Sportul nevăzătorilor. „Jucăm fotbal pe întuneric”

Jucătorii îşi acoperă ochii, îşi ascut auzul, îşi ocupă poziţiile şi aşteaptă sunetul fluierului, semn că distracţia începe. „Fotbal pe întuneric”, aşa îşi descriu băieţii antrenamentele de torbal, un sport inventat special pentru oamenii nevăzători. Regulile sunt simple: ciuleşti urechile, asculţi în ce direcţie se îndreaptă mingea şi nu o laşi să ajungă în poartă sau ...să te lovească în faţă.

Torbalul a apărut în Republica Moldova în anul 2001 şi a schimbat vieţile celor care au fost condamnaţi să trăiască în întuneric. Asta pentru că cei care au probleme grave cu vederea pot face parte dintr-o echipă profesionistă de torbal. Astfel, o afecţiune a sănătăţii a fost transformată într-o „calitate”.

Ochelari, mingi zornăitoare şi clopoţei

Pentru că jocul a fost gândit special pentru persoanele fără văz, acesta are elemente şi reguli specifice. Gheorghe Doni, căpitanul şi antrenorul echipei de torbal din Chişinău, ne spune că nu e atât de uşor să te adaptezi jocului, dar dacă o faci, te ajută enorm. 

Membrii echipei de torbal în timpul antrenamentelor. FOTO Alexandru Tarlev

„Joacă trei oameni împotriva altor trei. Cel mai înalt stă în mijloc. Chiar dacă jucătorii au probleme cu vederea, iar unii nu vad deloc, aceştia sunt, totuşi, obligaţi să îşi acopere ochii cu un fel de măşti. La 40 de centimetri de la podea, dintr-un capăt în altul al sălii, sunt legate mai multe sfori, iar de aceste sfori atârnă mai mulţi clopoţei. Mingea, care e una „zornăitoare” şi scoate zgomote asemănătoare cu cele ale jucăriilor pentru copii, este pasată de la o echipă la alta pe sub acele frânghii fără să le atingă. Fiecare jucător are sub picioare un covoras pentru a se orienta în spaţiu. Dar de fapt, poziţia de joc e în genunchi şi culcat pe lateral, pentru că doar aşa poţi încerca să prinzi mingea. Dacă însă mingea atinge sforile, iar clopoţeii fac gălăgie, înseamnă că jucătorul a comis un penalty şi iese din competiţie. Vor rămâne doar doi oameni şi tot aşa, până se desemnează un câştigător”, ne explică regulile antrenorul echipei de torbal. Gheorghe Doni spune că, deşi nu vede aproape deloc, la fiecare antrenament parcă i se deschide în faţa ochilor o nouă lume. „Este un joc care necesită o bună intuiţie, o logică dezvoltată, te face să fii mai viclean şi mai iute”, afirmă antrenorul.

„E greu să accepţi că nu vei mai vedea niciodată”

Toţi membrii echipei de torbal spun că, după ce şi-au pierdut vederea, urechile şi degetele au devenit principalii piloni de sprijin pentru a percepe lumea din jur. Alexei Romanenco şi-a pierdut vederea la 18 ani după ce a fost lovit cu piciorul în ochi de un coleg în timpul unui antrenament de înot. „A fost neintenţionat. Au urmat trei operaţii chirurgicale şi şapte intervenţii cu laserul. E foarte greu să accepţi că nu vei mai vedea niciodată. Primii doi ani am fost devastat şi veşnic deprimat, dar într-un final vine şi resemnarea”, ne confesează Alexei.

Alexei Romanenco şi-a pierdut vederea la 18 ani. FOTO Alexandru Tarlev

Bărbatul încearcă să ne convingă că oamenii nevăzători nu duc un mod de viaţă atât de deosebit. „Să interacţionezi cu un om orb nu e un lucru ieşit din comun sau ceva groaznic. Suntem cu toţii oameni, ducem acelaşi mod de viaţă”, spune cu încredere Alexei Romanenco a cărui poveste poate fi considerată una cu adevărat de succes. A fugit de acasă după ce s-a săturat de mila şi compasiunea familiei. „Am plecat la Bender, am lucrat doi ani la o fabrică de asamblat căpăcele pentru diverse produse. Într-o zi, un coleg mi-a spus că la căpăcele mă voi putea întoarce oricând şi că ar fi bine să fac ceva cu adevărat semnificativ”, îşi aminteşte Alexei.  A făcut Facultatea de Drept la Universitatea de Stat din Moldova şi a fost avocat timp de nouă ani de zile. Astăzi, are propria întreprindere de asamblare a capacelor, unde aproape toţi angajaţii săi sunt invalizi sau oameni cu dizabilităţi. Despre torbal spune că „e un joc foarte bun pentru cei care tocmai şi-au pierdut vederea. Băieţii  sunt deprimaţi, trişti, fără niciun punct de echilibru, dar vin aici şi îşi recapătă pofta de viaţă”.

„Când primeşti o minge în stomac, te simţi puternic!”

Alexei ne mai spune că acest sport îi face să se simtă mai puternici, le oferă încredere în propria persoană  şi le confirmă bărbăţia. „Când primeşti o minge din asta în stomac sau în faţă, te simţi puternic”, spune râzând Alexei. 

Cu mai puţină veselie şi Liuba îşi aminteşte că a fost accidentată în timpul unei competiţii. „De obicei, femeile nu joacă cu bărbaţii, dar eu am jucat o dată. Şi cum bărbaţii aruncă cu putere, când m-a lovit mingea în faţă am început să sângerez, dar nu a fost foarte grav”, spune  Liuba Garştea, o femeie de 38 de ani care joacă torbal profesionist de câteva luni. Ea povesteşte că nu mai vede bine de la vârsta de 15 ani, atunci când a fost implicată într-un accident rutier, dar femeia este optimistă şi plină de viaţă, în pofida evenimentelor triste din viaţa ei.

Liuba Garştea joacă torbal profesionist de trei luni. FOTO Alexandru Tarlev

Ba chiar ne spune mândră că a slăbit cinci kilograme de când s-a apucat de torbal. Este mulţumită de componenţa echipei şi de evoluţia ei. „La noi antrenorul este foarte bun şi înţelegător. Am fost de mai multe ori la echipa celor din Tiraspol, antrenorul lor este perfect sănătos şi e puţin cam dur. Domnul Gheorghe, pentru că se află într-o situaţie ca a noastră, este mai sensibil şi cald”, mărturiseşte Liuba.

Auzul, simţul-cheie al nevăzătorilor

Deşi nu vede deloc, Alexei îşi priveşte interlocutorul în ochi, ceea ce te sperie uşor. „Mă orientez după voce şi după aură, dacă pot spune aşa. Uite, pot arăta cu mâinile conturul trupului unei persoane sau a unui obiect”, explică Alexei. Colegul său de echipă, Ion, priveşte şi el insistent în ochii celui care se află în faţa sa. Nu ai crede niciodată că nu vede bine. Ion este amuzat: „E perfect că nu vă daţi seama că nu văd bine. E şi normal să privesc oamenii în ochi. Adevărat e că ne ajută mult celelalte simţuri. Când îţi pierzi vederea, ceva se schimbă, parcă primim alte capacităţi pentru a ne putea descurca”, spune Ion. „Aveam un prieten care putea simţi umbra obiectelor, vă imaginaţi? Acum revelaţia mea e alta. Am un alt prieten care nu vede şi nici nu aude bine, aproape deloc! Cu toate astea, nu ştiu cum face, dar merge singur dintr-un capăt în celălalt al oraşului. Este dovada vie că există un simţ deosebit care se activează în cazul nevăzătorilor”, conchide Alexei. Liuba aminteşte despre desfăşurarea competiţiilor la torbal: „Atunci e linişte mortală în sală. Nu se aude nimic decât mingea şi fluierul arbitrului. Sportul contribuie mult la dezvoltarea auzului nostru”.

Un bun jucător de torbal trebuie să aibă intuiţie bună, un auz fin şi prezenţă de spirit. FOTO Alexandru Tarlev

Campioni europeni la torbal

Echipa de torbal din Chişinău are deja un palmares considerabil de victorii la competiţiile internaţionale. La Campionatul European din 2007, desfăşurat în Franţa, au obţinut locul III. Pe aceeaşi poziţie s-au clasat şi la un concurs din Elveţia, unde un moldovean a fost desemnat cel mai bun jucător de torbal din cadrul competiţiei. „Să ştiţi că am fi meritat rezultate mai bune, facem o impresie frumoasă de fiecare dată, dar cred că ne-a lipsit puţin noroc”, spune antrenorul echipei, Gheorghe Doni. El menţionează şi condiţiile în care se antrenează jucătorii din ţara noastră. În prezent, antrenamentele echipei au loc în sala de sport a unui liceu din capitală. „În mod normal, o sală potrivită trebuie să aibă 15-20 metri lăţime, iar cea în care ne aflăm noi acum are nouă metri lăţime şi şapte lungime. Podeaua nu trebuie să fie din lemn vopsit, e nevoie de laminat sau un fel de cauciuc alunecos”, afirmă Gheorghe Doni. O problemă pentru echipa de torbal din Chişinău este şi finanţarea prea puţin semnificativă pentru toate deplasările şi activităţile lor. „Când mergem la o competiţie, ne mai ajută Federaţia Sportivilor Nevăzători sau Societatea Orbilor, dar de multe ori trebuie să scoatem banii din propriul buzunar”, spune căpitanul echipei.

Jucător de torbal în acţiune. FOTO Alexandru Tarlev

Federaţia Sportivilor Nevăzători din Republica Moldova a fost înfiinţată în anul 2004 şi întruneşte mai multe cluburi sportive. Preşedintele Federaţiei, Constantin Platon, spune că în cadrul cluburilor nevăzătorii au şansa să încerce toate tipurile de sport. „Jucăm şah, dame, facem înot şi atletism, jucăm fotbal. Cea mai recentă competiţie a avut loc pe 4 aprilie la Soroca, unde s-a desfăşurat Campionatul Naţional la Torbal. Chişinăul a luat locul III”, spune Constantin Palton. El mai menţionează că bugetul Federaţiei este unul minim, de doar 30.000 de lei anual, ceea ce face foarte dificilă organizarea competiţiilor internaţionale.

300 de membri are Federaţia Sportivilor Nevăzători

8000 de membri are Organizaţia Obştească  „Societatea Orbilor din Republica Moldova”