Un zid al cărţilor

Pe unii dintre noi i-a suprins faptul că la Chişinău a fost nevoie de o lege specială, ca să poată fi acceptat ajutorul economic din partea României.

Cu alte cuvinte, că nu se doreşte ca România să fie percepută drept cel mai apropiat partener al Republicii Moldova, gata să ajute dezinteresat oricând, ci ca o entitate abstractă, asemeni Fondului Monetar Internaţional, căreia e bine să-i precizezi de la bun început până unde să se întindă cu ajutorul...

Mai mulţi, sunt convins, sunt cei pe care îi deranjează zidul care există între cele două state, în privinţa circulaţiei cărţii. Care face ca, în continuare, cărţile din România să fie o raritate în bibliotecile din Basarabia (în special, cele şcolare şi universitare), iar cele din Basarabia să fie absente din bibliotecile şi librăriile din România.

Cărţile editate dincolo de Prut nu ajung dincoace din motive economice. Editorii basarabeni, chiar când sunt excelenţi, sunt mici, lipsiţi de putere financiară şi incapabili să concureze comercial cu marile edituri din România. Acest handicap ar putea fi surmontat, dacă în România ar exista o strategie culturală (care, de 25 de ani, lipseşte cu totul).

Cărţile editate în România, în schimb, nu ajung dincolo de Prut din cauza unor măsuri administrative, greşit caracterizate drept „birocratice”, al căror scop este tocmai împiedicarea pătrunderii cărţii româneşti. Cele mai multe datează din perioada regimului Voronin, însă altele sunt o rămăşiţă a anti-românismului oficial din epoca sovietică. Încercaţi să donaţi 100 de cărţi unei biblioteci publice din Basarabia şi veţi vedea imediat cum sistemul este făcut să vă descurajeze, sub toate formele.

Cartea în limba rusă, în schimb, pătrunde mult mai uşor. Dacă vizitezi librăriile din Chişinău (ca să nu mai vorbesc de bibliotecile de provincie), ai impresia că populaţia Basarabiei este compusă din 50% ruşi şi 50% alte naţionalităţi, între care şi români. În timp ce statisticile oficiale ne asigură că ruşi sunt cca 4-5% din locuitori, iar rusofonii nu depăşesc cu totul 20% (cifre confirmate, într-un fel, şi electoral).

Cartea românească, însă, nu este numai carte românească. Şi în nici un caz nu este propagandă. Ea este cea mai la îndemână, pentru cetăţeanul Republicii Moldova, înfăţişare a spiritului european. Cel către care Republica Moldova susţine că se îndreaptă, fie şi cu paşi mici.

Boicotarea accesului ei e, să recunoaştem, o stranie modalitate de apropiere de Europa. Cu atât mai mult cu cât facilitarea accesului nu costă bani.