Românii din dreapta Prutului îl aşteaptă pe Moş Crăciun în noaptea dintre 24 şi 25 decembrie, cei din stânga Prutului, în cea dintre 5 şi 6 ianuarie. De-a dreptul schizoidă este sărbătorirea Anului Nou, care în România este aşteptat, firesc, la 1 ianuarie, în timp ce în Basarabia el nu vine decât pe... 14 ianuarie (!?).

Asta, în condiţiile în care, teoretic, nu există deosebiri confesionale între majoritatea românilor de dincoace şi a celor de dincolo de Prut. Totuşi, cei din România întâmpină Naşterea Domnului împreună cu ceilalţi creştini din ţară (maghiari, germani, slovaci, croaţi, italieni), nu şi cu ceilalţi români, pe care istoria i-a aruncat în afara frontierelor statului român de azi.

Evident, nu ignor circumstanţele în care o bucată de românitate a ajuns să facă parte din Biserica Rusă. Îndrăznesc, însă, să spun că nu e vorba numai de asta, iar această schizoidă aniversare a celei de-a doua mari sărbători creştine ar trebui să ne îngrijoreze: nici reconstituita Mitropolie a Basarabiei nu a îndrăznit să le spună credincioşilor că data la care românii întâmpină Naşterea Domnului e 25 decembrie, indiferent de părerea (greşită, de altfel) a teologilor de la Moscova... Aşa-zisul „stil vechi", sau calendarul iulian, dovedit imprecis încă din secolul al XVI-lea, a devenit nu o marcă a identităţii confesionale, ci încă un instrument de artificială (dar foarte eficientă) separare a lumii româneşti...

Într-un amuzant film sârbo-sloven, „Camionul roşu de culoare gri", un personaj, preot ortodox sârb (urmând, deci, acelaşi bizar calendar iulian ca şi-n Basarabia), spune că nefericirea istorică a sârbilor are tocmai această cauză: calendarul. Sârbii se roagă, ca toţi creştinii, dar rugăciunile lor sunt auzite mereu de Atotputernicul cu 13 zile întârziere... N-ar strica să reflecteze şi românii din Basarabia la această idee.

Cât priveşte aniversarea Anului Nou în 14 ianuarie, aceata nu mai are nici măcar fragila explicaţie a erorii teologice. E vorba aici de o limpede dorinţă a lumii slave de a se diferenţia de Europa. Pe care n-am idee de ce basarabenii se simt obligaţi să şi-o asume...