Pâinea cu fier se coace doar la Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pâinea coaptă în brutării nu este îmbogăţită cu nutrienţi ce ar putea combate anemia. FOTO Adevărul
Pâinea coaptă în brutării nu este îmbogăţită cu nutrienţi ce ar putea combate anemia. FOTO Adevărul

În luna martie, Guvernul a aprobat un document ce prevede că, începând cu 1 ianuarie 2013, vom consuma doar fier şi pâine îmbogăţită cu fierşi acid folic, pentru a nu ne îmbolnăvi de anemie. Deocamdată, însă, întreprinderile de panificaţie nu au în stocuri făină cu adaosuri şi nici nu se ştie când vor avea.

„Suntem gata oricând să producem pâine cu fier, dar există probleme ce nu ţin de noi. Când ne va fi livrată făina fortificată, atunci vom putea începe procesul“, ne-a spus Victor Cojocaru, directorul combinatului de panificaţie Franzeluţa din Chişinău.

Se tem de cancer

Medicii dau vina pe Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care nu a venit cu nişte reglementări tehnice. „Abia ieri au fost alese cinci întreprinderi de morărit care vor fortifica făina, iar cu ajutorul UNICEF au fost procurate 12 dozatoare şi substanţele necesare pentru un an. Există însă reglementări de ordin tehnic care trebuie să fie aprobate de Guvern, cum ar fi stabilirea cantităţii de micronutrienţi, termenii şi condiţiile de păstrare a făinii. De asemenea, trebuie să existe prevederi ce ar permite doar importul făinii cu fier“, a explicat Ion Şalaru, prim-vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică. Ministrul Agriculturii Vasile Bumacov spune că e nevoie de timp pentru a consulta specialiştii privind efectele adverse ale consumului de fier. Şi asta pentru că unii experţi susţin că, în cantităţi mari, acesta ar putea provoca apariţia cancerului. „Există păreri contradictorii. Nu vrem să soluţionăm o problemă, iar apoi să ne pomenim cu alta mai mare“, a declarat oficialul.

În plus, ministrul crede că există interese în acest domeniu. „Unii agenţi economici vor să tragă foloase de pe urma acestui program, producând şi distribuind suplimentul alimentar brutăriilor“, a motivat Vasile Bumacov.

Periculos doar în injecţii

Pe de altă parte, medicii spun că avem nevoie de doze suplimentare de fier pentru a combate anemia - o maladie care afectează un copil din trei, cu vârsta de până la cinci ani. „Fierul în stare naturală îl găsim în fructe, legume, peşte şi carne. Majoritatea oamenilor însă nu-şi permit să le consume în cantităţi suficiente. Este adevărat că gravidele sunt asigurate gratuit cu acid folic şi fier, dar efectul este aproape nul, pentru că trebuie administrate cel puţin cu o lună înainte de sarcină“, precizează expertul în sănătate Viorel Soltan.
„Dacă fierul este introdus prin alimente, organismul îşi ia cantitatea necesară şi elimină surplusul. Substanţa se poate depozita doar atunci când se fac injecţii sau perfuzii fără analize prealabile“, dă asigurări medicul hematolog Tudor Gâţu de la Institutul de Oncologie.

Afectează copiii şi gravidele

Bolnavii de anemie au ameţeli şi obosesc repede. În Moldova, 33% din copiii de până la 5 ani sunt anemici. De asemenea, 28% din femeile cu vârstă reproductivă suferă de această maladie, care poate provoca fătului malformaţii neurologice.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite