O sărbătoare a poeziei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, Festivalul Internaţional „Primăvara europeană a poeţilor“ a adunat, la Chişinău, câteva nume distinse ale poeziei universale contemporane, traducători, precum şi numeroşi reprezentanţi ai literaturii române, de aici sau de pe malul drept al Prutului.

În pofida pesimismului multora, care acuză lentoarea proceselor de convergenţă a Republicii Moldova către valorile europene, manifestarea organizată de Uniunea Scriitorilor a fost cu adevărat una europeană. Nu numai prin prezenţa unor poeţi reprezentativi de pe continent – de la olandezul Jan Willem Bos la franţuzoaica Laure Hinckel –, ci şi prin ţinuta europeană a manifestării, prin modul în care poezia românească a fost pusă în dialog cu cea universală şi, nu în ultimul rând, prin  iniţiativele de renaştere a traducerii literare în Basarabia şi de recuperare a scriitorilor uitaţi pe nedrept.

Astfel, la Uniunea Scriitorilor, dar şi în spaţiul public (parcuri, şcoli şi licee, în oraşe şi la sat), participanţii au adus poezia mai aproape de omul obişnuit şi au evidenţiat importanţa traducerilor literare pentru viaţa unei culturi moderne. Cum spuneam şi cu altă ocazie, acest festival face mai mult pentru promovarea valorilor europene în Basarabia decât o fac politicienii de la Chişinău. Tocmai de aceea, e de remarcat prezenţa, la inaugurare, a ministrului Culturii, dna Monica Babuc, şi mai ales susţinerea pe care ministerul pe care îl conduce a acordat-o evenimentului.

Este un început care trebuie, însă, continuat şi amplificat, pentru ca „Primăvara europeană a poeţilor” să devină o instituţie a vieţii culturale de la Chişinău şi un brand care să susţină aspiraţiile europene ale Republicii Moldova.

Foarte inspirată a fost şi iniţiativa organizatorilor de a reuni, în cadrul festivalului, două aniversări, cea a 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga şi cea a 90 de ani de la naşterea lui Valentin Roşca. Scriitori care, de-o parte şi de alta a Prutului, au ilustrat geniul limbii române şi adevărul afirmaţiei lui G. Călinescu, din prefaţa Istoriei literaturii române de la origini până în prezent, conform căreia literatura română este una şi indivizibilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite