Pregătirea blocurilor pentru sezonul rece trebuie finalizată până la sfârşitul lunii septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN
FOTO IPN

Gestionarii blocurilor locative sunt îndemnaţi să finalizeze, până la sfârşitul lunii septembrie, lucrările de pregătire a sistemului ingineresc din interiorul blocului pentru perioada rece a anului. Aceştia urmează să prezinte documentaţia ce demonstrează acest lucru – paşaportul de pregătire al instalaţiilor de termoficare – la sediul teritorial al SA Termoelectrica din sectorul din care face parte, transmite IPN.

„Pregătirea sistemului ingineresc ce prevede spălarea hidropneumatică şi testarea la presiune a sistemelor interne de încălzire este esenţială pentru a evita problemele de ordin tehnic ce ţin de livrarea necalitativă a energiei termice din interiorul blocului, în perioada rece a anului”, a declarat directorul general SA Termoelectrica, Veaceslav Eni, citat într-un comunicat de presă al întreprinderii.

După cum a fost anunţat anterior, blocurile locative care nu înregistrează datorii la consumul de energie termică vor beneficia de îndeplinirea gratuită a acestor lucrări. Iniţiativa vine din partea întreprinderii Termoelectrica în cadrul campaniei „Achiţi iarna – fii răsPLĂTIT vara” care a fost prelungită până pe 25 septembrie curent.

Totodată, în cazul în care gestionarii înregistrează datorii la energia termică, aceştia sunt îndemnaţi să colaboreze cu Termoelectrica, în privinţa achitării restanţelor financiare. Aceştia sunt invitaţi la sediul întreprinderii pe strada T. Vladimirescu, 6, Centrul Comercial, pentru a semna o tranzacţie de prevenire a litigiului.

Furnizorul de energie termică menţionează că edificiile conectate la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică pot fi conectate la serviciile de termoficare şi înainte de emiterea deciziei oficiale de începere a sezonului de încălzire. Pentru aceasta este nevoie de o solicitare oficială din partea administratorului, preşedintelui ÎMGFL, ACC, APLP etc. Procedura de conectare la căldură durează mai puţin de trei ore.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite