REPORTAJ Şcoala care îi învaţă pe elevi să fie toleranţi

De zece ani, liceul din Ştefăneşti schimbă soarta copiilor cu dizabilităţi mintale şi fizice, tulburări de vedere sau dificultăţi de învăţare. Autorităţile spun că este un exemplu demn de urmat.

Profesorii spun că Liceul Teoretic din Ştefăneşti, din raionul Floreşti, este o instituţie ca oricare alta. Aici, însă, copiii deprind toleranţa de mici. Printre cei 327 de elevi care vin în fiecare zi la ore sunt şi 25 de micuţi cu nevoi speciale pentru care şcoala a devenit o şansă la o viaţă obişnuită. Schimbarea a început în 2003, când profesorii şi părinţii s-au opus instituţionalizării copiilor cu dizabilităţi în şcoala auxiliară din satul Mărculeşti.

„Aveam situaţii când copiii erau luaţi forţat de lângă părinţi. Atunci ne-am gândit ce să facem ca ei să rămână în familii. Am început educaţia incluzivă involuntar, fără să ne-o ceară cineva“, îşi aminteşte Olga Budurin, director adjunct pentru educaţie. Cei 30 de pedagogi au urmat cursuri de instruire ca să adapteze liceul la cerinţele copiilor cu nevoi speciale. „La început, le facem o evaluare şi dezvoltăm câte un plan educaţional individual. Ajustăm materialele didactice şi îi asistăm în timpul orelor: îi ajutăm să deschidă cărţile, să fie atenţi la ore, le explicăm ceea ce nu reuşesc să înţeleagă. Rezultatele se văd în timp. Pentru noi este important că ei vin la şcoală, că zâmbesc, că nu stau acasă sau pe deal“, explică Lidia Cornescu, psiholog şcolar şi cadru didactic de sprijin.

„Aici toţi sunt egali“

Când păşeşti pragul acestei şcoli, cu greu îţi dai seama care sunt copiii cu dizabilităţi. Colegii îi tratează la fel, iar profesorii îi descriu după calităţile şi interesele fiecăruia. „Mihai desenează foarte bine şi ce dacă este dintr-o familie de surdomuţi? Olesea este foarte bună la suflet, ajută pe oricine şi ce dacă nu are degete la o mână? Sunt copii ca toţi ceilalţi. Aici toţi sunt egali“, accentuează Vera Jalbă, profesoară de fizică.

Chiar dacă a ieşit la pensie, fosta profesoară de matematică Maria Alexandru lucrează de doi ani cu Mihaela Zdrăguş (13 ani), care este acum în clasa a VII-a. O ajută la lecţiile de română, matematică, fizică şi astfel fata obţine note mai bune. „Fiind lângă ea, uneori îmi dau seama că nu înţelege ceva numai după mimică. Îi explic pe îndelete şi aşa avansăm“, povesteşte femeia, care-şi revede discipolii şi după ore, la Centrul de Resurse, unde îi ajută să-şi facă temele pe acasă.

Copiii cu deficienţe sunt buni la desen şi muzică, recită frumos şi compun versuri. Dumnezeu i-a înzestrat cu har. Olga Budurin, profesoară de muzică

Luptă pentru viitor

De rezultate mai bune se bucură şi Olesea Lungu (14 ani) care se află aici din clasa a IV-a. Am găsit-o muncind la cercul de creaţie „Mâini dibace“, unde croşetează alături de alţi copii care împărtăşesc aceeaşi pasiune. Chiar dacă a rămas fără degete la mâna stângă după ce a căzut într-un ceaun cu apă fiartă, ţine andrelele perfect. „Fac o bentiţă. Am gândit-o pentru mine, dar o voi dărui nepoţelului meu pentru că vreau să-i fac o surpriză. Îmi doresc să devin croitoreasă. Pentru asta trebuie să muncesc, să lupt pentru viaţă, pentru viitor“, spune adolescenta. Când nu-i reuşeşte ceva, îi sare în ajutor cea mai bună pretenă, Lidia Deleu, care îi este şi colegă de clasă. 

Şi Doina Vornicescu din clasa a XII-a munceşte pentru o meserie. Dependentă parţial de cărucior, tânăra visează să revină în şcoală după facultate. „Vreau să termin liceul, să-mi continui studiile la universitate şi să devin contabilă sau psiholog“, mărturiseşte fata. În şcoală funcţionează un club al copiilor  – „Încredere“, unde, prin intermediul jocurilor, filmelor şi discuţiilor, elevii învaţă să-şi ajute colegii cu nevoi speciale. De asemenea, există o sală de sport utilată cu aparate de fitness.

Au nevoie de un lift

Totuşi, administraţia şcolii susţine că are nevoie de mai multe cadre didactice de sprijin şi de câteva ajustări. „Avem o rampă de acces pentru scaune cu rotile numai la intrare. Nu putem instala altele pe scări, deoarece sunt prea înguste. Vom căuta bani pentru a instala un ascensor. Dacă nu vom găsi şi vom avea copii dependenţi total de cărucior, vom transfera clasa la parter“, dă asigurări Aurica Bodiu, directoarea instituţiei.

Nune Mangasaryan, reprezentanta UNICEF în Moldova, organizaţie care sprijină campania Ministerului Educaţiei de incluziune educaţională, spune că ar vrea să vadă astfel de şcoli în toată ţara. „Fiecare copil merită să aibă acces la educaţie şi la un viitor. Totodată, trebuie să rămână în comunitate, alături de părinţi.Nu există persoane cu aceeaşi capacitate de a învăţa. Toţi sunt diferiţi, iar şcolile trebuie să fie acomodate la cerinţele lor“, a declarat Nune Mangasaryan.

Poţi face educaţie incluzivă şi cu creta, scaunul şi tabla, dar, dacă n-ai pregătire specială, n-ai rezultate. Aurica Bodiu, directoarea liceului

Campanie de educaţie incluzivă

Cu suportul UNICEF, Ministerul Educaţiei a lansat campania pentru incluziune educaţională „Vino cu mine, şcoala e şi pentru tine“. Oficialii spun că Liceul Teoretic Ştefăneşti este un exemplu bun de urmat în acest sens. „Este o instituţie-model care lucrează cu practici incluzive încă de pe când nu exista un program naţional de incluziune a copiilor“, a menţionat Liliana Nicolaescu-Onofrei, viceministra Educaţiei. Potrivit datelor UNICEF, în Republica Moldova sunt peste 16.000 de copii cu dizabilităţi, dintre care 3.500 au vârste de până la şapte ani.