O turmă de oi şi capre, lovită de trăsnet la Ceadîr-Lunga

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trasnete pe cerul Galatiului

O turmă de oi şi capre a fost lovită de trăsnet la Copceac, raionul Ceadîr-Lunga, iar 43 de animale au pierit. Potrivit poliţiei locale, ciobanul, în vârstă de 22 de ani, a fost transportat la spital, însă a refuzat spitalizarea, transmite IPN.

Oile şi caprele se odihneau la umbra unui copac când a început să plouă. La un moment dat, a lovit trăsnetul, omorând animalele de sub copac.

Acum trei zile, în aceeaşi localitate, o copilă de patru ani a murit lovită de trăsnet. Fata se afla în vizită la bunici, iar totul s-a întâmplat în timp ce micuţa culegea caise în grădină. La faţa locului a fost solicitată urgenţa, însă copilul a murit în ambulanţă în drum spre spital.

Populaţia este atenţionată să evite aflarea în spaţii deschise în timpul descărcărilor electrice. În cazul în care ploaia surprinde persoana în câmp, este indicat să fie deconectate telefoanele mobile şi alte aparate electrice. De asemenea, sunt de evitat copacii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite