Protest la ambasada Ucrainei şi la Guvern pentru salvarea râului Nistru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Organizaţii de mediu, activişti politici şi civici acuză guvernarea că poartă negocieri netransparente cu autorităţile din Ucraina pentru semnarea Acordului de funcţionare a Complexului Hidroenergetic Nistrean.

În cadrul unei acţiuni de protest la Ambasada Ucrainei şi la Guvern, manifestanţii au atenţionat asupra faptului că există riscul ca Ucraina să construiască pe partea de sus a râului Nistru şase hidrocentrale, iar ca rezultat populaţia Republicii Moldova va fi lipsită de resurse importante de apă, transmite IPN.

Anatolie Prohniţchi, preşedintele Partidului Politic Verde Ecologist, a spus că s-a dus o luptă aprigă ca Rada Supremă de la Kiev să ratifice, în luna mai anul trecut, Acordul pentru folosirea comună a bazinului râului Nistru, iar acest lucru însemna că hidrocentralele pe care Ucraina şi-a exprimat în repetate rânduri intenţia să le construiască nu mai pot fi ridicate.

Potrivit lui Anatolie Prohniţchi, acum acest risc reapare în urma unor înţelegeri ascunse dintre guvernarea de la Chişinău şi cea de la Kiev, în contextul tratativelor care au loc pe marginea Acordului de funcţionare a Complexului Hidroenergetic Nistrean.

„Construind aceste şase hidrocentrale, înseamnă că Republica Moldova rămâne fără surse de apă, dar şi o parte din localităţile Ucrainei. Guvernarea duce nişte tratative pe ascuns şi nu în folosul cetăţenilor Republicii Moldova”, a spus Anatolie Prohniţchi.

Ina Coşeru, preşedintele Centrului National de Mediu, a spus că ridicarea celor şase hidrocentrale pe partea de sus râului Nistru va periclita aprovizionarea cetăţenilor moldoveni cu apă, deoarece volumul de apă potabilă calitativă nu va mai fi aşa de mare. „Apă în Nistru va fi tot mai puţină. În cazul în care nu se reacţionează, situaţia poate deveni şi mai gravă. Cerem Guvernului, atunci când discută cu autorităţile din Ucraina, să aibă o poziţie fermă în ceea ce priveşte protecţia râului Nistru”, a spus Ina Coşeru.

Manifestanţii au cerut ca şi reprezentanţii societăţii civile să fie parte la aceste negocieri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite