Primeau droguri din Franţa şi le vindeau în R. Moldova. Cinci persoane arestate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol Sursa Shutterstock
FOTO simbol Sursa Shutterstock

Două femei şi trei bărbaţi au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi pentru 30 de zile într-un dosar deschis pentru trafic de droguri. Potrivit oamenilor legii, bănuiţii primeau drogurile, şi anume pastile cu efect psihotrop „Subutex”, din Franţa şi le vindeau pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, în luna iunie ofiţerii de investigaţie au reţinut un bărbat, în vârstă de 39 de ani, originar din raionul Hânceşti, care a ridicat un colet expediat din Franţa cu un microbuz de rută. În urma percheziţiilor, au fost depistate şi ridicate 500 de comprimate cu denumirea comercială „Subutex”.

Totodată, a fost identificat un alt bărbat în vârstă de 39 de ani, domiciliat în municipiul Chişinău, responsabil de ridicarea coletelor în care erau camuflate drogurile, şi transmiterea acestora persoanelor responsabile de comercializarea drogurilor. În cadrul percheziţiei efectuate, au fost depistate şi ridicate 280 de pastile „Subutex” şi „Deazipex”, precum şi mai multe doze de marijuană.

Ulterior, au fost reţinute încă 3 persoane, două femei şi un bărbat, care aveau rolul de a comercializa drogurile consumatorilor. În urma percheziţiilor, au fost depistate şi ridicate alte 360 de pastile psihotrope, precum şi bani care se presupune că provin din comercializarea acestora.

În total, poliţia a ridicat peste o mie de pastile psihotrope cu o valoare estimată la aproximativ 900 de mii de lei.

Acţiunile de urmărire penală au fost desfăşurate în cadrul a trei cauze penale. Potrivit legii penale, pentru faptele comise, persoanele vinovate riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani pentru „circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare” şi „contrabandă”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite