Monica Babuc: Codul Educaţiei trebuie suplinit cu prevederi noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul Educaţiei, care a fost elaborat acum câţiva ani, trebuie suplinit cu unele prevederi care urmează să soluţioneze problemele cu care se confruntă sistemul de educaţie din Republica Moldova, a declarat ministrul Educaţiei, culturii şi cercetării, Monica Babuc, la emisiunea „Tema zilei” de la Canal 2, transmite IPN.

Potrivit ministrului, la patru ani de la elaborarea Codului mai multe prevederi sau nu au fost implementate pentru că nu au existat condiţiile necesare, sau unele prevedere absolut necesare lipseau. Monica Babuc menţionează că completarea Codului Educaţiei ar trebui făcută pentru a soluţiona problema lipsei celor peste două mii de cadre din sistem.

Totodată, ministrul a menţionat că chiar şi majorarea indemnizaţiei pentru tinerii specialişti, care a fost adoptată recent de Guvern, de la 45 de mii de lei la 120 de mii de lei pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior cu profil pedagogic, nu este suficient pentru atragerea noilor cadre în sistem. De aceea, Monica Babuc spune că se pregătesc şi alte acţiuni pentru susţinerea tinerilor cum ar fi remunerarea mentoratului pe care îl acordă profesorii cu experienţă tinerilor specialişti.

„Ne gândim, de asemenea, la iniţierea unor campanii de promovare a modelelor pozitive pe care le avem cu prisosinţă în sistem aşa încât atractivitatea acestei profesii să devină una mai mare”, spune Babuc.

Monica Babuc a mai menţionat că anul curent instituţiile superioare cu profil pedagogic au fost absolvite de peste 800 de tineri. Dintre aceştia, circa 600 au participat la repartizarea în câmpul muncii, iar din 600 doar 123 îşi anunţaseră prezenţa la muncă în luna august. „Acum urmează să primim datele dacă aceşti 123 de tineri au rămas la locurile lor de muncă, au mai plecat sau au mai venit dintre cei 600”, a notat ministrul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite