Patroni din umbră şi legi bune doar pe hârtie! De ce nu avem presă liberă?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa din Republica Moldova nu va fi liberă atâta timp cât mass-media vor fi conduse de oameni din umbră, nu vor fi independente financiar, iar legile privind accesul la informaţie şi libertatea de exprimare vor rămâne bune doar pe hârtie. Declaraţiile aparţin experţilor în domeniu şi au fost exprimate cu ocazia Zilei Internaţionale a Libertăţii Presei, marcată astăzi în lumea întreagă.

Nadine Gogu, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, spune că în ultimii doi ani situaţia s-a îmbunătăţit, în special datorită reformelor de la compania publică Teleradio-Moldova. Şi cazurile de agresare a jurnaliştilor devin tot mai rare şi mai puţin grave. Din acest motiv organizaţiile media au renunţat în acest an la tradiţionalul miting de solidaritate. O excepţie este ziaristul Ernest Vardanean, care a fost condamnat, la finele anului trecut, de o instanţă de la Tiraspol la 15 ani de închisoare pentru „înaltă trădare".

„Are loc o schimbare la faţă a presei, dar trebuie să fim realişti. Sunt doi poli - pe de o parte, avem o explozie a televiziunilor, iar pe de altă parte, presa scrisă locală este la pământ şi majoritatea cetăţenilor este neinformată", declară Vasile Spinei, directorul Centrului „Acces-info".

În plus, jurnaliştii parazitează pe evenimentele create de politicieni, în timp ce presa de partid este foarte activă. „Asistăm la un carnaval de declaraţii. Presa cade în capcana politicienilor în loc să investigheze probleme serioase", mai spune Spinei.

Potrivit raportului Freedom House, Republica Moldova s-a situat în 2010 pe locul 118 din 196, faţă de 2009 când a fost pe poziţia 144. Un alt raport, realizat de Reporteri fără Frontiere, clasează ţara noastră pe locul 75, cu 39 de poziţii mai sus faţă de anul precedent.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite