VIDEO ProTV a difuzat imagini video de la accidentul în care au murit cei opt tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce în unul din comentariile apărute pe site-ul protv.md se menţionează că cei opt tineri care au murit în accidentul de pe strada Munceşti ar fi fost urmăriţi de un echipaj al Poliţiei de Patrulare, jurnaliştii au făcut rost de imaginile video.

„Din înregistrare se vede cum automobilul se izbeşte violent de un copac, iar nici la 30 de secunde de la impact apare o maşină cu girofarurile incluse. (...) Un alt automobil care venea din spate trage pe dreapta ca să acorde ajutor victimelor, iar la nici 30 de secunde o maşină cu girofarurile incluse, care ar aparţine Poliţiei de Patrulare, trece prin preajmă“, scriu cei de la protv.md.

Totuşi, din imagini nu se vede clar dacă maşina ar aparţine sau nu poliţiei. Plus că nu apar „girofaruri incluse“, ci farurile sau luminile de avarie, pe care e obligat să le aprindă şoferul atunci când staţionează.

„Stimati reporteri verificati camerile video de la statia de alimentare Bemol din apropierea de fostul post de politie de la intrarea in oras si o sa vedeti ca automobilul avea 200 km/ora doar din simplu motiv fiindca erau urmariti de politia de patrulare care la fel se deplasa cu aceiasi viteza.Cind s-a intimplat impactul, automobiul politiei de patrulare s-a intors inapoi fara a acorda careva ajutor.Dupa scurt timp au revenit si ei din nou la locul accidentului.Rusine colaboratorilor care se aflau in automobilul de serviciu“, se spune în comentariul unui vizitator al site-ului Pro TV, postat ieri.

Solicitat de Unimedia, ofiţerul de presă al INP, Diana Fetco, a declarat că nicio maşină a INP nu a urmărit automobilul de model Renault implicat în accident. Pe cazul accidentului a fost deschisă o anchetă penală care va stabili circumstanţele exacte.

„Au fost verificate înregistrările video de la staţiile PECO din preajmă. S-au luat depoziţii de la martorii accidentului, inclusiv de la taximetriştii care staţionau prin apropiere, dar şi de la echipajul unei companii private de pază care a şi anunţat poliţia despre producerea acelui accident. Nimeni nu a văzut nicio maşină de poliţie care să fi urmărit maşina implicată în accident“, a declarat ministrul Dorin Recean pentru Ziarul Naţional.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite