Reportaj din penitenciar. Ziua fără gratii pentru deţinuţii condamnaţi pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acasă este un cuvânt la care pot doar să viseze. În spatele unor ziduri înalte şi reci astăzi a fost zi de sărbătoare. Prin fereastra întredeschisă, acoperită de zăbrele, pătrund în curte frânturi de melodii. Deţinuţii cântă. Oaspeţii aplaudă cu putere şi-şi şterg lacrimile din colţul ochilor. Este unica zi din an în care deţinuţii condamnaţi pe viaţă din Penitenciarul nr. 17 situat în oraşul Rezina pot petrece ore în şir în compania rudelor.

Pentru al doilea an consecutiv, la Penitenciarul din Rezina se organizează „Ziua uşilor deschise”, un eveniment care are menirea de a restabili şi fundamenta legătura dintre persoanele private de libertate şi rudele acestora.

Uşi deschise pentru relaţii mai bune

Plini de emoţie, deţinuţii şi-au întâmpinat familia şi prietenii cu melodii triste despre casă şi libertate. În ultima clipă apare în uşă o doamnă de vârsta a doua. Spre ea se îndreaptă grăbit un deţinut aflat deja pe scena improvizată. O îmbrăţişare strânsă şi tremurătoare. Se aud primele intonaţii, vibrează primele voci, iar concertul demarează cu rapiditate. Îmbrăcaţi în costume, condamnaţii îşi cântă tulburător dorul de casă. Acest eveniment influenţează pozitiv deţinuţii şi le dă putere să reziste mai departe. 

„Scopul de bază al acestei activităţi este întâlnirea condamnaţilor cu familia. De fapt, familia este cel mai motivator factor în schimbarea comportamentului lor infracţional. Dacă anul trecut, când s-a organizat acest eveniment, a fost destul de greu atât pentru colaboratori, cât şi pentru condamnaţi, acum lucrurile s-au schimbat. Ei îşi doresc mult această sărbătoare, se pregătesc intens. Este un eveniment frumos care îi apropie de societate”, a declarat Iuliana Adam, şefa Secţiei Psihologie şi Asistenţă Socială a Direcţiei Activitate Educativă Psihologică şi Asistenţă Socială din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP).

image

Actorie. FOTO SRPMM DIP

De vorbă cu deţinuţii

Dumitru se află în Penitenciarul nr. 17 de 20 de ani. „Este un eveniment foarte important, pentru că anume acum se petrece o legătură între noi şi societate. Ne uităm cu alţi ochi la libertate. Azi, întâlnirea cu rudele durează mai mult decât de obicei. Din păcate, soţia e la lucru, părinţii sunt decedaţi, dar au venit prieteni de-ai mei care sunt şi ei membri ai Bisericii baptiste”, spune impresionat condamnatul pe viaţă.

Şi Oleg este deţinut acolo de 20 de ani. „Ştiţi, deseori când eşti acasă nu preţuieşti nici părinţii, nici rudele, te ocupi cu chestiile tale. Şi te duci în lume. Şi până te loveşte o piatră a nenorocirii … şi nu mai ai nimic. Până nu se întâmplă ceva în viaţa noastră noi nu ne aducem aminte de Domnul. Iar revenirea la părinţi, la focul din vatră este cheia vieţii”, spune Oleg. Astăzi, la el în vizită a venit verişoara, căci familie nu a reuşit să-şi întemeieze, deoarece a fost închis când avea 21 de ani. „Pentru a rezista atâţia ani aici, fiecare îşi găseşte o piatră de sprijin. Cineva se bazează pe rudele care le aşteaptă şi aceasta le dă putere. Eu, la cât de tare am fost călit înainte de a fi închis, am trecut prin greutăţi, asta îmi dă putere să merg mai departe”, a adăugat el. El susţine că a fost militar. Iar faptul că a ajuns la închisore este curios, căci în ceea ce priveşte starea socială a deţinuţilor din Moldova, Iuliana Adam a răspuns într-un interviu anterior pentru Adevărul Moldova că militarii sunt mai puţin predispuşi la comiterea infracţiunilor şi că aceasta nu este în firea lor, deoarece ei au avut parte de o educaţie mai strictă. Natalia, verişoara lui Oleg spune că nu a fost la el demult, deşi locuieşte în Orhei. „M-am bucurat că l-am văzut, căci nu am fost demultişor, de astă vară”, a precizat ea.

La majoritatea deţinuţilor nu a venit nimeni

Ziua uşilor deschise organizată la Penitenciarul nr. 17 din Rezina a fost un eveniment aşteptat de deţinuţi. „Eu aş numi Ziua uşilor deschide ca fiind Ziua întâlnirilor cu rudele, cu cei apropiaţi. Noi avem 95 de condamnaţi la detenţie pe viaţă în acest penitenciar. Evenimentul asemănător care a avut loc anul trecut i-a motivat pe deţinuţi să fie mai buni, să-şi dorească o schimbare, iar noi suntem cei care îi sprijinim în această iniţiativă”, a declarat Ana Dabija, directoarea Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Totuşi, ziua uşilor deschise a însemnat o durere pentru deţinuţii la care nu a venit nimeni. „Cu regret, la 40 din cei 95 de deţinuţi condamnaţi pe viaţă nu a venit nimeni”, a precizat Ana Dabija.

image

Ana Dabija. FOTO SRPMM DIP

La eveniment a fost prezent şi Mihai Cotorobai, avocatul poporului, reprezentanţi ai diferitor organizaţii neguvernamentale, dar şi unii preoţi meniţi să reaprindă în sufletul deţinuţilor frica şi dragostea de Dumnezeu.

Actualmente, în Penitenciarul nr. 17 din Rezina îşi ispăşesc pedeapsa 346 de deţinuţi, dintre care 95 sunt condamnaţi la detenţie pe viaţă. Această activitate a fost organizată de DIP în parteneriat cu Organizaţia obştească „ADRA Moldova”.

image

Oaspeţi sosiţi la Penitenciarul nr. 17. FOTO SRPMM DIP

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite