Nune Mangasaryan, reprezentanta UNICEF în Moldova: „Vedem progrese, dar sunt încă multe probleme legate de copii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii a lansat, ieri, la Chişinău, rezultatele unui studiu complex privind situaţia copiilor şi femeilor din Moldova. Despre relevanţa cercetării, progresele şi restanţele pe care le dezvăluie, am discutat cu Nune Mangasaryan, reprezentantul UNICEF în ţara noastră.

„Adevărul“: Doamnă Mangasaryan, prin ce este important studiul lansat de UNICEF?

Nune Mangasaryan: În primul rând, Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi nu e specific Moldovei, ci e un program global cu scopul de a evalua obiectiv situaţia copiilor în lume. Cercetarea nu se bazează pe statistici furnizate de instituţii, ci pe analiza gospodăriilor - când mergi din casă în casă, vorbeşti cu părinţii, analizezi copilul, discuţi cu îngrijitori şi astfel obţii informaţii obiective chiar din familie. În asta rezidă valoarea cercetării. Deoarece presupune vizitarea a mii de familii şi ar fi dificil s-o petrecem anual, o facem o dată la câţiva ani, după care comparăm cifrele şi vedem tendinţele, în ce domenii situaţia se îmbunătăţeşte şi unde există probleme acute. Studiul permite actualizarea informaţiei, pentru că date despre mulţi indicatori nici nu există în statisticile oficiale. Am avut un astfel de studiu complex în Moldova în anul 2000. A urmat unul în 2005, dar care a fost mai mult focusat pe sănătate, iar de atunci nu a mai fost vreo analiză cuprinzătoare referitoare la situaţia gospodăriilor casnice.

Ce tendinţe relevă studiul? În ce domenii progresăm şi unde se atestă restanţe?

În general, Moldova înregistrează progrese ca urmare a eforturilor comune ale societăţii, organizaţiilor non-guvernamentale şi de stat. Una dintre realizările remarcate este avansarea rapidă spre atingerea unuia dintre cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) până în 2015 - reducerea mortalităţii infantile. O îmbunătăţire semnificativă se atestă la indicatorii privind subnutriţia şi retardul statural (înălţime prea mică în raport cu vârsta, n.r.), care sunt importanţi pentru că reflectă alimentaţia, starea sănătăţii şi dezvoltarea copiilor. Avem un procent înalt de frecventare a instituţiilor şcolare, o situaţie satisfăcătoare la capitolul asigurării cu apă. De cealaltă parte, există multe diferenţe dacă dezagregăm datele în areal rural şi urban, femei şi bărbaţi etc. În cazul sărăciei, deşi indicatorii medii sunt buni, dacă separăm satele şi oraşele vedem probleme. La capitolul subnutriţie cel mai rău se descurcă copiii din cele mai sărace familii. În cazul mortalităţii infantile, comparativ cu alte ţări din regiune suntem la acelaşi nivel cu Ucraina - un indicator foarte bun, rezultat al programelor implementate în ultimele decenii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, cum ar fi vaccinarea, managementului bolilor frecvente la copii. O problemă pentru sate este asigurarea cu canalizare. În cazul nutriţiei, problemele s-au diminuat comparativ cu anul 2005, dar se atestă o discrepanţă foarte mare între familiile bogate şi cele sărace. Vedem îmbunătăţiri şi în lupta cu anemia, dar avem nevoie de eforturi adiţionale, în special pentru cei mai săraci copii.

image

Ce consecinţe are sărăcia asupra dezvoltării copiilor?

În primul rând, datele nu sunt unice pentru Moldova, orice studiu de acest fel indică aceleaşi probleme, indiferent de stat, şi nu aş spune că Moldova este ţara cu cele mai mari discrepanţe. Cele mai sărace pături sociale au cei mai mici indicatori, în special la calitatea alimentaţiei, accesul la servicii şi la studii de calitate. Rezultatele ne fac să gândim asupra modului în care putem îmbunătăţi situaţia, să identificăm cele mai sărace grupuri şi problemele acute cu care se confruntă, ca să le rezolvăm, să elaborăm scheme de reducere a sărăciei. Spre exemplu, în Moldova există ajutorul social, e una dintre opţiunile  care oferă însă doar un suport iniţial şi insuficient, iată de ce mai există discrepanţe. Diferenţe la capitolul rural-urban se atestă în accesul la educaţie, servicii medicale, servicii sanitare. Pe de-o parte, este important să vedem progrese, dar pe de altă parte, e un punct de pornire pentru implementarea programelor adresate grupurilor de populaţie cu cele mai puţine progrese.

image

Potrivit studiului, atitudinea cetăţenilior faţă de bolnavii de HIV/SIDA sau tuberculoză nu este cea mai bună. Mai există lipsă de toleranţă şi încredere. Cum schimbăm situaţia? Sunt suficiente campaniile sociale?

Desigur că ele nu sunt suficiente dacă problema persistă, dar ea nu se limitează la frecvenţa campaniilor. În rândul populaţiei se atestă o lipsă de cunoştinţe despre aceste boli, care generează  frica, oamenii nu înţeleg sau nu cred că HIV nu se transmite pe căi externe. Uneori, această frică se întâlneşte şi printre lucrătorii medicali care nu sunt suficient de bine pregătiţi. Cred că ceea ce ar trebui să facem este să abordăm problema din perspectiva normelor şi atitudinilor implantate în mediul social, să analizăm de ce lumea gândeşte într-un fel sau altul, cum interpretează anumite fenomene, cum îşi justifică atitudinea. Pe baza lor am putea crea o strategie şi o campanie de informare cu un mesaj bine definit, care să corespundă opiniilor şi principiilor oamenilor, să le stârnească interesul şi să-i convingă. E nevoie de o abordare specifică şi asta nu ţine doar de HIV/SIDA.

Totodată, din raport rezultă că populaţia este slab informată despre riscul unui act sexual neprotejat, circa jumătate dintre cuplurile tinere nu utilizează prezervativul. E nevoie de mai multă educaţie sexuală în Moldova?

Cred că o educaţie adecvată în acest sens este necesară, pentru că, altfel, adolescenţii se vor informa din stradă, de pe internet, de la prieteni. Ar fi binevenită elaborarea unei programe şcolare, dar cu informaţii potrivite fiecărei vârste – un aspect în care există multe rezerve, pentru că apare riscul de încurajare a tinerilor să-şi înceapă viaţa sexuală prea devreme. Educaţia începută încă de pe băncile şcolii ar fi cea mai potrivită, pentru că va viza fiecare copil, odată ce rata de frecventare a instituţiilor de învăţământ este înaltă. Cred că în schemă ar trebui implicat şi sistemul de sănătate, spre exemplu, prin intermediul centrelor de sănătate prietenoase tinerilor care există în prezent în multe raioane şi în curând vor fi în toată ţara. Aici adolescenţii pot găsi informaţii relevante, de încredere, oferite de un profesionist. Bineînţeles că le frecventează doar cei care doresc, iar şcoala devine o altă opţiune. Mulţi percep educaţia sexuală ca pe o iniţiere în viaţa sexuală, ceea ce e absolut greşit. De exemplu, cunoştinţele despre căile de transmitere a SIDA şi bolile căpătate pe cale sexuală tot reprezintă educaţie şi fiecare părinte trebuie să înţeleagă că dacă copilul său este informat, atunci e mai puţin expus riscului de a se infecta. Totodată, văd abordarea subiectului într-un context larg. În multe ţări există un curriculum de deprinderi de viaţă, care educă cu adevărat un set de deprinderi necesare tânărului când devine adult, după ce absolveşte şcoala, şi acest curriculum nu ţine doar de viaţa sexuală. Aici se include comunicarea cu semenii, modul în care îşi vede viitorul şi ce vrea să facă pe plan profesional, cum acţionează în situaţii de urgenţă. Şcoala are un rol dublu – cel de a oferi cunoştinţe şi cel de a--i pregăti pentru viaţă. Părinţii poartă o anumită responsabilitate, dar şcoala îşi are rolul său.

image

O altă problemă pe care o relevă studiul este rata înaltă a violenţei faţă de copii. Cum acţionăm la acest capitol?

Într-adevăr, procentul copiilor agresaţi fizic sau psihologic este mare, chiar dacă avem campanii de informare a părinţilor. O remarcă pe care am auzit-o adesea este că nu neapărat părinţii doresc să-şi pedepsească copiii, dar ei nu cunosc alternativele, tehnici non-violente de disciplinare şi educare a propriilor odrasle.

Dar cine ar trebui să-i înveţe pe părinţi?

E o întrebare la care şi noi căutăm răspuns şi încercăm să elaborăm împreună cu Guvernul nişte programe pentru o mai bună educare a părinţilor, cum să-şi disciplineze copiii în mod pozitiv. Există multe cărţi, dar cine le citeşte, câţi părinţi au acces la ele? Dacă vrem să ne asigurăm că informaţia ajunge la fiecare dintre ei, trebuie să avem un program foarte bine pus la punct. Există şi alte activităţi, traininguri, instruirea dădacelor, programe pentru educatorii din grădiniţe, care trebuie să fie accesibile fiecărei familii, indiferent dacă părinţii îşi duc micuţul la grădiniţă sau nu.

Prin ce se explică faptul că, la nivel general, circa jumătate dintre tineri declară că sunt satifăcuţi de propria viaţă, iar printre cei din familii sărace - numai o treime?

Cele mai vulnerabile în acest sens sunt femeile, mai ales dacă le separăm pe cele bogate de cele sărace. Efectul e logic: dacă eşti sărac, nu ai acces la resurse elementare pentru a supravieţui, la viaţa pe care ţi-o doreşti, devii vulnerabil şi nefericit. Acest sentiment generează tendinţa de a emigra. Un alt fenomen atestat este că femeile de la oraşe sunt mai puţin fericite decât cele de la sat, dar nu neapărat anume ele pleacă peste hotare în căutarea realizării personale. Mulţi locuitori ai oraşelor, cu bani şi acces la educaţie de calitate, găsesc oportunităţi de a pleca şi nici nu se mai întorc.

Ce indică cifrele din raport asupra fenomenului migraţiei?

image

Sunt înalte, desigur. Circa 21% din copii au cel puţin un părinte biologic plecat peste hotare, iar 5% - pe ambii. E o problemă îngrijorătoare pentru UNICEF, odată ce copiii lăsaţi singuri nu au aceeaşi viaţă ca şi semenii cu o familie completă. Sărac ori bogat, copilul cu părinţi care îl îngrijesc are o altă educaţie. Cei fără, chiar dacă primesc acasă bani, colete cu haine şi alte bunuri, din punct de vedere psiho-social sunt mai depresivi, retraşi şi marginalizaţi. Când copiii păşesc în adolescenţă, sunt vulnerabili, au nevoie de suport psihologic, iar părinţii trebuie să le fie alături, să-i asculte, să le dea un sfat. Per general, studiul demonstrează că întotdeauna există loc de mai bine şi putem rezolva multe probleme, mai ales dacă nu ne mulţumim cu cifrele generale, dar pătrundem mai adânc, dezagregăm, abordăm grupuri individuale şi le oferim soluţii specifice.

Nu am simţit nici pentru un minut că m-aş afla într-o ţară străină“

Sunteţi la Chişinău din iulie 2013. Cum aţi găsit ţara noastră şi echipa UNICEF de aici?

Sunt de-a dreptul fascinată! Nu am simţit nici pentru un minut că m-aş afla într-o ţară străină, dar cu adevărat acasă, poate pentru că vin dintr-o ţară din regiune. Mă simt în siguranţă, înconjurată de oameni calmi, împăciuitori şi binevoitori. Referitor la UNICEF, am lucrat toată viaţa în multe repezentanţe, iar ultimii nouă ani i-am petrecut la Biroul din New York, oferind consultanţă oficiilor noastre din peste 140 de ţări. Am o experienţă bogată, pot compara situaţia din diferite regiuni şi pot spune că există lucruri specifice pentru fiecare ţară. Aici am avut parte de o primire călduroasă, cu un salut scris pe tabla din birou, pe care nu l-am şters nici până astăzi - „Bine ai venit în Moldova!“, scris în armeană, română şi engleză. Suntem o echipă muncitoare şi tindem mereu să obţinem calitate şi rezultate maxime. Poate e dificil, dar văd în echipa de aici oameni capabili, gata să depună eforturi considerabile. Ştiţi, noi la UNICEF facem periodic un studiu global al angajaţilor şi am observat că deşi în chestionare sunt multe plângeri pe volumul de muncă, stres, atmosferă complicată (spre exemplu în ţările în situaţii de criză), cred că avem cea mai mare rată a persoanelor mândre să lucreze la UNICEF. Facem multe sacrificii, în special legate de viaţa personală, dar zâmbetele copiilor răsplătesc pe deplin efortul nostru.

Cum decurge colaborarea dumneavoastră cu instituţiile statului?

De-a lungul activităţii sale, UNICEF a stabilit o colaborare fructuoasă cu toate structurile statului ce au legătură cu copiii: cabinetul premierului şi ministerele Justiţiei, Educaţiei, Sănătăţii, Muncii şi Familiei, cel de Interne, Tineretului şi Sportului şi altele; lucrăm de asemenea şi cu Parlamentul, precum şi cu autorităţile locale. Totodată, lucrăm cu o mare armată de organizaţii non-guvernamentale şi think tank-uri, care ne ajută să implementăm multe acţiuni. Ambasadele altor ţări la Chişinău sunt alţi parteneri ai noştri. Activitatea noastră comună e de la legislaţie şi până la campanii de informare. Spre exemplu, în luna decembrie, ne-am asigurat, alături de Union Fenosa, ca fiecare familie să primească împreună cu factura un fluturaş despre educaţia non-violentă.

Care sunt priorităţile UNICEF Moldova pentru următorii ani?

Vom continua să lucrăm cu Guvernul pentru realizarea multor aspecte ce ţin de drepturile copilului, cum ar fi drepturile copiilor cu dizabilităţi, dreptul la educaţie şi sănătate, dreptul la familie şi altele. Având la bază rezultatele studiului lansat, vom aborda o serie de probleme specifice, cum ar fi violenţa în familie, care este alarmantă la scară naţională; anemia, care necesită mai multă atenţie; dezvoltarea centrelor prietenoase tinerilor cu implicarea lor cât mai activă în elaboarea şi implementarea de proiecte. Vom continua să lucrăm cu Ministerul Muncii pe direcţia sărăciei, a copiilor din familii social-vulnerabile şi protecţia socială, ca să ne asigurăm că nevoile lor se regăsesc în obiectivele propuse. Bunăoară, recent am lansat o colaborare cu Guvernul lituanian pentru eradicarea sărăciei în rândul copiilor, ca să vedem cum putem avea o abordare specifică a acestui segment al populaţiei. 

Nune Mangasaryan s-a născut la Erevan, Armenia, şi este specialist în sănătate publică. Şi-a început cariera la UNICEF la sfârşitul anilor ‘90, lucrând în Armenia, Kosovo, oficiul regional din Asia Centrală şi oficiul de la New York, SUA. A participat la elaborarea politicilor globale UNICEF. Este autoarea a peste 30 de publicaţii de profil şi predă un curs online în domeniul nutriţiei pentru copii la Universitatea Cornell din SUA.

Suport pentru politici naţionale

Studiul de Indicatori Multipli în Cuiburi este o cercetare internaţională realizată de UNICEF, care cuprinde o gamă largă de date statistice despre starea sănătăţii, nutriţia, educaţia, dezvoltarea şi protecţia copilului şi a familiei, în total peste 100 de indicatori. Rezultatele studiului sunt dezagregate conform discrepanţelor sociale, economice şi geografice, servind ca bază pentru politicile şi strategiile naţionale. Studiul din Moldova a fost realizat în perioada 17 aprilie-30 iunie 2012 în peste 11.000 de gospodării, dintre care aproape 2.000 de copii de până la cinci ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite