Sorina Obreja, prezentatoare Pro TV Chişinău: „Când sunt întrebaţi despre Moldova, italienii răspund: «badante»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorina Obreja a aflat poveştile triste ale mai multor moldoveni din peninsulă FOTO: Pro TV Chişinău
Sorina Obreja a aflat poveştile triste ale mai multor moldoveni din peninsulă FOTO: Pro TV Chişinău

În cadrul campaniei „Moldova fără oameni“, desfăşurată de Pro TV Chişinău, jurnalista Sorina Obreja a realizat o serie de reportaje despre soarta moldovenilor care muncesc în Italia. A găsit acolo oameni măcinaţi de dorul de casă, care aşteaptă ca lucrurile să se schimbe spre bine ca să se poată întoarce.

„Adevărul“: De ce ai ales Italia pentru a ilustra destinul moldovenilor plecaţi peste hotare?

Sorina Obreja: Italia este ţara care i-a atras ca un burete pe mulţi moldoveni care au ales să plece în Europa, iar oraşul Padova este numit deja „capitala moldovenilor din Italia“ datorită numărului foarte mare de cetăţeni de-ai noştri care şi-au facut acolo un cuibuşor. Tocmai de asta am ales să mergem acolo, să înţelegem cum o duc ai noştri departe de ţara lor. Unii moldoveni trăiesc acolo mult mai bine decât în ţara în care s-au născut, deşi mulţi fac sacrificii enorme ca să înfrunte criza care a lovit Italia în ultimii ani. Moldova e tristă fără ei şi e trist acest fenomen care ne-a luat, practic, a treia parte din cetăţeni.

Ce te-a impresionat cel mai mult în timpul acestei deplasări?

Mi s-a părut umilitor faptul că profesorii şi medicii noştri ajung să facă munca pentru care italienii nu-şi suflecă mânecile – au grijă de bătrânii lor, le fac curat prin case. În timp ce copiii noştri nu au suficienţi profesori şi medici. M-a întristat faptul că i-am găsit acolo pe mulţi dintre eroii campaniei noastre „Vreau părinţii acasă“ de acum trei ani. Chiar şi pe Andreea, fetiţa care şi-a aşteptat mama acasă şapte din cei opt ani ai săi, am găsit-o la Verona. O veţi vedea în curând la ştiri, ca şi multe alte istorii tulburătoare. Cel mai mult mă pune însă pe gânduri faptul că guvernanţii noştri încearcă în fel şi chip să evite subiectul. S-a întâmplat ca unul dintre cei mai înalţi oficiali, rugat să răspundă la o întrebare legată de această campanie, să refuze spunându-i reporterului nostru că e o campanie negativă. Din păcate, de-a lungul anilor, toţi guvernanţii au tăcut, prefăcându-se că nu văd acest fenomen, în loc să ia măsuri ca să-i întoarcă pe cetăţenii noştri plecaţi sau, cel puţin, să-i convingă pe cei de aici să nu plece. Dar asta ar însemna locuri de muncă, salarii bune, infrastructură şi condiţii de trai decente. Or, prea ocupaţi de scandaluri şi, poate, de propriile buzunare, politicienii noştri nu au timp pentru lucruri mai umane.

Mulţi s-au gândit că schimbarea guvernării ar însemna o viaţă mai bună. S-au înşelat, iar acum majoritatea sunt debusolaţi.

Ţi s-a întipărit în minte vreo istorie în mod special? Poate, ai făcut o paralelă cu propria experienţă?

Oare cine din Moldova nu s-ar putea regăsi în aceste reportaje? Câţi dintre noi nu avem prieteni, fraţi, părinţi, copii plecaţi peste hotare, cărora le ducem dorul? Şi eu am două surori care au făcut aici studii, dar, pentru că statul nu le-a preţuit, au plecat cu tot cu familii. Au dus-o greu la început, dar acum sunt mulţumite şi sigure că în Moldova nu ar fi avut un trai decent. În schimb, o văd pe mama cum suferă, aşteptându-le. Şi mă întreb dacă acest stat va fi cândva capabil să-i întoarcă, la fel ca altor mii de mame din ţara noastră, copiii acasă. Şi dacă va putea vreodată să le aducă înapoi părinţii copiilor care-i aşteaptă aici.

Din observaţiile tale, ce atitudine au italienii faţă de moldoveni?

În Italia sunt mai multe femei de-ale noastre decât bărbaţi. Aşa că, de cele mai dese ori, întrebaţi despre Moldova, italienii răspund: „badante“! Asta pentru că majoritatea moldovencelor îngrijesc acolo bătrâni. Sunt respectate, pentru că sunt muncitoare, răbdătoare şi săritoare la nevoie. În schimb, despre ţara noastră italienii cred că e încă în epoca primitivă. Căruţele şi microbuzele de rută supraîncărcate li se par ceva ieşit din comun, iar, când aud de veceurile din curte şi de duşurile de vară, pufnesc în râs.

În ce măsură reportajele tale i-ar putea întoarce din drum pe cei care au de gând să plece din ţară?

Nu reportajele noastre ar trebui să-i oprească din drum, ci autorităţile care ar trebui să le creeze aici condiţii de trai, salarii decente şi un viitor asigurat pentru copii lor. Iar noi asta vrem să obţinem: să-i convingem pe guvernanţi să înceapă, în sfârşit, să lucreze pentru oameni. Iar faptul că moldovenii noştri continuă să fugă din ţară ne dă de înţeles că lucrurile merg într-o direcţie greşită.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite