Motivele pentru care mulţi copii nu sunt adoptaţi în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adoptatorii optează pentru copii sănătoşi, cu vârsta de până la 3 ani. Foarte puţine familii sunt dispuse să adopte un copil cu probleme de sănătate, cupluri de fraţi sau copii cu vârsta mai mare de 3 ani.

În aceste circumstanţe se creează situaţia în care la evidenţa autorităţilor se află copii cu statut adoptabil şi totodată există un număr suficient de mare de solicitări din partea adoptatorilor. Subiectul a fost discutat vineri, 15 mai, la o masă rotundă organizată de către Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului Chişinău cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, transmite IPN.

Şefa direcţiei, Svetlana Chifa, a declarat că la evidenţa direcţiei sunt 115 copii cu statut adoptabil, dintre care numai unul este mai mic de 3 ani. 22 de copii se află în procesul de potrivire. Alţi 42 fac parte din grupuri de fraţi a câte 2-5 copii. 28 de copii au diagnoze incurabile, iar 20 – diagnoze recuperabile. Totodată, la direcţie stau în rând circa 100 de solicitanţi care doresc să adopte un copil.

Şefa direcţiei a menţionat că prin organizarea acestui eveniment se doreşte informarea societăţii despre procedura de adopţie, sensibilizarea opiniei publice, pentru a înlătura prejudecăţile oamenilor cu privire la acest proces. De asemenea, se doreşte încurajarea şi promovarea adopţiei naţionale, majorând astfel şansele copiilor la o familie în ţară. Svetlana Chifa a menţionat că specialiştii din cadrul direcţiei încearcă să discute şi să convingă părinţii că şi un copil mai mare de 3 ani poate fi adoptat, pentru că acesta conştientizează şi mai mult gestul familiei şi se încadrează la fel de bine.

Pentru a adopta un copil, persoanele trebuie să se adreseze la structurile teritoriale pentru  protecţia drepturilor copilului, unde urmează să depună o cerere şi să prezinte un set de acte. Atunci când le vine rândul, persoanele sunt evaluate de către o comise mixtă şi are loc perioada de potrivire. După ce copilul ajunge în familia adoptată, o perioadă aceasta este monitorizată de către autorităţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite