Peste 5.000 de profesori din Moldova au semnat o petiţie prin care cer majorări de salarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petiţie lansată de Comunitatea „Pedagogi Solidari”, cu peste 5000 de semnături, prin care cer majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% şi dublarea salariilor personalului auxiliar, a fost depusă la Guvern. Grupul de iniţiativă speră că, timp de o lună, până pe 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorului, autorităţile să vină cu un răspuns pozitiv la solicitare. În caz contrar, profesorii sunt hotărâţi să protesteze, transmite IPN.

Profesorii au afişat simbolic foile cu semnături pe o coală mare de hârtie în holul Guvernului, după ce reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării nu i-au primit în audienţă.

Natalia Bzovaia, fondatoarea Comunităţii „Pedagogi Solidari” a spus că, aşa cum fiecare copil pe care îl educă în clase are o istorie în spate, la fel în spatele fiecărei semnături este o istorie a unui profesor, deseori nefericită. „Fiecare semnătură de acolo şi cei care nu au reuşit să vină, din mediul rural, au în spate o istorie. Nimeni de viaţă bună n-o să vină să semneze”, a spus Natalia Bzovaia.

Sergiu Bejenari, fost profesor într-o localitate rurală, a venit cu un mesaj către guvernare. „Uitaţi-vă câte semnături, câţi oameni nu sunt de acord cu salariile profesorilor. Vouă vă place să vă bateţi joc de oameni? Vă place să vă bateţi joc de tânăra generaţie, care nu ştim dacă va mai exista în această ţară? Cum poate un profesor să întreţină o familie şi să meargă la lucru cu entuziasm? Dragă guvernare, nu vă bateţi joc de profesori pentru că vă bateţi joc de viitoarea generaţie!”, a spus tânărul.

Profesoara Olga Bâtcă consideră că problemele din educaţie ar trebui rezolvate una după alta, dar prioritate trebuie să fie majorarea salariilor profesorilor până la un nivel decent.

O altă profesoară, Ana Turtureanu, speră că iniţiativa va determina guvernarea să nu mai tărăgăneze multaşteptata mărire a salariilor.

Semnăturile au fost colectate timp de o lună de către voluntari din rândul cadrelor didactice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite