Printre reforme şi topuri

Echipa Ministerului Educaţiei din Republica Moldova - condusă de Maia Sandu - a făcut revoluţie în 2013

Când m-au invitat colegii de la Adevărul să împărtăşesc cu cititorii noştri aprecierile pentru anul care se duce, m-am bucurat că tocmai pe mine m-au întrebat despre educaţie. E unul dintre domeniile mele preferate, iar aprecierea mea pentru felul în care au decurs lucrurile aici, în 2013, sunt cele mai înalte.

Oi fi eu foarte subiectivă (ca toată lumea, de altfel, atunci când deschide gură şi spune ceva ce crede cu adevărat), dar risc să încerc să vă conving şi pe voi de acest lucru.

Eu cred, ca şi mulţi dintre voi, că o societate carentă la capitolul educaţiei, va rămâne întotdeauna în haos, iar oamenii ei – la cheremul altora. Mai cred că un sistem educaţional găunos crează spirite seci, cu profesionalismul cariat şi simţul civic - lipsă. Acesta este motivul pentru care rămân la vechea  mea convingere că cea mai importantă investiţie pe care o poate face un stat este cea în domeniul educaţional, şi nu doar prin resursele financiare, cât mai ales, prin resursele umane: oameni de înaltă calitate umană repartizaţi acolo, încurajaţi să rămână şi onoraţi pentru ceea ce fac, nu doar livrare de cunoştinţe, ci mai curând formare de competenţe şi fărurire de personalităţi. Astfel, devine mai important Cine ne învaţă decât ce învaţăm, Cum învăţăm decât cât învăţăm.

Ceea ce s-a întâmplat în 2013 în domeniul educaţiei la noi, este mai mult decât revoluţionar, din punctul meu de vedere şi asta pentru că reformele lansate (câteva continuate, cu retuşuri) de noua echipă tenace de la Ministerul Educaţiei cuprind ambele dimensiuni ale paradigmei descrise succint de mine mai sus şi merg chiar mai departe. Spre regret, în momentele de panică, oamenii sunt cuprinşi de ceaţă sau de furie, pentru că realmente nu înţeleg cum anume ceea ce face azi Ministerul le va ameliora viaţa. Asurziţi de tărăboiul politic din jurul reformelor, oamenii pierd din vedere esenţialul şi … oamenii valoroşi. Pentru a însenina un pic atitudinile sumbre ale unora, voi spune cum văd eu – ca părinte şi ca psiholog – reformele din domeniul educaţional, într-un inventar de tipul “Top 10” (cum e în vogă pe la noi):

I) Proiectul Codului Educaţiei – pentru că permite şcolilor să dezvolte afaceri şi pentru că în baza acestuia toate (şi nu doar, puţine) şcolile din Moldova vor înfiinţa consilii de administrare, din care vor face parte profesori şi părinţi. Pentru evaluarea fără note a copiilor din ciclul primar (urmăresc de 3 ani beneficiile acestui sistem de notare aplicat în şcoala fiicelor noastre). Pentru că elevii, ghidaţi de părinţi şi profesori, vor avea dreptul să aleagă dintr-un număr mai mare de discipline opţionale, şi pentru că vor cunoaşte temeinic limba română şi cea engleză. Şi pentru că va fi revizuita curricula!

II) Educaţia 2020 - Strategia sectorială de dezvoltare pentru anii 2014-2020 – pentru că are piloni solizi (Acces, Relevanţă, Calitate) şi cărămizi sănătoase (Eficienţă, Rigoare, Pilotare şi Reproducere, Reconsiderare, Adaptare şi Viabilitate Instituţională). Pentru că este orientată spre rezultate şi abordează problemele şi soluţiile atît pe trepte de învătămînt, cît şi pe subiecte transversale.  Pentru că învăţarea este abordată ca fiind un process ce durează pe tot parcursul vieţii, iar competenţele-cheie pe care le cuprinde sunt cele care vor odrăsli Minţi şi Caractere.

III) Strategia de descentralizare aplicată domeniului educaţional - pentru multe, dar în deosebi, pentru că prevede consolidarea autonomiei şcolilor şi sporirea responsabilizării pentru banii publici. Şi nu e un paradox aici.

IV) Strategia de dezvoltare a Înăţământului Vocaţional/ Tehnic pentru anii 2013 – 2020 – pentru primii paşi îndrăzneţi şi de mare impact în domeniu, care făcuţi mai repede şi mai mulţi, vor determina, în cele din urma, stoparea acestei inutile inflaţii de diplome (de licenţe, de mastere şi chiar, de doctorate) şi vor forma un mare segment de profesionişti atât de necesari sectorului privat

V) Iniţiativa de constituire a Fondurilor pentru educaţie incluzivă – pentru că în fiecare raion mai mulţi oameni se vor gândi şi se vor ocupa de copiii cu necesităţi educaţionale speciale, şi pentru că mai mulţi bani vor fi alocaţi în acest scop.

VI) Crearea Consiliului Naţional al Elevilor – pentru deschiderea Ministerului Educaţiei către opiniile şi feedback-urile copiilor şi tinerilor despre eficienţa sau ineficienţa măsurilor întreprinse de Minister şi şcoli. Prin oferirea acestei platforme consultative şi de dezbateri elevilor din învăţămîntul preuniversitar, Ministerul a mai pus o cărămidă esenţială în construirea consensului între “prestatori” şi “beneficiari”.

VII)  Bacalaureatul – 2013: pentru curajul Ministerului, dar şi pentru multele găsălniţe; pentru tenacitatea Ministerului exprimată în Noul regulament pentru examenului de Bacalaureat din 2014, dar şi pentru capacitatea spectaculoasă de a învăţa din experienţă.

VIII) Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învăţămîntul preşcolar, primar, secundar, special, complementar, secundar profesional şi mediu de specialitate – pentru umanizarea unui proces atât de important pentru reuşita academică a copiilor noştri şi bunăstarea lor emoţională.

IX) Crearea Agenţiei de Asigurare a Calităţii – pentru că, dincolo de multe atribuţii bune pe care le are, îşi propune să dezvolte o întreagă cultură instituţională a calităţii în învăţămîntul preuniversitar, iar pentru mine acest lucru înseamnă că educaţia va fi realmente o valoare, familială şi...cu puţină răbdare, chiar naţională.

X) Celebrarea Excelenţei Academice – pentru toate evenimentele organizate în scopul onorării eforturilor elevilor şi adulţilor care îi ajută şi însoţesc în periplu lor academic.

Natura ne dă, părinţii ne îmbogăţesc ADN-ul şi ne trimit la şcoli, Ministerul şi cadrele didactice fac salturi spectaculoase de la o zi la alta, dar fiecare este responsabil de ceea ce alege să facă - sau să nu facă - cu această zestre şi cu aceste daruri. Poţi rămâne o viaţă, doar în oarecare statistici, mulţumindu-te cu acest rol minor sau îţi poţi da tu însăţi Rolul, gasindu-ţi Rostul. Asta vor şti să facă copii noştri mâine, după implementarea tuturor reformelor iniţiate de echipa Ministerului de azi.