Trei indivizi, reţinuţi pentru tentativă de punere în circulaţie 63.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii din Republica Moldova au reţinut trei indivizi în flagrant delict, membri ai unui grup criminal organizat, pentru punerea în circulaţie a bancnotelor false. Este borba despre doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 30 şi 47 de ani, care au fost anterior judecaţi pentru alt gen de infracţiuni.

În rezultatul acţiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziţiei de control a unui lot în valoare de 5.000 de euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 de euro. Ulterior, la a doua tranzacţie, au fost depistate şi ridicate alte 116 bancnote false cu acelaşi nominal de 500 de euro (în total, 63.000 de euro falşi).

Rezultatul măsurilor speciale de investigaţii indică asupra activităţii criminale a unui grup mai larg de persoane, bine organizat, care intra în posesia valutei străine contrafăcute, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulaţie.

În rezultatul percheziţiilor, oamenii legii au mai depistat arme, muniţii deţinute ilegal, obiecte de preţ, precum şi mijloace financiare, care au fost ridicate şi supuse expertizelor.

Este de menţionat că, deşi procurorii, în baza probatoriului şi circumstanţelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privinţa tuturor celor trei persoane identificate la moment există temei de arestare preventivă (înaintând în acest sens demersuri judecătorilor de instrucţie), măsurile aplicate au fost diferite, astfel încât persoana de gen feminin, care avea rolul de a identifica potenţiali cumpărători ai valutei străine şi a o pune în circulaţie, a fost plasată în arest la domiciliu – hotărâre care a fost contestată de către procurori.

Pentru fapta de care cei trei sunt învinuiţi acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite