Târgul Universităţilor din România, în trei oraşe din Republica Moldova

Târgul Universităţilor din România, în trei oraşe din Republica Moldova

În perioada 7-10 iulie va avea loc cea de-a XI-a ediţie a Târgului Universităţilor din România, organizat de Federaţia Tinerilor Basarabeni. În cadrul evenimentului reprezentaţii centrelor universitare din România vor prezenta absolvenţilor de gimnaziu şi de liceu din Republica Moldova ofertele educaţionale pentru anul 2022-2023, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 7 şi 8 iulie târgul va avea loc pe Aleea Clasicilor Români din Chişinău, între orele 09.00-16.00. În cazul în care timpul va fi ploios, evenimentul se va desfăşura la Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu”. La 9 iulie Târgul Universităţilor din România va avea loc la Bălți, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, la fel între orele 09.00 – 16.00. La Cahul evenimentul se va desfăşura în data de la Universitatea „B.P. Haşdeu”, între orele 10.00 – 15.00. În cadrul Târgului Universităţilor din România, absolvenţii vor putea afla care este procesul de admitere la studiile preuniversitare şi universitate din România din anul curent, care sunt  ofertele academice ale instituţiilor de învăţământ din ţara vecină, dar şi care sunt activităţile de voluntariat în cadrul asociaţiilor de studenţi şi elevi basarabeni din cele mai mari centre universitare din România.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările