Un tânăr din Anenii Noi riscă detenţie pe viaţă, după ce şi-a omorât amicul de pahar cu un cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
acces interzis

Un tânăr de 24 de ani, din satul Puhăceni, raionul Anenii Noi, a fost reţinut de poliţie pentru comiterea unui omor intenţionat. În seara de 15 iunie curent, în jurul orei 18.00, pe malul râului Nistru, trei tineri, toţi cu vârsta de 24 de ani, originari din satul Puhăceni, au consumat băuturi alcoolice.

Ulterior, între ei s-a iscat o ceartă din cauza unei boxe muzicale. În timpul conflictului, unul dintre ei a luat un cuţit şi i-a aplicat o plagă în regiunea abdomenului unuia dintre prietenii de pahar.

Tânărul rănit a plecat acasă, a luat două cuţite şi şi-a aşteptat amicii în stradă. Atunci, când aceştia s-au apropiat, primul i-a aplicat persoanei care îl rănise o lovitură de cuţit în regiunea gâtului, provocându-i pe loc decesul, iar celuilalt în spate, în rezultat fiind transportat la spitalul raional Anenii Noi.

Audiat de poliţie, bănuitul, fost militar în Legiunea străină franceză, şi-a recunoscut pe deplin vina.  Acesta a fost reţinut pentru 72 de ore. În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art 145 al. 2 din Codul Penal al Republicii Moldova ”Omor intenţionat”, care se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite