Tehnologiile avansate, BAC-ul şi potenţialii infractori

Până mai ieri eram adepta unor măsuri drastice la examenele de bacalaureat. Ziceam - şi credeam sincer - că cei care au învâţat pe parcursul anilor nu au de ce să aibă frică de camerele de luat vederi,  scanere sau instalaţii de bruiat telefoanele.

Zilele trecute, după ce am încercat la propriu cum e să fii tratat fără temei drept potenţial infractor, mi-am data seamă că aceşti copii, fără experienţă de viaţă, după ce jumătate de an sunt terorizaţi cu tot felul de invenţii de supravheghere a BAC-ului, iar la examene au pironite asupra lor camere video cu „X“ număr de perechi de ochi în spate, pot cu uşurinţă să-şi uite şi numele, darămite ce au învăţat în anii de şcoală. Or, trataţi acum de cei maturi cu neîncredere, câtă putere de voinţă vor avea ei atunci când vor păşi în lumea mare?   

Dar să revin la situaţia care m-a făcut să-i compătimesc pe cei care susţin în această perioadă Bacalaureatul. Săptămâna trecută am mers la o reprezentanţă din sectorul Râşcani a unui operator de telefonie mobilă ca să procur pentru Centrul de Investigatii Jurnalistice un flashcard pentru servicii de acces la internet. Pe lângă faptul că a trebuit să pierd o oră în rând la ghişeu (din şase ghişee funcţionau doar trei), încă o oră a trebuit să suport privirea suspicioasă a operatorului, un băiat tânăr, care urma să perfecteze contractul.

Tânărul de la ghişeu m-a tratat din start ca pe o potenţială  infractoare şi nicidecum ca pe un client care vine să plătească pentru nişte servicii. Mi-a cerut mai multe acte, inclusiv copia buletinului de identitate, dar şi tot felul de certificate ale organizaţiei. Omul de la ghişeu a devenit extrem de suspicios când a constatat că numele meu din buletinul de identitate şi cel dintr-un document de la Centru nu coincid. A trebuit să-i arăt certificatul de căsătorie, cu explicaţiile de rigoare. „Trebuie să ne aduceţi toate documentele în original!“, îmi cere omul de la ghişeu. Şi asta în situaţia în care eu voiam să închei un contract pentru  organizaţia pe care o conduc, nu pentru mine personal. La ce bun, îl întreb, dacă am buletinul, iar în toate actele este acelaşi număr de identificare.

A acceptat până la urmă, dar şi-a făcut copii de pe toate actele, de parcă cele aduse de mine ar fi putut fi false. A pregătit contractul, dar când a înţeles că eu nu voi plăti cash, banii urmând a fi transferaţi de organizaţie, mi-a spus să vin atunci când voi avea confirmarea transferului de banii. Nu a contat că organizaţia pe care o reprezent este, de zece ani, client al acestui operator de telefonie şi achită de cele mai multe ori în avans pentru servicii. Peste câteva zile, am pierdut iarăşi două ore pentru a semna contractul şi din nou operatorul mă privea de parcă aş fi vreo potenţială escroacă şi aş avea un plan ascuns de a-l şmecheri.

Seara priveam la ştiri cum un ditamai viceministru al Educaţiei se dădea mare şi tare că graţie camerelor de supraveghere video a descoperit tocmai 65 de elevi copiind la examenul de BAC. Pentru câteva clipe m-am simţit în pielea bieţilor copii, care sunt trataţi cu neîncredere şi priviţi ca nişte infractori în momentul în care îşi încep drumul în viaţă.

Îmi este greu să cred că această supraveghere video la Bacalaureat, făcută cu atâta tam-tam, îi va responsabiliza pe elevi, aşa cum se doreşte, şi va combate fraudarea examenelor. Dacă eforturile pe care le depun azi autorităţile din Educaţie pentru a identifica pârghii de descurajare a copiatului ar fi concentrate pe metode de educare a elevilor, pe cultivarea demnităţii şi a valorilor reale, atunci, cu siguranţă, rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.  Şi poate că milioanele aruncate astăzi cu uşurinţă pentru sisteme de supravegheghere video ar putea fi utilizate cu mai multă eficienţă în altă parte...