UPDATE Rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare după procesarea a 97,5% din buletine: PCRM - 39,9%, PLDM - 29%

UPDATE Rezultatele parţiale ale alegerilor parlamentare după procesarea a 97,5% din buletine: PCRM - 39,9%, PLDM - 29%

Mihai Ghimpu alege pentru cine să voteze

După ce au fost procesate 97,5% din voturile basarabenilor, PCRM a pierdut procente în favoarea PLDM. Astfel, comuniştii au obţinut un procent de 39,9%, în timp ce liberal-democraţii au crescut la 29%.

ORA 17.40 Potrivit ultimelor date transmise de CEC, PCRM a obţinut 39,9% din sufragiile alegătorilor, PLDM - 29%, în timp ce porcentele PD şi PL au rămas nechimbate, respectiv 12,8% şi 9,6%. Schimbarea valorilor procentajelor se datoreaza voturilor din diaspora. În aceste condiţii, comuniştilor le-ar reveni 40 mandate în Parlamentul Republicii Moldova, din totalul de 101, urmând ca după redistribuire aceştia să mai primească încă trei mandate.

ORA 13.40 Votul în diaspora
În secțiile din străinătate, cei mai mulți moldoveni au votat în Italia - 28.250, România – 9.724, Franța – 4.439, Spania – 2.528. Peste 2.000 de alegători au votat în SUA, Franța și Grecia.

CEC spune că a trimis la secțiile de peste hotare 136 mii de buletine, iar problemele au apărut doar la Paris, Roma, Padova și Moscova, unde s-au epuizat buletinele iar oamenii au votat pe coli A 4.

ORA 12.15 Numărătoarea Promo-Lex, la mică diferenţă de cea oficială

Asociaţia nonguvernamentală Promo-Lex a efectuat o numărătoare paralelă cu cea a CEC în 299 de secţii de votare, din totalul de 1962 deschise pe teritoriul Republicii Moldova, iar rezultatele sunt foarte apropiate de cele oficiale. Astfel, potrivi Promo-Lex: PCRM a obţinut 40,07%, PLDM – 28,64%, PD – 13,73%, iar PL – 8,9%.
Marja de eroare a sondajului realizat de organizaţia nonguvernamentală este de 1%.

ORA 11.45 Peste 80% din voturile din diaspora sunt în favoarea Alianţei pentru Integrare Europeană


Conform ultimelor date ale Comisiei Electorale Centrale,  peste hotare au votat mai bine de 65.200 de persoane, ceea ce aduce patru mandate de deputat. Din numărul total, circa 920 de alegători şi-au exprimat votul pe foi A4, în secţiile de votare de la Roma, Padova, Paris şi Moscova, unde se epuizaseră  buletinele de vot. Este un record absolut de participare la vot a cetăţenilor moldoveni din afara ţării. La alegerile din 29 iulie 2009, peste hotare au votat 17.500 de moldoveni.
La această oră, Încă nu se cunosc rezultatele finale ale votului de peste hotare. Potrivit informațiilor deținute în prezent, 31.965 de persoane au optat pentru PLDM, 16.299 au ales PL, 5.693 - PDM și 4.351- PCRM .

ORA 11.30
Rezultatele prelimitare prezentate de CEC, după procesarea a 95,4% din voturi, arată că PCRM a acumulat 40,5%, PLDM - 28,7%, PD - 12,9% şi PL 9,3%. Aceste date sunt obţinute după procesarea buletinelor de vot doar din Basarabia.
În cele 75 de secţii organizate peste hotare şi-au exprimat dreptul de vot peste 65.200 cetăţeni, echivalentul a patru mandate de deputat. În total pe foi A 4, cu titlu de excepţie, au votat 919 cetăţeni.

„Curtea Constituţională va decide dacă aceste voturi sunt sau nu valabile, dar ele nu sunt de natură să influenţeze rezultatele alegerilor. Noi am luat această decizie pentru a asigura dreptul constituţional al cetăţenilor la vot”, a declarat Iurie Ciocan, secretarul CEC.

La această oră au început să vină la CEC primele procese-verbale în original. Autoritatea electorală va anunţa datele finale ale scrutinului vineri, 3 decembrie, când vor ajunge şi ultimele procesele verbale, din Statele Unite.

ORA 10.50 După procesare a 94,6% din buletinele de vot, Partidul Comuniştilor acumulează 40,7% din voturi, fiind urmaţi de PLDM - 28,5%, PD - 13% şi PL - 9,2%.

ORA 10.25: Conform rezultatelor preliminarii făcute publice de CEC la ora 10.00 după procesarea a 93,4% din voturile basarabenilor, PCRM a obţinut 40,98% , PLDM - 28,29%, PD - 13,03%, iar PL - 9,02%.

CITEŞTE CARE SUNT SCENARIILE POST-ELECTORALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA


ORA 10.00
Conform estimărilor după numărarea 92,4% din voturi, PCRM ar obține 44 de mandate de deputat, PLDM - 31, PD - 15 și PL - 11. Partidele din Alianța pentru Integrare Europeană acumulează 57 de mandate, suficiente pentru a vota guvernul și președintele Parlamentului, nu însă pentru a alege șeful statului. Pentru a vota Președintele Republicii Moldova sunt necesare 61 de mandate.

ORA 9.30 Comuniștii sunt urmați de PLDM cu 28,2%, PD - 13,3%, PL - 8,9. Au rămas de procesat 35% din voturile Circumscripției Chișinău (în care intră și secțiile de peste hotare), 15% din Circumscripția Hâncești și 7% din cea din Dubăsari.

ORA 07.15 După ce, pe parcursul întregii nopţi, membrii Comisiei Electorale Centrale au procesat datele din procesele verbale din 89,4% a buletinelor de vot, au fost stabilite următoarele rezultate parţiale - PCRM - 41,2%, PLDM - 28,1%, PD - 13,1%, PL - 8,6%, AMN - 2,1%, MAE - 1,3%.

ORA 01.07 Secretarul CEC, Iurie Ciocan a anunţat rezultatele procesării a 30% din voturile alegătorilor. Rezultatele sunt următoarele: PCRM - 43,9%, PLDM - 26,0%, PDM - 12,8%, PL - 8,2%, AMN - 2,3%, MAE - 1,5 % şi PUM - un procent.

ORA 23.45 Cu zâmbetul pe buze şi plini de satisfacţie, aşa au primit vestea că ar putea obţine majoritatea în Parlament liderii a trei partide componente ale Alianţei pentru Integrare Europeană din Republica Moldova, după anunţarea rezultatelor exit- poll-urilor. Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, preşedintele onorific al Partidului Democrat, Dumitru Diacov şi liderul Alianţei Moldova Noastră, Serafim Urechean, au susţinut că sondajul preliminar este unul manipulator, iar cei care l-au facut sunt „şarlatani“.

Aceştia au făcut referire la primul rezultat oferit de Comitetul Electoral Central, care a anunţat la ora 23.00 că Partidul Comuniştilor are un procent de 50% după numărătoarea a 4% din voturi. Prima numărătoare oficială se explică însă prin faptul că s-a luat în considerare nordul Moldovei, unde alegătorii au o tradiţie în votarea comuniştilor.

„Vrem sa readucem lumea la valori, nu la macaroane, orez ?i sapun“, a declarat în aceasta seara, într-o emisiune difuzata de Pro TV Chisinau, Mihai Ghimpu, presedintele interimar si cel care conduce Partidul Liberal din Republica Moldova.

„Vrem o guvernare cu tenta sociala“

Mihai Ghimpu a dat de în?eles ca nu va mai sus?ine candidatul Partidului Democrat, pe Marian Lupu, la func?ia de pre?edinte al tarii. „Eu am spus ca Alian?a are un singur candidat daca ar fi fost alegeri anticipate. Acum, mandatul actualului Parlament s-a încheiat. Totusi, Partidul Democrat va avea un cuvânt greu de spus, la fel cum a fost la alegerile trecute“, a mai spus Ghimpu.

Dumitru Diacov, membrul PD,  a declarat: „Vrem o guvernare cu tenta sociala, nu doar liberala. E important ca reprezentan?ii PD sa fie prezen?i în ecua?ie ?i ramânem la ideea ca Lupu sa fie unul dintre candida?ii la func?ia de pre?edinte. Suntem la un nou început. În?elegerea trebuie sa fie beton. Avem de guvernat patru ani înainte“.

Serafim Urechean, suparat pe sondaje

Serafim Urechean, liderul Alianta Moldova Noastra, a comentat faptul ca exit-poll-urile arata ca formatiunea politica pe care o conduce nu va intra în Parlament: „Este o decizie a alegatorilor. Ei au întotdeauna dreptate. Vom a?tepta rezultatele finale ?i atunci vom discuta“. Totu?i, Urechean considera ca o parte din vina pentru e?ecul partidului sau o poarta barometrele de opine, care influen?eaza op?iunile oamenilor. „În viitor trebuie sa ne gândim ce e de facut cu ace?ti ?arlatani“.

ORA 23.12 După procesarea a 4% din buletinele de vot, Comuniştii acumulează 50% din voturi. Ei sunt urmaţi de PLDM - 21,7%, PD - 12,6% şi PL - 6,5%, restul formaţiunilor fiind sub pragul electoral de 4%. Aceste date prezintă situaţia după procesarea a mai mult de jumătate din voturi din raionul Ocniţa, unde se votează tradiţional comuniştii.
Următoarele date vor fi prezentate peste o oră.

ORA 22.30 Potrivit ultimelor date prezentate la CEC, 59,1% din moldoveni au votat la scrutinul de astăzi. Secţiile din Paris, Padova, Roma şi Bologna au cerut suplimentarea cu două ore a programului pentru ca toţi cetăţenii care aşteaptă la cozi să reuşească să voteze. Până la ora 21.30 au votat la cele 75 de secţii de peste hotare aproximativ 50.000 de cetăţeni. Un număr record după rezultatele din alegerile anticipate din 29 iulie 2009, când au votat peste hotare 17.500 de cetăţeni.


La ora 23.00 CEC va prezenta primele date referitoare la opţiunile de vot pe partide.


Top trei secţii cu rata de participare


În satul Cania, raionul Cantemir, au fost cei mai activi moldoveni. Aici au votat 95,2 la sută din cetăţenii cu drept de vot. Următoarele două secţii din topul celor mai active sunt: Costesti, raionul Râşcani, unde au votat 92,6% din alegători, şi Rusca, raionul Hânceşti, - 93,8% din cetăţeni.
În municipiul Chişinău au votat 64,9% din alegători cu drept de vot. Iurie Ciocan, secretarul CEC, se declară mulţumint că în jumătate din raioane prezenţa de vot a depăşit 60%. "Este succesul CEC, dar şi a ONG-urilor care au reuşit să mobilizeze oamenii la vot", a spus Ciocan.

UPDATE 22.00 „Rezultatele exit-poll-urilor făcute publice în această seară nu sunt credibile, iar Partidul Comuniştilor nu va comenta speculaţiile lansate la posturile de televiziune care aparţin unor partide implicate în campania electorală”, a declarat Marc Tkaciuk, candidat pe lista electorală a PCRM, în cadrul unei conferinţe de presă organizate ad hoc la sediul partidului. „Le atragem atenţia celor care beau în această seară whisky că este prematur să serbeze victoria. Partidul Comuniştilor aşteaptă rezultatele finale ale alegerilor validate de Comisia Electorală Centrală”, a mai declarat Tkaciuk.

ORA 21.40
Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, a declarat la Prime TV: „Mulțumim tuturor cetățenilor Republicii Moldova care au votat pentru Partidul Democrat, care ne-au încredințat speranța lor, celor care au crezut în Partidul Democrat. Reau să spun că n-o să-I dezamăgim prin toate acțiunile pe care o să le întreprindem în continuare. Dacă e să vorbim despre partidul care a luat cele mai multe voturi (PCRM – nr), să nu uităm că au fost aplicate tot felul de tehnologii nu tocmai corecte, tot felul de metode de a ține populația într-o stare de frică. Ceea ce mă jenează în primul rând este că la o secțiile de votare de peste hotare au fost dotate cu buletine de vot insuficient".

ORA 21.40
Secţiile de vot din Bologna şi Paris au solicitat CEC prelungirea programului de votare, astfel încât toţi moldovenii care stau acum la coadă să reuşească să voteze.

ORA 21.27 Partidul Comunist a anunţat că va face declaraţii de presă la ora 21.45.

ORA 21.20  Vlad Filat: „Am dovedit că suntem o societate matură"



Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat, piln de entuziasm, dar vădit mai rezervat faţă de colegii săi, care au explodat pur şi simplu în apaluze la anunţarea rezultatelor exit-poll: „Mulţumesc cetăţenilor Republicii Moldova pentru modul în care au reacţionat într-un moment cu adevărat crucial pentru Republica Moldova. Faptul că atât de mulţi concetăţeni au venit şi au votat demonstrează că suntem o societate matură".

Filat a evitat să facă declaraţii referitor la viitoarele scenarii post-electorale. El a menţionat că aşteaptă şi rezultatele numărătoarei paralele realizate de PLDM, precum şi cele oficiale de la CEC. „Mâine dimineaţă sper să avem o imagine mai paroape de finalizare, ca să venim cu declaraţii în ceea ce ţine de acţiuni concrete ce urmeaz ă. Mă refer şi la parteneriatele pe care va trebui să le realizăm şi la modul în care vom acţiona”, a spus prim-ministrul. De asemenea, Filat şi-a atenţionat miniştrii că mâine dimineaţă la ora 8.00 îşi reiau munca şi să nu se lase copleşiţi de rezultatul alegerilor. El a precizat că ar putea convoca mâine după-masă şi o şedinţă de guvern.

La rândul său, ministrul de Externe, Iurie Leancă, a declarat că rezultatele reprezintă „o confirmare a faptului că politicile iniţiate acum un an şi două luni au fost corecte şi cetăţenii au înţeles că anume de ele avem nevoie”. Colegul său de partid, ministrul Justiţiei Alexandru Tănase a declarat: „Este un rezultat pe care l-am aşteptat, am mizat pe victorie în această campanie, este important că oamenii au făcut un pas înainte, au decis să facă o ruptură ireversibilă de trecutul comunist şi au dat un vot în favoarea democraţiei”.



ORA 21.00 EXIT- POLL: PLDM - 34,4%

Potrivit Exit-Poll-ului comandat de Publika TV, realizat de IRES, PLDM a obţinut 34,4% din voturile moldovenilor, PRCM - 26%, PL - 15,6%, PD - 15,1% iar AMN - 3,1%. Preşdintele PLDM, Vlad Filat şi-a păstrat calmul.

Potrivit celui de-al doilea sondaj, comandat de Prime şi realizat de CBS-AXA, PCRM a ieşit pe locul întâi, cu un procent de 33,8 %, urmat de PLDM cu 32,2%, apoi PD, condus de Marian Lupu - 14,1%, PL - 10,1 %, iar AMN a obţinut sub 1%.

ORAE 20.55
Liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat, a sosit la sediul partidului. A început numărătoarea inversă până la publicarea exit-poll-ului.

ORA 20.50 Sărbătoare la sediul PLDM


Atmosfera de sărbătoare începe să se instaureze în sediul PLDM,cu doar câteva minute înainte de anunâarea rezultatelor exit-poll. Aici s-au adunat toţi reprezentanţii de vază ai formaţiunii. Alături de ei se află şi o mulţime de tineri din organizaţia de tineret a PLDM. Premierul Vlad Filat este încă aşteptat să sosească din minut în minut. Liberal-democraţii au pregătit o masa cu placinte, cafea şi ceai.

Rezultatele CEC vor fi proiectate pe un ecran mare, în faţă, iar pe pereţi se află dopuă plasme pe care vor fi transmise rezultatele exit-poll. Oamenii sunt calmi, relaxaţi, iar pe feţe au afişate zambete. Din surse, scorul PLDM este destul de bun, nu se precizează cât.

ORA 19.45 UPDATE Un sac de buletine de vot


Situaţie ieşită din comun, neprevăzută de Codul Electoral, la secţia de votare nr.1 din oraşul Sângerei. Pe la amiază urna de vot s-a umplut, iar alta de rezervă nu era pregătită. Drept soluţie, membrii biroului de votare au decis, de comun acord, să golească urna în prezenţa observatorilor şi să pună buletinele de vot într-un sac, care a fost sigilat şi lăsat la vedere, lângă urna de vot.

Citeşte şi:

Cum au votat moldovenii din România

Comuniştii reclamă o serie de încălcări a procesului de votare

Basarabenii trec Prutul înot ca să ceară azil în România


Membrii CEC spun că de vină este administraţia publică locală, care trebuia să prevadă o astfel de situaţie, ţinând cont de faptul că buletinul are aproape un metru în lungime şi să comande o urnă mai mare sau una de rezervă.

ORA 18.55 Până la ora 18.30 au votat 54,95% din moldoveni. Cei mai activi râmân a fi cetățenii din Basarabeasca (unde s-au prezentat aproape 70% din cetățeni cu drept de vot) și cei din Dondușeni (61%). Și chișinăuienii s-au mobilizat în ultimele ore ale alegerilor, ajungând la 59,14%. Cea mai redusă prezență la vot se înregistrează în Gagauzia (47,9%).

ORA 18.50 La secţiile de votare organizate la Moscova, Paris, Padova şi Bologna s-au epuizat buletinele de vot. La sugestia Comisiei Electorale Centrale (CEC), Birourile Electorale din aceste oraşe au decis să accepte votul cetăţenilor pe foi A4. Pe coala de hârtie este trecut numele concurentului electoral ales şi se aplică ştampila secţiei de votare. „Este o situaţie ieşită din comun care ar putea isca o situaţie neprevăzută de legislaţia electorală, dar am luat sugerat această excepţie pentru a calma spiritele deoarece lumea a început să se revolte", a declarat, pentru „Adevărul", Nicolae Gârbu, membru al CEC. De asemenea, acesta a precizat că buletinele de vot au fost epuizate şi la două secţii de votareb din Chişinău. „Probabil că a fost o prezenţă mare a studenţilor, repartizaţi la aceste secţii, din sectoarele Botanica şi Buicani", a completat Gârbu.

ORA 16.00:
  Alegerile au fost validate! Peste o treime din alegători s-au prezentat la urne

Alegerile parlamentare anticipate sunt validate, deoarece la procesul electoral a participat peste o treime dintre alegătorii cu drept de vot. Comisia Electorală Centrală a anunțat că prezența la urnele de vot pentru ora 15:30 a fost de peste 44%, pe listele de bază şi pe listele suplimentare. Cea mai mai mare rată de participare rămâne a fi în Basarabeasca, unde au votat mai mult de jumătate din cetățenii cu drept de vot - 59,19%, urmată de Dondușeni - 51, 9%, Telenești - 49,94%,  Șoldănești - 49,31%, Ocnița - 48,90% și Glodeni - 45,18% . În municipiul Chișinău prezența la vot este de 37%, în municipiul Bălți - 38,48% și UTA Găgăuzia - 18,04%. Următoarele date privind rata de participate la vot vor fi prezentate la ora 18:30.

ORA 15.30
Miliardarul moldovean Vlad Plahotniuc, candidat pe lista PD la alegerile parlamentare şi totodată unul dintre politicienii care luptă pentru fotoliul de premier, a venit la vot flancat de bodyguarzi. La ieşirea de la vot, omul de afaceri a declarat că a votat pentru viitorul ţării, bunăstare şi progres.
Vlad Plahotniuc  a evitat să spună dacă ţinteşte fotoliul de premier.

„E prematură aşa discuţie“, a declarat Plahotniuc. „Mi-aş dori o funcţie unde m-aş încadra cel  mai bine şi aş putea aduce aportul pentru popor”, a mai spus  noul politician.

Întrebat de reporterii „Adevărul“ dacă în viitorul Parlament va veni însoţit de pază, Plahotniuc a replicat: „Dacă deranjează nu voi veni”. Deşi ar fi trebuit să vină la vot la ora 12.00 împreună cu liderul PD, Marian Lupu, omul de afaceri a explicat amuzat acest subiect: „Dânsul e prea înalt”, a spus Plahotniuc.

Vlad Plahotniuc a fost intodus în lista Partidului Democrat (PD) cu o săptămână înainte de alegeri. El este unul dintre cei mai importanţi finanţatori ai PD.

ORA 14.20 Observatorii de la OSCE au intrat în silenzio stampa în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. „Nu dăm niciun fel de declaraţii până la conferinţa de presă de mâine, la ora 14.00“, a declarat pentru „Adevărul“ Ivan Godarsky, purtătorul de cuvânt al delegaţiei de observatori din partea OSCE în Moldova.

Citeşte şi:

UPDATE Prezenţă-record de votanţi moldoveni peste hotare

Aceeaşi reacţie a avut-o şi Monica Macovei, care conduce delegaţia de observatori din partea Parlamentului European. Aceasta a refuzat să dea orice fel de declaraţii presei, susţinând că toate comunicatele le va da publicităţii abia maine după-amiază.

Mai vorbăreţi s-au dovedit a fi însă observatorii ruşii din partea CSI. Până acum nu s-au depistat nereguli grave. Observatorii noştri au transmis doar câteva carenţe ce ţin de timpul deschiderii secţiilor de votare, împărţirea buletinelor, instruri ale procesului de votare. O altă sesizare se referă la numărul prea mic ale cabinelor de vot, astfel că alegătorii sunt nevoiţi să aştepte şi să facă rânduri la acestea“, a declarat Oleg Culebov din cadrul serviciului de presă CSI.

ORA 12.40 Până la ora 12.00 au votat 22,46% din cetățeni cu drept de vot sau 598 561 de alegători . Pentru validarea scrutinului este necesar ca la urne să se prezinte 1/3 dintre alegători (33,3%). Cei mai activi sunt electorii din raionele Basarabeasca (36,75%), Dondușeni (33,05%), Șoldănești (32,9%), Teleneși și Rezina (cu câte 31%). Mai puțin activi sunt chișinăuienii, doar 9,74 la sută și-au exprimat obțiunea de vot până la această oră.

ORA 12.30 "Cu gânduri bune pentru cetățeni și pentru țară" a votat și președintele Partidului Democrat Marian Lupu. "Sper ca rezultatele să fie pe potriva depășirii crizei politice care persistă aproape doi ani", a declarat Marian Lupu.


Foto: Marian Lupu: Soarta viitoarei guvernări depinde de PD

Liderul PD a spus că formațiunea sa lasă ușă deschisă de dialog pentru toate forțele politce care vor accede în legislative iar pentru a nu admite noi anticipate nu exclude varianta unei "guvernări largi". Lupu a mai spus că eventuala alegere a lui în calitate de președinte al Repunlicii Moldova "nu ține de ambiția mea, ci de ceea ce cred oamenii".

ORA 11.00 Însotit de soţia sa, Taisia şi paza de corp, liderul comuniştilor moldoveni Vladimir Voronin a votat la orele 10.00 în incinta liceului de limbă rusă Antioh Cantemir din Chişinău.

Mulţumit de vremea frumoasă de afară, Vladimir Voronin a declarat că a votat pentru depăşirea crizei politice. „Sper că alegătorii au votat pentru o guvernare care să dureze 4 ani. În timpul campaniei electorale am constatat o oboseală din partea alegătorilor. Cetățenii nu apreciază faptul că politicienii nu sunt în stare să găsească o soluţie pentru rezolvarea acestei crize politice", a declarat la ieşirea din cabina de vot liderul comuniştilor.

Citeşte şi:

Moldovenii din Timişoara votează pentru schimbare: "Oamenii din Moldova s-au obişnuit cu răul"

Studenţii basarabeni din Galaţi s-au mobilizat pentru alegeri (FOTO)

Parlamentarii moldoveni, aleşi în campusul studenţesc din Braşov

Studenţii moldoveni votează la Iaşi „pentru derusificarea Basarabiei“ (FOTO)

Voronin acceptă şi o alianţă postelectorală

Totodată Voronin a spus că speră ca partidul pe care-l conduce să obţină majoritatea constituţională. Potrivit lui, cea mai bună guvernare ar fi cea a Partidului Comuniştilor. În cazul în care nu va obţine o majoritate în Parlament, liderul comuniştilor nu a exclus o alianţă postelectorală. Condiţiile pentru o posibilă alianţă ar fi, potrivit lui Vladimir Voronin, păstrarea independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova, cursul proeuropean în politica externă, relaţii de prietenie cu Ucraina, Federaţia Rusă şi alte state.

Voronin a mai spus că pentru a lupta cu eventualele falsificări, PCRM va efectua numărătoarea paralelă a voturilor de către observatorii şi reprezentanţii Partidului Comuniștilor de la secţiile de votare. „Noi am decis să numărăm în paralel toate voturile ca să nu permitem să se întâmple astfel de încălcări". Voronin a exclus un al doilea 7 aprilie dupa acest scrutin, declarând că toate aceste scenarii ar fi „nişte invenţii de-ale jurnaliştilor".

Ghimpu a votat pentru presă liberă

ORA 10.30 Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a venit la secţia de votare din incinta liceului rus Gogol exact la ora 9, însoţit de consoarta sa, Dina. "Mai puţin să muncesc eu , dar mai multe locuri de muncă pentru cetăţeni"- asta îşi doreşte preşedintele interimar Mihai Ghimpu pentru următorii patru ani. Acesta a cercetat atent buletinul lung de un metru, l-a măsurat cu privirea şi a constatat: " Şi voi ziceaţi că eu semnez decrete lungi".



FOTO: Mihai Ghimpu la vot

Prezenţa zecilor de jurnalişti şi bodyguarzi au provocat haos şi agitaţie în secţia de votare. "Numai să nu distrugeţi sectorul, vă rog", a ridicat tonul unul din membrii secţiei de votare. Mihai Ghimpu a oferit declaraţii presei de câteva ori, şi înainte, şi după vot. El spune că a votat pentru valorile liberale fără de care statul nostru nu ar putea exista. "Am votat şi pentru dumneavoastră, stimaţi reprezentanţi ai presei, să avem o presă liberă ".

Șeful statului se retrage la țară în ziua alegerilor

 Mihai Ghimpu a avut un mesaj pentru comunişti. " Sunt rătăciţi, dar sunt ai noştri. Le doresc să stea în rând cu oamenii şi să înţeleagă că nu are sens să manipulezi poporul având o denumire comunistă, dar tendinţe de îmbogăţire ca capitaliştii. "
Întrebat de jurnalişti la ce fotoliu visează după aceste alegeri, Ghimpu a spus: " Ce să fac cu un fotoliu, cu o funcţie da, dar fotoliu am eu şi acasă".
După ce şi-a exercitat dreptul civic, Mihai Ghimpu a plecat la reşedinţa sa, urmând ca mai apoi să se ducă în satul de baştină Coloniţa.

Voronin și Filat au votat la aceeași oră

Ora 10.00 au votat prim-ministrul Vlad Filat, președintele PLDM, și președintele Partidului Comuniștilor Vladimir Voronin. Premierul Vlad Filat a venit la secţia de votare alături de soţia sa, Sanda, după ce au trecut pe la biserică. „Am votat pentru cetățenii Republicii Moldova, atât pentru cei din țară, cât și pentru cei plecați peste hotare, care au dreptul să trăiască în libertate şi bunăstare”, a declarat Filat după ce a ieşit de la vot.

Actualul premier i-a îndemnat pe cetăţeni să conștientizeze importanța scrutinului şi să iasă la votare, pentru că doar aşa vor demonstra că sunt solidari, uniţi şi ştiu ce viitor îşi doresc. „Este o zi crucială. Rezultatul acestor alegeri va fi cel care să permită Republicii Moldova să meargă în continuare pe calea dezvoltării şi să nu revină la izolare, guvernări autoritare şi lipsă de perspective. Şi avem acum nişte posibilităţi fără precedent”, a subliniat prim-ministrul.
El a adăugat că are încredere mare în cetăţenii Republicii Moldova, „care au deplina capacitate de a face diferenţă între minciună şi adevăr, între valoare şi non-valoare”.



FOTO: Vlad Filat a fost la vot alături de soţia sa

Premierul a spus că este optimist şi crede că va fi o prezenţă suficientă la vot, fiindcă „oamenii sunt obosiţi de alegeri interminabile şi îşi doresc să trăiască bine în propria lor ţară”.De rezultatele alegerilor depinde dacă Moldova va merge pe calea dezvoltării sau va rămâne în izolare, a mai spus prim-ministrul.
La rândul său, Sanda Filat s-a arătat convinsă că astăzi oamenii vor vota „un viitor frumos, fără sărăcie, într-o ţară prosperă din care locuitorii să nu plece peste hotare”.

ORA 9.45 Până la ora 9:30 au votat 4,32% din alegatori, adica 20 de mii de oameni, a anunțat Comisia Electorală Centrală.

ORA 9.15 Serafim Urecheanu, liderul Alianței Moldova Noastră, a venit la secția de vot cu nepoțica, Anastasia. Înainte de a intra în cabină el a măsurat buletinul de vot și a arătat presei că acesta este cât nepoțica lui. „Ar fi bune să punem capăt crizei politice și să alegem președintele; să avem o stabilitate în țară și între forțele politice care vor accede în parlament. Acum totul depinde de măria sa alegătorul“, a declarat liderul AMN, precizând că votează pentru viitorul Republicii Moldova.

ORA 9.00 au votat preşedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, președintele PL, și Serafim Urecheanu, președintele Partidului "Alianta Moldova Noastră".

ORA 8.00 Cel mai matinal dintre politicieni a fost primarul general al Chișinăului Dorin Chirtoacă care și-a exprimat dreptul de vot la ora 8.00. Edilul a spus că votat pentru a continua schimbările începute acum un an, pentru ca fiecare dintre moldoveni să aibă o viață în demnitate și bunăstare, precum și pentru un viitor european al Republicii Moldova.


Cum voteaza etniile

Mulţi ruşi şi ucraineni din Republica Moldova par a se orienta spre Partidul Liberal Democrat condus de Vlad Filat. Potrivit unui sondaj realizat de CBS-AXA, doar 60% din ruşi intenţionează să voteze pentru Partidul Comuniştilor (PCRM) la alegerile legislative de astăzi. Rezultate similare au fost înregistrate şi în cazul intenţiilor de vot ale ucrainenilor, găgăuzilor şi bulgarilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: