Reparaţia în şcoli s-a făcut cu mâna părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au rămas mai puţin de două săptămâni până la prima zi de şcoală, iar pregătirile în cele 1.489 de instituţii şcolare din ţară sunt pe ultima sută de metri. În aceste zile comisiile de evaluare dau note claselor gata să-şi deschidă uşile pe 1 septembrie.

În timp ce elevii savurează din plin ultimele zile de vacanţă şi fac inventarul cărţilor citite, dascălii şi personalul tehnic lucrează de zor la ultimele pregătiri pentru noul an de studiu. În multe şcoli se mai simte miros de vopsea. Tablele sunt curate, iar scaunele, băncile şi geamurile lucesc.

„Sâmbătă am avut o comisie care a verificat dacă suntem pregătiţi de şcoală. Am primit o notă bună. În clase părinţii au făcut curat, au schimbat şi mobilierul. Reparaţia pe hol şi în ospătărie am făcut-o noi. Am pus uşi de termopan şi teracotă“, povesteşte Valentina Tricolici (49 de ani) directorul adjunct al Liceului „Mihail Stratulat“ din satul Boşcana, raionul Criuleni. Chiar dacă multe lucruri au fost puse la punct, au mai rămas şi restanţe. „Mai avem nevoie de utilaj nou în ospătărie. Acesta ne-ar oferi posibilitatea să facem şi alte feluri de mâncare. Ne-ar mai trebui şi inventar sportiv, şi calculatoare“, mărturiseşte Valentina Tricolici.

Şi Liceul Teoretic din Oniţcani este pregătit, doar că are lacăt la poartă. Părinţii au făcut ordine-n clase imediat după ultimul examen de Bacalaureat. „Săptămâna trecută ne-am mai chemat copiii să facă ordine prin curte şi gata. În acest an am adunat câte 25 de lei pentru reparaţie şi ne-au ajuns să vopsim podeaua, băncile şi să schimbăm tabla“, susţine Natalia (47 de ani), din Oniţcani, care are un copil în clasa a IV-a. Curăţenia dascălilor şi munca părinţilor este evaluată de specialişti de la Centrul de medicină preventivă, angajaţii Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, experţi de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi şefii de la direcţiile raionale de învăţământ.

NEREGULI LA UTILAJUL DIN CANTINE, LA CRIULENI

Managerii din învăţământ merg prin şcoli pentru a verifica dacă instituţiile respectă normele de securitate pentru a nu pune în pericol sănătatea copiilor. Gimnaziile şi liceele din raionul Criuleni au primit deja undă verde de la inspectori. „Luni s-a încheiat verificarea celor 33 de instituţii. Am depistat nereguli la utilajul din cantine şi restanţe la sistemul termic. Sperăm să lichidăm aceste abateri până în luna octombrie“, afirmă şeful Direcţiei de învăţământ din Criuleni, Vladimir Soltanici.

AJUTAŢI DE PĂRINŢI ŞI ELEVI

El spune că deşi de la bugetul raional au fost alocate patru milioane de lei pentru reparaţii capitale, suma nu acoperă necesităţile. „Ne-au ajutat mult asociaţiile părinteşti, mai cu seamă la reparaţia cosmetică din sălile de clasă“, recunoaşte Soltanici. Acelaşi lucru îl declară şefa Direcţiei de învăţământ din raionul Basarabeasca. „Pentru cele zece şcoli, statul ne-a dat aproape 2,5 milioane de lei. Şcolile sunt gata de exploatare şi reparaţia e realizată la nivel, dar fără contribuţia părinţilor nu am fi reuşit s-o scoatem la capăt“, explică Polina Petrov.

La Drochia, în cele 37 de şcoli reparaţia este terminată în proporţie de 85%. „Cu părere de rău, nu am reuşit să încheiem lucrările capitale. Unele şcoli au nevoie de o reconstrucţie serioasă. Bunăoară, la gimnaziul din Gribova, numai acoperişul costă aproape 1,5 milioane de lei“, susţine Iurie Melinte, şeful Direcţiei de învăţământ din Drochia. ;

2/3 din şcolile din Chişinău au fost reparate

Insituţiile din Chişinău vor intra sub lupa ispectorilor începând cu 23 august. „Din cele 116 şcoli din Capitală, 2/3 au fost deja reparate. Chiar dacă în unele instituţii lucrările continuă, acest fapt nu va afecta procesul de studii, pentru că au rămas doar lucrările din sălile de sport“, a menţionat şefa Direcţiei Educaţie Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Ea a menţionat că pentru reparaţia şcolilor din Capitală au fost alocate peste 20 de milioane de lei, iar două milioane au fost destinate doar Liceului „Vasile Vasilache“. „Liceul are nevoie de şase milioane, dar ne-am descurcat din ce avem“, spune cu regret şefa direcţiei.

Şcolile sunt gata, dar fără contribuţia părinţilor nu am fi reuşit s-o scoatem la capăt. Polina Petrov şefa Direcţiei Învăţământ din raionul Basarabeasca
Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite