Ucraina a descoperit la hotarul cu Republica Moldova importante zăcăminte de gaze de şist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bazinul Lublin se întinde din Polonia şi până în Republica Moldova
Bazinul Lublin se întinde din Polonia şi până în Republica Moldova

Ministrul ucrainean al Energeticii şi Industriei Cărbunelui, Iuri Boiko susţine că acest tip de combustibil ar putea să se găsească pe teritoriul ţării noastre.

Autorităţile de la Kiev s-au arătat dispuse să pună la dispoziţie Republicii Moldova informaţii şi expertiză în domeniul extragerii gazului de şist, potrivit unui comunicat de presă al ministerului Economiei de la Chişinău.
Iuri Boiko, ministrul ucrainean al Energeticii şi Industriei Cărbunelui a declarat în cadrul unei întrevederi cu vicepremierul Valeriu Lazăr că Ucraina a descoperit în regiunile limitrofe cu Republica Moldova importante zăcăminte de gaze de şist, care ar putea să se extindă şi pe teritoriul ţării noastre.

Unde se găseşte zăcământul "salvator"

Cel mai probabil că ministrul ucrainean a avut în vedere nordul Republicii Moldova, aflat la periferia importantului zăcământ de gaze de şist Lublin. Acesta se întinde pe o suprafaţă de două ori mai mare ca cea a ţării noastre, de la hotarul de est al Polonia şi cuprinde practic tot vestul Ucrainei, până în nordul Republicii Moldova.
Energy Information Administration (EIA) a estimat rezervele de gaz de şist ale Ucrainei la peste 1,5 trilioane de metri cubi, care dacă ar fi extrase, iar fi suficiente ţării vecine pentru circa 25 de ani, la un consum mediu anula ca cel actual.

Combustibil mai ecologic decât cărbunele sau petrolul

EIA estimează că Europa de Est are rezerve de 7.100 miliarde metri cubi de gaze de şist. Numai Polonia ar putea "sta" pe 5.200 de miliarde de metri cubi, suficient pentru a acoperi consumul intern timp de 300 de ani.
Ucraina şi Polonia mizează pe acest tip de combustibil în dorinţa de a scăpa de dependenţa de Rusia.
Gazul de şist a început să fie extras relativ recent, însă acesta a reuşit deja să modifice piaţa globală a gazului. În prezent, gazul de şist reprezintă 15-20% din volumul extracţiilor totale de gaz din SUA. Gazul de şist este socotit combustibilul fosil al viitorului, cu cea mai mare rată de creştere, potrivit unei analize recente a Erste Bank. Arderea acestui combustibil este mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului, oferind şi avantaje în privinţa limitei de emisii de CO2.
În plus, rezervele mondiale ar putea fi de patru ori mai mari decât cele de gaze convenţionale, iar cele mai mari se zăcăminte se găsesc în China.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite