Până la finele lunii va fi aprobată o nouă listă cu medicamente compensate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul lunii septembrie urmează să fie aprobată şi publicată o nouă listă a medicamentelor compensate. O solicitare în acest sens a fost făcută de către premierul Pavel Filip în cadrul unei şedinţe la care au fost convocaţi reprezentanţii instituţiilor responsabile de implementarea Planului de acţiuni pentru soluţionarea problemelor în domeniul farmaceutic.

Pavel Filip s-a arătat nemulţumit de faptul că mai multe acţiuni, incluse în Plan, nu au fost realizate până în prezent, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de executiv se menţionează că unul din cele mai importante scopuri a fost majorarea cu 50% a listei medicamentelor compensate de stat. Premierul a cerut Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină ca până la sfârşitul lunii septembrie să fie aprobată şi publicată o nouă listă a medicamentelor compensate.

Premierul a atenţionat că obiectivul principal al echipei guvernamentale în acest domeniu este să fie asigurată ordine pe piaţa medicamentelor şi cetăţenii să beneficieze de acces mai liber la medicamente calitative şi la preţuri rezonabile. Potrivit Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, doar în luna august au fost autorizate pe piaţă aproximativ 300 de produse farmaceutice noi, numărul total inclus în Catalogul de medicamente ajungând la 4400 de denumiri.

Un alt subiect al şedinţei a vizat formarea şi înregistrarea preţurilor la medicamente, fiind identificate mai multe problemele care tergiversează procesele. În acest context, premierul a solicitat să fie delimitate clar atribuţiile Ministerului Sănătăţii şi ale Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale pentru a nu exista blocaje. În acest sens urmează a fi aprobat un proiect de lege.

Prim-ministrul a mai solicitat să fie luate toate măsurile necesare pentru a asigura buna desfăşurare a achiziţiilor centralizate a medicamentelor la nivel naţional, dar şi să fie intensificată activitatea de comunicare pe acest segment.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite