Momentul 2009, botezul societăţii civile din Republica Moldova

Momentul 2009, botezul societăţii civile din Republica Moldova

Protestele anti-comuniste din primăvara anului 2009 au fortificat societatea civilă din Republica Moldova FOTO: Adevărul

Ceea ce numim „societate civilă” a demarat şi s-a dezvoltat mai lent în Republica Moldova, cel puţin până la momentul 2009. O societate civilă demnă de acest nume cere iniţial un exerciţiu convingător de solidaritate, iar un astfel de botez s-a consumat cu ocazia protestelor anticomuniste de acum cinci ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Lucian Branea, expert al societăţii civile şi manager de proiecte educaţionale, crede că societatea civilă din Republica Moldova se află într-o poziţie extrem de avantajoasă în acest moment. Terenul este unul în care spiritul comunitar pare chiar mai bine conturat decât în România, pentru că şi experienţa sovietică şi cea post-sovietică a generat un spaţiu mai încărcat de solidaritate decât era de aşteptat. Solidaritatea a ajuns o valoare a societăţii civile, mai ales în contextul noilor tehnologii media, care oferă o nouă putere şi o nouă forma de expresie a unei comunităţi.
 

Binomul comunitate-solidaritate

Societate civilă este formula democratică prin care cetăţenii îşi pot instituţionaliza voinţa, atunci când politicienii evită agenda publică, când evită contactul cu realitatea, respectiv cu poporul pe care îl reprezintă. Astăzi, liniile de clivaj din societatea moldovenească par multe şi tare încrucişate, deci activarea binomului comunitate-solidaritate este esenţială. Expertul consideră că efectul se vede la ambele capete ale activismului civic: atât în activitatea celor care presează guvernul în a se da pe brazda unor valori mai îndepărtate de cele sovietice, dar şi în gesturile aparent mai mici, dar mult mai multe, în proiecte care altoiesc societatea civilă în singurul loc în care aceasta poate prinde rădăcini trainice - în comunităţi mici, definite geografic sau comunităţi de practici.
 
Acesta a evocat momentul când a ajuns pentru prima oară în Republica Moldova, preţ de câteva zile, în februarie 1992, în calitate de ziarist ghinionist, deoarece a trebuit să plece exact când începeau să se întâmple lucruri interesante pentru marile agenţii de presă.  „Eu lucram la Tinerama, un săptămânal, şi am avut de povestit, la întoarcere, doar despre o ţară tristă (de fapt un oraş, capitala Chişinău) în care pe stradă, în magazine şi în orice instituţii se vorbeşte strict rusa - dar unde, dacă vorbeşti în română, de regulă eşti înţeles şi ţi se răspunde în aceeaşi limbă”, povesteşte Branea.
 

Societatea civilă creşte odată cu tinerii

Expertul a subliniat că de-a lungul anilor a cunoscut mai mulţi tineri moldoveni decât ar fi reuşit să cunoască în câteva zile la Chişinău. ”Studenţii basarabeni sunt numeroşi în România, precum sunt şi oamenii din organizaţii majore (Centrul IDIS Viitorul, Centrul pentru Jurnalism Independent, Fundaţia Soros), apoi mai sunt mulţi participanţi în proiecte de tineret finanţate prin programele Uniunii Europene care mi-au tot povestit şi mi-au arătat”, relatează Branea. Societatea civilă nu are graniţe convenţionale şi acest lucru îi permite un transfer continuu de informaţie şi experienţă.
 
Atunci când se lucrează în proiecte, cu obiective clare şi cu grupuri ţintă precis delimitate, tinerii lucrează în echipă, iar echipele generează comunităţi. Acesta a subliniat că ori de câte ori nişte inşi (inclusiv, şi cu atât mai mult, unii care, în condiţii normale, nu s-ar fi întâlnit niciodată), se regăsesc în jurul unei idei comune şi fac ceva împreună pentru mai mult de cinci minute, apoi se reîntâlnesc peste cinci zile sau cinci luni şi continuă să facă acel ceva împreună, 'societatea civilă' mai creşte un pic. Şi, inclusiv cu experienţa unei echipe transnaţionale, perspectiva se schimbă radical.
 
În opinia sa, fie că sunt studenţi în România sau sunt împrăştiaţi în Europa, fie că participă, punctual, la proiecte mici de tineret, alături de tineri din alte ţări europene, orice distanţare temporară de situaţia de acasă le propune moldovenilor atât experienţe, cât şi perspective noi. Dacă priveşti peisajul tău, de acasă, doar printr-un geam, mai mult sau mai puţin transparent, nu primeşti, de regulă, înapoi decât ceea ce vrea să-ţi transmită fabricantul geamului. „Din acest motiv e nevoie, adesea, să privim şi în oglindă, iar o confruntare cu un altul, cu un 'străin' (care vorbeşte sau nu propria-ţi limbă, dar are o experienţă 'comunitară' diferită de a ta) e oricând o binevenită privire în oglindă”, a menţionat expertul.
 

Diaspora instalează oglinzi

O diasporă foarte dinamică, la care se adaugă un număr considerabil de tineri implicaţi în proiecte transnaţionale, şi care se bazează pe un spirit comunitar în mod surprinzător mai solid chiar decât în România, fac exact asta: instalează oglinzi din ce în ce mai eficiente în societatea moldovenească. „Şi, sigur, se mai nimereşte câte cineva care se joacă cu lumina în dreptul oglinzii, făcându-te să clipeşti mai des o vreme, dar ochiul uman se adaptează repede, foarte repede. Sigur, în cazul de faţă, 'lumina' vine dinspre Occident - şi ce noroc că România se află la vest de Moldova, şi nu la est sau, hmm, la sud, ca Atlantida....”, mai spune Branea.
 
Situaţia economică încă precară generează constant o diasporă, inclusiv tineri care tot pleacă şi se tot întorc, revenind de fiecare dată cu flacoane cu picături chinezeşti din experienţa unor societăţi funcţionale. ”Politicienii circulă şi ei, nu zic - dar e foarte greu, dacă nu imposibil ca, uitându-te pe geamul unei maşini oficiale sau chiar taxi între un hotel de 4-5 stele şi o încăpere de la Comisia Europeană sau din Parlamentul European, să afli cum funcţionează o societate normală - başca faptul că politicienii, de oriunde ar fi ei, nu sunt nişte oglinzi chiar atât de spectaculoase. Numai călătorului cu pasul i se revelează normalitatea. Niciodată plictisitoare” a mai subliniat expertul şi managerul de proiecte educaţionale.
 
Lucian Branea este jurnalist şi manager de proiecte educaţionale. A lucrat, printre altele, la Radio Europa Liberă, transmiţând, între 1994-2004, inclusiv pentru Moldova. Ca manager în sectorul non-profit, a creat şi dezvoltat un număr consistent de proiecte, implicând utilizarea media şi artelor participative pentru uzul jurnaliştilor şi în educaţie: de la Transparenţa securităţii - securitatea transparenţei (1995-1997) în care jurnalişti şi responsabili din domeniul siguranţei naţionale au găsit un limbaj comun - până la Labyrintheme, un proiect (2011-2013) cu parteneri din cinci ţări europene, prin care educatorii lucrând în muzee s-au întâlnit cu o formă spectaculoasă de artă participativă, teatrul labirint, care face din vizitatori spect-actori. Proiecte concepute de el au adus pentru prima oară în România metode ca teatrul forum (2003) şi Teatrul Labirint (2008). Poate fi găsit la brinzoaicecugem.blogspot.com.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: