Nota 10 din oficiu la BAC la limba străină. Metodologia a fost aprobată

Nota 10 din oficiu la BAC la limba străină. Metodologia a fost aprobată

Candidaţii la BAc vor putea obţine 10 din oficiu la limba străină.

Candidaţii la examenul de Bacalaureat care au promovat examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine vor obţine nota ”zece” din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de Bacalaureat. O metodologie în acest sens a fost aprobată la 20 martie în cadrul şedinţei Comisiei Naţionale de Examene, organizate de Ministerul Educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţii respectivi vor trebui să deţină un certificat care atestă un nivel de competenţă lingvistică egal sau superior nivelului B2 (C1 pentru candidaţii din clasele bilingve), corespunzător Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. Acordarea notei ”10” (”zece”) din oficiu este valabilă pentru cele cinci limbi străine studiate în prezent în instituţiile de învaţămînt din ţară – engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă.

Nota ”10” (”zece”), din oficiu, se poate acorda la oricare dintre limbile străine care au fost studiate de candidaţi pe parcursul învăţământului liceal în fiecare din clasele a 10-a, a 11-a şi a 12-a şi la care candidatul are note medii anuale pentru fiecare dintre aceste clase. Limba străină  la care candidatul solicită acordarea notei ”10” (”zece”) din oficiu trebuie să coincidă cu limba străină indicată în cererea de înscriere la examenul de bacalaureat a candidatului.

Candidaţii la examenul de Bacalaureat care deţin certificate obţinute în urma promovării examenelor cu recunoaştere internaţională vor depune la secretariatul instituţiei de învăţămînt, pînă la data de 10 aprilie, certificatul, în original, o cerere, în scris, prin care solicită acordarea notei ”10” (”zece”) din oficiu la proba de examen la limba străină, o copie a buletinului şi trei copii ale certificatului/diplomei respective.

Metodologia şi lista examenelor poate fi găsită la adresa:  www.aee.edu.md/sites/default/files/ordinul_nr157_din_20032015_lstr_certif_internationale.pdf

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: