Salarii, pensii şi indemnizaţii mai mari, promise de Ministerul Muncii. Planurile grandioase încep cu modificarea legilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Muncii va institui o pensie de bază care va avea o sumă fixă. FOTO Arhivă Adevărul
Ministerul Muncii va institui o pensie de bază care va avea o sumă fixă. FOTO Arhivă Adevărul

Admiterea copiilor de la vârsta de un an şi şase luni la grădiniţe şi modificarea indemnizaţiei unice la naştere până la 5.500 de lei sunt câteva dintre obiectivele pe care şi le propune Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF) pentru anii următori, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.

Ministrul Muncii, Ruxanda Glavan, alături de adjuncţii săi, a organizat astăzi o conferinţă de presă în care a prezentat priorităţile instituţiei pentru acest an. Printre planurile grandioase ale noului ministru se numără măriri de salarii, pensii şi indemnizaţii, precum şi crearea unei noi instituţii. Toate aceste promisiuni însă ţin, deocamdată, de modificarea legislaţiei, urmând ca efectele să fie resimţite abia din 2016.

Astfel, potrivit Ruxandei Glavan, prioritatea zero pentru ministerul pe care îl conduce va fi susţinerea politicilor sociale pentru familiile cu copii. Astfel, dacă până în prezent copiii sunt admişi în creşe de la vârsta de trei ani, până la finele anului curent ar putea fi modificate unele regulamente, care ar permite admiterea acestora de la 1,6 ani. În acest sens, ea a menţionat că urmează să se ajusteze legislaţia pentru ca taţii noi-născuţilor să beneficieze de un concediu paternal de trei zile şi pentru a fi mărită indemnizaţia unică la naştere până la 5.500 de lei.

Reprezentanţii Ministerului Muncii au anunţat că vor pune accent pe instituirea pensiei de bază care va fi plătită într-o sumă fixă tuturor pensionarilor pentru limita de vârstă şi care va înlocui actualul supliment la pensie în valoare de 100, 120 şi 180 de lei. O altă reformă va fi introducerea noţiunii de „pensie maximă”, respectiv plafonarea pensiilor valoarea cărora a atins cifra de cinci salarii medii pe economie. Oficialii au dat asigurări că pentru 2016 vor prevedea alocarea acestor sume.

Ministerul a propus, de asemenea, modificarea şi schimbarea a 40 de articole din Codul Muncii şi crearea Agenţiei Naţionale de Asistenţă Socială care va avea rolul să evalueze calitatea muncii asistenţilor sociali. Printre atribuţiile Agenţiei va intra şi gestionarea activităţilor a 16 instituţii din subordinea MMPSF, inclusiv a internatelor psiho-neurologice, a caselor de tip internat pentru copii, a centrelor sociale şi a centrelor de reabilitare pentru persoane vârstnice.

În sectorul real, începând cu 1 mai urmează să fie stabilit cuantumul minim garantat al salarizării în mărime de 1900 de lei. Măsurile indicate vor asigura un salariu mediu pe ţară de 4500 de lei, promit oficialii.

Cei de la Ministerul Muncii au dat asigurări că n-ar fi făcut astfel de promisiuni dacă n-ar fi discutat şi cu Ministerul Finanţelor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite