Tânăr din Găgăuzia, condamnat la 16 ani de închisoare pentru trafic de copii în scop de exploatare sexuală comercială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol sursa: shutterstock
FOTO simbol sursa: shutterstock

Un tânăr de 23 de ani din Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru că a traficat o adolescentă din Hânceşti în Turcia, în scop de exploatare sexuală comercială. Acesta convenise cu fata de 17 ani că va lucra ca dansatoare. Procuratura Generală menţionează într-un comunicat de presă că tânărul a mai fost condamnat, iar în prezent mai este cercetat şi într-un alt dosar penal, transmite IPN.

Acesta a contactat adolescenta, care în anul 2015 avea 17 ani, pe o reţea de socializare şi i-a comunicat că este dintr-o familie social-vulnerabilă. Adolescenta lucra în calitate de bucătar într-un club din Chişinău, iar din salariul de 2.400 de lei nu-şi putea ajuta familia. Inculpatul i-a promis un salariu de o mie de dolari în calitate de dansatoare, în Turcia.

Ajunsă acolo, la împlinirea majoratului, tânăra a fost impusă să presteze servicii sexuale. Din banii promişi i s-au dat mai puţin de jumătate, iar când refuza să continue, era bătută şi ameninţată cu moartea.

Tânăra a reuşit să revină acasă după aproape un an şi l-a denunţat autorităţilor pe tânărul care a traficat-o. Acesta i-a contactat mama, pe care a ameninţat-o cu moartea.

Pentru infracţiunea de trafic de copii, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe inculpat la 16 ani de închisoare. Sentinţa poate fi contestată.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite