). De fapt la noi nu avem acum numai o criză, ci mai multe. Avem o criză agrară, cauzată de un şir de recolte rele, apoi de preţurile scăzute după ce în fine am obţinut o recoltă bună. Avem o criză financiară, care îşi are originea pe deoparte în dificultăţile cu cari au avut şi au încă de luptat finanţele statului, pe de alta în starea pieţelor financiare mondiale. Consecinţa crizei financiare este o lipsă mare de capitaluri, urcarea ucigătoare a dobânzilor, evaporarea averilor plasate în comerţ şi în industrie, insolvenţe tot mai numeroase, o stare latentă de încetare de plăţi şi o criză de consumaţie, care determină criza industrială şi comercială şi care încheie cercul viţios în care se zbate activitatea noastră economică naţională, fără ca să se vadă încă o ieşire. Astfel criza generală, care durează de atâta timp, a luat la noi forma unei depresiuni, care, de pe terenul material, s-a strămutat pe cel moral. O descurajare cuprinde pe toţi, - iniţiativa privată cedează şi se intimidează în faţa zădărniciei sforţărilor ei. Cele mai impetuoase energii ezită şi văd întreprinderile ce au creat, ameninţate de ruină. Alături însă de această descurajare se întinde ca o pecingine, cel mai grav fenomen moral, neîncrederea. Neîncrederea faţă de evenimentele ce au să vie, neîncredere reciprocă, neîncredere generală. Aşa că dacă am vroi să cuprindem toate crizele de cari suntem bântuiţi, într’un singur cuvânt, am putea spune că ne chinuim sub apăsarea unei crize generale de încredere. Şi în acest punct ne întâlnim cu boala ce bântuie pe toate pieţele financiare mari, boala lipsei de încredere. (…)”. 

În 18 decembrie 1929, jurnalistul de la „Adeverul” care semnează cu pseudonimul „Scrutator” crede că un remediu ne stă la îndemână. Nu se ştie dacă asemănarea cu ceea ce se întâmplă astăzi este vreo pură coincidenţă:  ”Între fiscalitate excesivă şi o bună politică de stat. Să se valorifice bogăţiile naturale”: „D. Madgearu are o terorie, în fond justă, dar operantă astăzi numai în aparenţă. D-sa împarte contribuabilii în două mari categorii: pauperi, cari nu trebue să plătească, şi restul cari trebuie să-şi faca datoria faţă de stat. (…) Cum vreţi să plătească negustorul 20 la sută chirie, peste 30 la sută impozite şi 20 la sută regia afacerii, când de fapt suta socotită câştig nu e reală, căci el stă în prăvălie, nu vinde, nu încasează, de multe ori nici nu face vânzarea, iar capitalul, nu venitul, nu reprezintă nici jumătate din cheltuieli? (…) Cine crede că mizeriile de astăzi se pot lecui numai pe calea impozitelor dovedeşte miopie şi că nu poate privi nici la dreapta, nici la stânga. Soluţia trebuie să fie în jertfe, cari să privească şi generaţiile de mâine. (…) Să nu ne mulţumim să numărăm copacii. Să transformăm repede în bani o parte cel puţin din aceste bogăţii, cari, actualmente, dă posibilităţi să se fure ca-n codru şi să nu se producă nici o redevenţă. Tot astfel, şi în alte direcţii, şi la fel cu nevoia de un împrumut. Să se resolve problema în totalitatea şi complexul ei. Altfel se perseverează pe o cale care poate transforma nenorocirea de astăzi într-una şi mai mare”. În numărul următor, se publică „Textul noului proect de lege” privind „Impozitul pe lux şi cifra de afaceri” şi „Impozitul liber profesioniştilor”.

„Sub porunca foamei care nu iartă”

În 20 decembrie 1929, editorialul  „Opriţi toba!”,  semnat „Adeverul”, dă măsura disperării care cuprinsese societatea românească: „ Toba, instrumentul acesta de execuţie, care constiuie o ruşine morală de care nu se mai uzează nicăeri în Europa, toba bate în toate zilele la uşile oamenilor. (…) Să se oprească la un moment dat furia urmăritorilor. Să se mai oprească biciuirea preceptorilor, pentru ca la rândul lor să se oprească biciuirea contribuabililor. Într-o criză ca cea actuală, cu cote de impunere recunoscute chiar de ministrul de fianţe ca prea mari, cu dobânzi de întârziere  uzurare, există o margine chiar şi în executarea celui mai sfânt drept”.

În editorialul din 18 ianuarie 1930, B.Brănişteanu ridică o altă problemă care se acutizează: „Şomerii. Problema cea mai gravă a momentului”:„Statul nostru însă are nenumărate nevoi urgente, pe cari le amână numai pentru că criza financiară  prin care trece îl împiedică să le împlinească. Această împiedicare este una din cauzele şomajului dela noi. Alături de criza de consumaţiune, pe cari şomajul industrial nu poate decât s-o agraveze, sporind şomajul commercial, faptul că statul nu-i poate da destule comenzi sileşte industria ca să concedieze tot ai mulţi muncitori. (…) Ar fi de dorit să vedem că guvernul întreprinde ceva serios în această direcţie. Altfel muncitorii fără lucru , sub presiunea mizeriei, sub porunca foamei care nu iartă, ar putea deveni, într-adevăr, primejdioşi liniştei publice, victime ale disperării şi ai primilor agitatori fără scrupule. (…) Orice guvern s-ar găsi însă la cârma ţării, dar mai ales unul care se reclamă încă dela ideile democratice, ar fi rău plasat să dea acestor flămânziţi fără voia lor, gloanţe, după ce nu va fi ştiut să le dea pâine”. Sumbra sa perspectivă se va adeveri trei ani mai târziu, la Atelierele CFR Griviţa.

Altă soluţie: împrumutul extern

26 februarie 1930. Iluzia pe care se bazaseră guvernanţii români se spulberă: „Cerealele în exportul României. O situaţie gravă şi perspective dezolante”: „ Un concurs de împrejurări excepţional de neprielnic a făcut să cunoaştem în anul agricol 1929-30 o situaţie fără precedent în România: o recoltă foarte bogată care nu poate fi valorificată. (…) Faptul nu surprinde decât pe cei cari au trăit de la război încoace cu iluzia că o ţară ca a noastră, în care peste 80 la sută din populaţie trăeşte din agricultură, ar putea să-şi schimbe, de azi pe mâine, bazele desvoltării sale economice”. 21 ianuarie 1931. G.G.Mironescu, preşedintele consiliului şi ministru de externe, se întoarce de la Geneva, unde a purtat tratative pentru o a doua tranşă a unui împrumut de stabilizare, de aproximativ 35-20 de milioane de dolari. În afară de acest împrumut, Mironescu spune că guvernul a mai descoperit o importantă  sursă de venituri: monopolul asupra alcoolului. 

„Adeverul” din  23 ianuarie 1931 găzduieşte articolul „Criza şi remediile ei”, semnat de I.Diamant, preşedintele UGIR-secţia Cluj, care punctează: „ Se adevereşte că nu numai recoltele slabe, mizeriile, şi războaiele dau naştere le crize ci şi contrariul acestora, belşugul şi supra producţia. Ce să facem? Am ajuns aici prin procesul de rapidă desvoltare a ştiinţei şi tehnicei. Să ne întoarcem la forma patriarhală de producţie, să nimicim ceea ce am ridicat cu atâta străruinţă umană  şi să distrugem progresul şi civilizaţia cari sunt temeiul societăţii noastre? Nu! Să nu împiedicăm desvoltarea, ci să acomodăm ei întregul mod de viaţă”. Printre leacuri: conversiunea datoriilor agricole, industrializarea, încurajarea exporturilor pentru toate produsele „care găsesc un debuşeu în străinătate”(precum produsele forestiere), dezvoltarea serviciilor statului. 

Pe ultima pagină, se anunţă că, după ce la începutul lunii, salariile funcţionarilor au fost reduse cu 10-15%, „ Guvernul intenţionează să revie asupra curbei de sacrificiu”. Adică „să reducă în parte sau să renunţe în total la curba de sacrificiu impusă diverşilor slujbaşi publici de necesităţile echilibrărei bugetului” şi să discute foarte serios „problema revenirii la vechile salarii”. Cu o singură condiţie: oficialităţile să se întoarcă de la Paris cu acordul de împrumut semnat. Pe 6 februarie 1931, „Căile ferate restitue reţinerile de sacrificiu”.

Ziare care dau pâine

”Adeverul” din 19 februarie 1931 constată cu admiraţie că „Regele se informează”: „ Eri după amiază, regale a vizitat inopinant, însoţit fiind de un aghiotant şi de secretarul său particular,  diverse cartiere mărginaşe şi autorităţile de periferie. (…) Regele a împărţit cu acest prilej ajutoare oamenilor nevoiaşi din cartier. (…) Regele a întâlit apoi în drum un sătean care şi-a cumpărat un cal din oraş. A întrebat cât îl costă şi ce-o să facă la vară, ca să-şi asigure viaţa mai bine. Regele a dat apoi săteanului un ajutor în bani. Din vizitele făcute eri, suveranul s-a convins personal de adevărata stare de lucruri dela mahalale. La ora 6 seara, regale s-a înapoiat la palat, aclamat pretutindeni de populaţie”.  În 22 februarie 1931, însuşi „Adeverul” de implică într-o campanile de atenuare a mizeriei generalizate: „Daţi pâine!”: „Dureri cumplite urgisesc fără vină mulţimea nenumăraţilor săraci ce nu mai găsesc prilej să împartă zilnic o pâine. Invalizi, bolnavi, copii şi femei, cai nu mai ies din adăposturi, fiind-că şi sdrenţele de pe ei s-au rupt şi fiindcă le e ruşine în suferinţa de moarte (…) Dimineaţa, Adeverul, Realitatea Ilustrată, Magazinul şi Dimineaţa Copiilor au hotărât laolaltă să dea zilnic 100 de pâini pentru nefericiţii care îndură neagra mizerie. (…) Bunătatea şi numărul vostru mare –iubiţi cetitori- poate să mărească ajutorul, până ce vremurile se vor îmbuna. (…) Alăturaţi prinosul vostru-trimeţându-l pe adresa administraţiilor noastre, pentru <pâinea săracilor>, pentru pâinea ce altfel nu o au în toate zilele”.

N. Iorga: „Rusia are succese pentru că e guvernată”

În ediţia din 30 aprilie 1931, „Adeverul” reproduce un fragment dintr-un articol al lui Nicolae Iorga, „ fost preşedinte al Camerei deputaţilor din România”,  publicat în „L’Europe Nouvelle” cu titlul „Haosul economic”: „”Nu trebuie să ne facem nici o iluzie: trăim o epocă de haos economic. Maşinismul a ajuns la un grad foarte înalt de perfecţiune – am putut să văd în America miracole deopotrivă fatale umanităţii şi rezervelor de materiale ale planetei noastre – maşinismul transformă fără odihnă materia primă în produse fabricate, pentru care rămâne apoi să se găsească clientela care trebue încă momită, păstrată, desvoltată, întreţinându-se în faţa concurenţei interne şi în faţa măsurilor de apărare luate de către statele adversare, o luptă care epuizează forţele nervoase ale unei generaţiuni, incontinuu agitată şi profund nenorocită. Fiecare, individ, grupare, stat, se epuizează în colţul său printr-o muncă fără norme. Statisticile birourilor comerciale nu servesc decât foarte puţin unei orientări. Ele nu sunt la dispoziţia tuturor şi numărul celor care le consultă este relativ foarte restrâns. Odinioară, lucrurile erau altfel. Economia locală forma un organism coherent şi, dacă era greu să se ajungă la o înţelegere între producătorii desordonaţi şi cu o producţie imprevizibilă, aceste organisme locale formau prin ele înşile categorii superioare de organizaţie. Astfel, epoca noastră este singura care a oferit spectacolul teribil al unei crize atât de generală şi profundă, încât, dat fiind spiritul de materialism care ne domină, ameninţă întreaga viaţă politică cu o catastrofă mai îngrozitoare decât însuşi marele război, şi ar fi în stare să înghită sub ruinele ei, comorile de civilizaţie adunate în cursul veacurilor. Nu importă ce fel de organizaţie este preferabilă aceleia pe care o avem, adică producţiei fără sens ieşită din exploatare şi ură socială, îndreptată către cărări încă necunoscute, prea puţin sigure şi care poate fi scurtată de orice surpriză a sufragiului universal, care a condus cea mai mare parte a statelor din vremea noastră. Rusia are succese economice pentrucă este guvernată. Din punctul de vedere în care ne-am situat în aceste consideraţiuni, nu ne priveşte felul de guvernare. Este cu putinţă ca efortul ei în sensul de a vinde, să distrugă pe producători, tiranizaţi şi despuiaţi în mod cinic de produsul muncii lor. Dar cel puţin acolo faptele se văd şi se ştiu. Şi asemenea, acolo toată lumea se supune. Or, a produce orbeşte este o inferioritate în raport cu producţiunea dirijată şi supravegheată, o splendidă inferioritate bogată în descoperiri sigure, dar deasemenea bogată în suferinţe. Libertatea este un lucru divin, care te poate însă omorâ. Şi acum omoară… Iar mai presus de orice, stă salvarea societăţii umane şi a operei măreţe înfăptuită de această societate în lungul secolelor prin grele suferinţe”.

Ghişee închise

În 13 august 1931,  editorialul din „Adeverul” tratează  ”Cazul Băncii Berkowitz”: „Banca L. Bercowitz S.A., una dintre cele mai vechi de pe piaţa noastră şi una dintre cele mai solide şi mai bine reputate, şi-a închis ghişeele. Cauzele principale ale acestui tragic gest sunt: criza financiară din Germania şi ciroza economică de la noi”. 

Banca Naţională anunţă printr-un comunicat că nu a putut interveni în acest caz, fiindcă „proprietarii ei n-au dat la vreme garanţiile persoanle pe cari le-au socotit necesare pentruca s-o poată ajuta”, dar promite că este gata „să sprijine ca şi până acum, prin scontul său,n în modul cel mai larg, toate celelalte instituţii de credit”. În octombrie, Berkowitz este urmată de Banca Marmorosch, Blank & Co: „Reorganizarea Băncii Blank. Ghişeele închise pe trei zile”. Curând, banca va face o cerere de concordat judiciar, promiţând că va oferi plata integrală a creanţelor în trei ani, cu dobândă de 4%. După lungi dezbateri, concordatul va fi omologat la începutul lunii decembrie.

De la Vest a Est, obsesia „omului colectiv”

Analiza publicată de Mihai D. Ralea în primul număr al „Adeverului” din 1932 , sub titlul  „Tabloul Europei în 1932”, se va dovedi profetică: „(…) Europa se găseşte astăzi între două mari imperii cari încearcă două noui formule de viaţă: America şi Rusia. Şi una şi alta încurajează o civilizaţie anti-individualistă. Reducerea omului la maşină, absorbirea lui în colectivitate, încurajarea stărilor de massă, de mulţime, sunt fenomene comune ambelor ţări. Aici cu mai multă prosperitate, dincolo cu mai multă mizerie. Dar intenţia e aceiaşi. Producţia mică, individuală, calitativă face loc unei uriaşe raţionalizări de efort cantitativ, locuinţa retrasă, vila mic-burgheză face loc acestui nou <falanster> care e <building>-ul cu zeci, mii de apartamente; ogorul a devenit o unitate într-o cooperativă; mâncarea o alimentaţie mecanică în restaurante febrile şi agitate unde se nutresc mii de persoane. Scrisul, invenţiile, operile de artă încep să devie anonime. Totul e ferit de pecetea originalităţii şi a specificului individual. Şi Rusia şi America încearcă să creeze <omul colectiv>. Cuprinsă între aceste două mari experienţe, ce poate opune ca formă de viaţă şi credinţă, bătrâna Europă? Vechiul său ideal individualist, cârpit şi ajustat vremurilor?(…)” .

Salarii tăiate şi violenţă

Începutul lui ianuarie 1933 aduce cu sine o nouă curbă de sacrificiu. Ministrul de finanţe Virgil Madgearu se justifică: „Măsura reducerii salariilor funcţionarilor publici pentru primul trimestru al anului curent, (...) o consecinţă a  situaţiei bugetare din anul precedent (...) şi pentru a micşora dificultăţiile tezaurului”. Această măsură nu se extinde asupra „soldelor ofiţerilor şi asupra salariilor magistraţilor, ţinând seamă de caracterul special al acestor corpuri, de obligaţiile lor şi de imposibilitatea absolută în care se află de a-ţi spori veniturile printr-o ocupaţie auxiliară”. Lefurile corpului didactic suferă noi ajustări de 10-12,5%. După ce în data de 3 februarie apare legea prin care se instituia pentru următoarele şase luni, în principalele centre muncitoreşti, starea de asediu şi cenzura, nemulţumirile dau în clocot. După ultima curbă de sacrificiu, la Atelierele CFR Griviţa, din Bucureşti, 5.000 de muncitori intră în grevă generală. Pe 16 februarie, soldaţii şi jandarmii primesc ordin să tragă. Mor şapte oameni, alţii sunt răniţi sau arestaţi. „Adeverul” relatează cu promptitudine şi în amănunt desfăşurarea ostilităţilor.

„Mulţi au profitat, dar şi mulţi au păgubit”

De la sfârşitul lunii martie 1933, legea conversiunii datoriilor agricole revine în actualitate. În 6 aprilie, „Adeverul” publică „Proectul conversiunii, cu ultimele modificări”, care devine curând „Legea pentru reglementarea datoriilor agricole şi urbane”. Va fi promulgată în aprilie 1934, în prezenţa regelui Carol II, care declară : „Sunt fericit de a fi putut ca în solemnitatea de azi să-mi pun iscălitura sub această lege menită a pune desăvârşit şi pentru totdeauna capăt nesfârşitelor discuţiuni între debitori şi creditori, din care mulţi au profitat, dar şi mulţi au păgubit. (..) Ziua de azi, aleasă cu gând deosebit şi care închee săptămâna patimilor, să fie o zi care închee patimile multora, dând în acelaş timp un nou imbold de încredere şi de muncă, cot la cot, pentru reuşirea operei ce aveţi de înfăptuit, în acelaş gând şi cu aceeaş dragoste pentru scumpa noastră patrie”. Calmul pe care îl emană mesajul regal pare a fi un semn care anunţă intrarea în normalitate.

Supravieţuitorii

Dar zvârcolirile balaurului vor mai lovi timp îndelungat. În 30 martie 1935,  editorialul semnat de  Petre Pandrea vorbeşte pe mai departe despre  „Scumpete, impozite, scăderi de salarii”: „ Scumpetea, impozitele şi scăderile de salarii sunt singurele preocupări arzătoare ale masselor populare în momentul de faţă.(...) Procesul de pauperizare a ţărănimei şi a muncitorimei se adânceşte. Clasa dominantă încearcă să arunce toate pierderile ieşite din criza generală a organismului economiei naţionale şi internaţionale exclusiv în spinarea claselor de jos. (...) Afară de uriaşele sforţări ale preşedintelui Roosevelt din Statele Unite şi de Rusia Sovietică, oalele sparte ale crizei se aruncă în capul celor mai slabi şi mai nevinovaţi. (...) O continuare a economiei naţionale pe actualele baze liberaliste devine improbabilă”. Din păcate, va avea dreptate. Suspendată deasupra sistemului de schimburi internaţionale fireşti, singura ţară care n-a ştiut ce-i criza a fost Uniunea Sovietică. După următorul măcel mondial, ne va deveni model.  

Știri Interne



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite