Un tânăr din Cimişlia va petrece opt ani după gratii pentru că şi-a bătut crunt propriul tată
0Un tânăr de 30 de ani din Cimişlia a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru violenţă în familie cu cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale.
Potrivit probelor administrate de procurori, în ianuarie 2017, inculpatul, fiind sub influenţa alcoolului s-a luat la ceartă cu tatăl său, pe care l-a învinuit că i-ar fi luat o parte din banii pe care i-a câştigat din uratul prin sat.
Inculpatul a luat un topor şi i-a aplicat tatălui, în vârstă de 52 de ani, multiple lovituri. Datorită intervenţiei prompte a medicilor, victima a rămas în viaţă.
Fiind audiat de procurori, acesta şi-a recunoscut vinovăţia. Sentinţa este cu drept de atac.