Superstiţiile la moldoveni. „Un miliard de chinezi muncesc doar pentru Republica Moldova, ca să ne satisfacă ritualurile funerare”

Oamenii percep moartea ca pe o tragedie. Însă ei nu ştiu că au murit pentru lumea aceasta chiar din clipa în care au fost botezaţi, născându-se din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Preotul Andrei Rusu de la Biserica „Sfântul Dumitru” din Chişinău ne vorbeşte despre meseria de gropar şi despre superstiţiile care planează asupra acesteia.

Tot el explică dacă ajung pomenile date de sufletul celor morţi pe lumea cealaltă şi dacă legăturile care împreunează mâinile şi picioarele mortului au ceva în comun cu credinţa creştin-ortodoxă.

În trecut, românii foloseau expresii din care aflăm că nu vedeau moartea ca pe o dramă. „Ei spuneau că se duc la praznic, slavonism care se traduce prin sărbătoare. Însuşi verbul «a petrece» mortul la groapă înseamnă o sărbătoare”, explică preotul Andrei. Tot el spune că „nu-l petrecem pe cel mort în nefiinţă, aşa cum în ultimul timp se exprimă unii crezând că această sintagmă este una foarte inteligentă, ci îl petrecem în lumea celor drepţi”. De asemenea, cuvântul „cimitir”, care din limba greacă se traduce „dormitor” ne demonstrează că moartea este o petrecere în lumea odihnei. „Şi verbul «a mântui» are sensuri diferite. La mort se spune «Doamne, mântuieşte-ne», ceea ce înseamnă «Doamne, odihneşte-ne în împărăţia ta». În timp, mulţi au început să folosească acest cuvânt în sens rău, folosind expresia «Am să te mântui de zile»”.

Comunismul ne-a schimbat percepţiile

Părintele Andrei crede că astăzi, în special în Republica Moldova, „moartea este văzută ca o dramă din considerentul că am fost distruşi din punct de vedere al perceperii morţii în epoca comunistă. Atunci s-a vorbit despre nefiinţă, atunci a fost negată existenţa lui Dumnezeu. Iar era consumistă în care suntem ne impune o altă gândire despre moarte decât cea pe care au avut-o străbuneii noştri”. El adaugă că mulţi se tem de moarte, însă ei nu ştiu că „în taina botezului deja murim pentru lumea aceasta. Şi tot atunci noi ne naştem pentru împărăţia lui Dumnezeu, care este aici, în lumea aceasta şi în lumea viitoare, iar moartea nu este decât o trecere. În prezent, botezul este doar un obicei de a deveni cumetri cu jumătate de sat, care să te ajute mai apoi să-ţi rezolvi unele probleme”.

Săpatul gropii

Decesul unei persoane înseamnă înmormântarea acestuia, conform unui anumit ritual. Uneori, oamenii de la sate nu vor să se implice în săpatul gropii pentru cel răposat, deoarece ei cred că acesta este un păcat şi că vor fi pedepsiţi pe lumea cealaltă. Aceasta este însă doar o superstiţie. „Cel care sapă groapa unui răposat este ca cel care aranjează lucrurile pentru banchet. Aşa cum este mirele şi mireasa şi cei care îi ajută să scoată nunta la capăt, aşa este şi la înmormântare. Sub nicio formă săpatul gropii nu afectează viaţa noastră de până şi de după această acţiune. Din contra, aş percepe săpatul gropii ca pe o pomană, implicându-ne în problema familiei care a pierdut un om drag. În unele sate am auzit că trebuie să îţi faci în viaţă şase fini, ca să ai patru care să îţi ducă sicriul şi doi la capac, căci anume finii de cununie trebuie să ducă sicriul celui răposat şi se angajează să aibă grijă de acest ritual funerar. În alte sate, ginerii răposatului sunt implicaţi în săpatul gropii”, spune părintele Andrei.

Preotul Andrei Rusu. FOTO Alexandru Tarlev

Trebuie sau nu să dezlegi la groapă picioarele decedatului

Moartea la moldoveni, la fel ca diverse sărbători, înseamnă o mulţime de superstiţii. Acestea ţin de apa cu care se spală mortul, legătorile cu care sunt împreunate bărbia, mâinile şi picioarele răposatului. La sate se vehiculează că ar exista femei care ar face vrăji cu aceste legători. De fapt, preoţii spun că acestea nu au decât un sens practic. „Acest lucru este de domeniul medicinii. Probabil că trupul se deformează cumva şi pentru a fi fixat în sicriu este nevoie de legăturile acestea. Nu au absolut nicio însemnătate religioasă. La noi se insistă ca atunci când ajungi cu răposatul la groapă să i se dezlege obligatoriu toate legătorile ca să nu fie cu mâinile sau picioarele legate pe lumea cealaltă. Aceasta ţine de mitologie, de felul în care noi vedem lumea cealaltă, exact ca şi a noastră, în care omul ar merge în carne şi oase, în care omul mănâncă şi bea, în care omul se îmbracă. Dar nu este sub nicio formă aşa. În împărăţia lui Dumnezeu nici nu se bea, nici nu se mănâncă. Toate sunt închipuiri ale oamenilor”, explică liniştit preotul de la Biserica „Sfântul Dumitru”. Astfel, cei vii nici nu trebuie să se gândească dacă au dezlegat picioarele răposatului şi nici să-i mustre conştiinţa că au uitat să facă acest lucru.

Vrăjile şi sicriul scăpat în groapă

O altă superstiţie legată de moarte, care se întâlneşte la sate, sugerează că pământul nu-i primeşte pe cei care au făcut vrăji în viaţa lor, astfel groparii le scapă sicriul în groapă. „Sicriul a fost scăpat pentru că au fost căscaţi groparii, nu pentru că decedatul s-ar fi ocupat cu vrăjile”, replică preotul Andrei. „Noi suntem creaţi de Dumnezeu să fim liberi, noi suntem arhitecţii iadului şi ai Raiului. Nimeni şi nimic nu ne poate afecta libertatea noastră. Inclusiv Dumnezeu este discret şi el nu intervine în libertatea noastră dacă noi nu îi dăm acordul. Cu atât mai mult, nu se poate implica o vrăjitoare, decât dacă noi îi permitem. Categoric, noi nu trebuie să credem în vrăjitorie, deoarece putem fi afectaţi psihic. Astfel, apare o frică care poate duce la demenţă. Dar nu e din cauza vrăjii, ci din cauza fricii noastre. Noi spunem că ni se întâmplă un lucru, deoarece cineva ne-a făcut ceva şi în felul acesta ne spălăm pe mâini, aruncând responsabilitatea noastră pe umerii altcuiva”, explică slujitorul Domnului.

„E la modă să dăm ştergare produse în China”

Cuvântul «pomană» înseamnă «a pomeni», «a aduce aminte». Noi dăm unui om de pomană pentru ca acesta să-şi aducă aminte de răposat sau de cel care i l-a dăruit. „La noi acum este la modă să se dea de pomană ştergare, căni, farfurii, sarmale, vin şi colaci. De multe ori, când facem astfel de daruri suntem pomeniţi într-un sens rău, fiindcă îi auzim pe unii oameni spunând: «Ce-mi trebuia mie acest ştergar cu care nici măcar nu mă pot şterge» sau «Uite că m-a luat în derâdere cu această pomană». Străbuneii noştri aveau două zicale: «Să ştie omul cui dă pomul» şi «Să asude pomana în mâna ta». Primul proverb înseamnă că nu poţi da orice oricui. Biserica nu respinge aceste pomeniri, dar pomana trebuie să o dăm unui om care ne va pomeni ani înainte de bine. Săptămâna trecută, la Biserica „Sfântul Dumitru”, o familie şi-a înmormântat fiul. Ei au făcut o masă de pomenire pentru 40 de copii cu dizabilităţi psihice. Aceasta a fost o satisfacţie reciprocă”, povesteşte părintele Andrei. De asemenea, el a menţionat că ceea ce facem noi la ritualurile funerare şi oferirea ştergarelor produse în China sunt mai mult decât o batjocură şi o blasfemie adusă răposatului. „Eu cred că un miliard jumătate de chinezi muncesc doar pentru Republica Moldova, ca să ne satisfacă ritualurile funerare”.

Al doilea proverb înseamnă că pomana pe care o dăm trebuie să fie din sudoarea frunţii noastre, nu din furat sau minciună. „Pomana muncită este pomana primită. Unii oameni, ca să nu mai iasă pomana din casa lor, o dau tot la rude”, spune părintele, care adaugă că inclusiv vesela dată de pomană este o modă şi nu o tradiţie cu sens religios. „Mai umblă oamenii şi întreabă dacă să pună ştergarul pe umărul drept sau stâng al preotului. Această modă nu este a bisericii, sunt ale oamenilor. Lumea însă continuă să facă pentru că se teme de gura satului. În oraş, în linii generale, mai puţin se atrage atenţia la lucrurile acestea, pentru că oraşul este secularizat. Atât timp cât ne place să ne împlinim orgoliul prin oferirea unor astfel de pomeni, nu vom depăşi starea lucrurilor actuală”, precizează preotul.

Ajung sau nu pomenile pe lumea cealaltă

„Pornind de la ideea că Împărăţia lui Dumnezeu nu înseamnă nici mâncare, nici băutură, sigur că pomenile pe care le dăm noi sunt pentru cei de aici. Dar mai sunt şi ca milostenie făcută din dragoste pentru cei răposaţi, întru amintirea lor, rugându-l pe Dumnezeu să–l odihnească şi să-l ierte pe decedat. Dăm o pomană unui om cu scopul de a-l invita să se roage pentru cel răposat”, ne mai spune slujitorul Bisericii.

De ce îi visăm pe cei trecuţi în lumea celor drepţi?

De multe ori am auzit că dacă visezi o persoană decedată cerând ceva de la tine, nu este de bine şi trebuie numaidecât să dai de pomană ceea ce a cerut. Mulţi chiar îşi fac griji când au asemenea visuri. „Visele sunt de domeniul psihologiei şi psihiatriei. Ştiinţa zice că acestea sunt ceea ce trăim în timpul zilei, sunt emoţiile, gândurile pe care le avem. De aceea, noi trebuie să obosim în măsura în care să nu visăm. Iar dacă visăm, să nu analizăm visurile sub nicio formă, căci ele nu ne vorbesc despre nimic”, crede preotul. De asemenea, părintele Andrei Rusu spune că noi visăm un om răposat pentru că ne gândim mult la el şi credem că el se află într-o lume în care are nevoie de mâncare şi băutură. Dar acest lucru nu ar avea vreo valoare religioasă. Deci, dacă ai visat un mort, nu trebuie să te simţi obligat să dai o pomană. „Noi trebuie să dăm de pomană întotdeauna, căci trăim atât cât dăruim, dar nu în contextul în care am visat un mort”, adaugă părintele.

Comuniştii au desfiinţat răstignirile

Astăzi, când se duce decedatul spre biserică preotul opreşte coloana la fântânile din drum. El pomeneşte sufletul decedatului, în timp ce o rudă de-a răposatului împrăştie copeici lângă colacul fântânii. „Înainte, la fiecare fântână exista câte o răscruce. A fost aşa până când comuniştii au scos răstignirile de la fântâni şi le-au dus în cimitire. Pe atunci, când se mergea cu răposatul pe drum, se opreau la aceste răstigniri pentru a le atămâia, zicând o rugăciune pentru răposat. Tot acolo se făcea veşnica pomenire, dându-se şi pomeni”, povesteşte părintele Andrei. „Poate că, pe timpuri, la aceste răscruci de drumuri erau cerşetori şi poate lor li se aruncau nişte bani atunci. Însă nu este sigur aceasta”, spune preotul. Astăzi însă aceste fântâni au căpătat un aspect superstiţios - se aruncă bani crezându-se că aceştia vor fi primiţi de către răposat în lumea de dincolo. Ceea ce este un neadevăr.

Ce gândeşte un preot când înmormântează un om

Preoţii sunt cei care conduc ritualul de înmormântare. „Dacă preotul percepe moartea prin nădejdea vieţii veşnice, atunci el o vede ca pe o petrecere, la propriu, cu nădejdea că vom învia. Totuşi, preotul mai simte o stare de tristeţe atunci când cel răposat nu s-a pregătit cum se cuvine, nu şi-a mărturisit păcatele, nu s-a împărtăşit şi nu a prea intrat în biserică în lumea aceasta. Iar omului care nu-i place în bisercă nu-i va plăcea nici Raiul. În asta şi constă iadul - în neplăcerea de a fi în Rai. Categoric, iadul nu înseamnă smoală, demoni cu furci. Ideea de un iad al smoalei şi al focului a pornit de la „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri”, lămureşte părintele Andrei.

„Religia, ca şi chimia, nu poate fi predată în clasele primare. Religia este pentru cei care au deja conştiinţa înţelegerii. De aceea, ar trebui să fie predată în clasele liceale”                                                                                Preotul Andrei Rusu

93%

din cetăţenii Republicii Moldova sunt creştini-ortodocşi, conform recensământului din 2004