Moldovenii ar putea fi testaţi la noul coronavirus la intrarea în ţară

Moldovenii ar putea fi testaţi la noul coronavirus la intrarea în ţară

Covid-19 Inquam Photos / Ciprian Petcut

Cetăţenii Republicii Moldova care se vor întoarce în următoarele zile acasă ar putea fi obligaţi să efectueze testul pentru depistarea infecţiei la noul coronavirus. Potrivit premierul Ion Chicu, această măsură este analizată şi urmează a fi luată o decizie în zilele care urmează, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Noi vom introduce acest sistem în baza posibilităţilor laboratoarelor private din ţară. În prezent, toate laboratoarele de stat deja sunt ocupate cu testarea în instituţiile medicale, lucru care nu permite ca testarea celor care se întorc să fie efectuate acolo. Testarea lor va avea loc în laboratoarele private, noi ne-am întâlnit cu reprezentanţii laboratoarelor, ei zic că este posibil”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „O nas” de la postul de televiziune Jurnal TV.

Potrivit oficialului, efectuarea testării nu va fi asigurată din bugetul statului, astfel, că fiecare persoană îşi va plăti propriul test.

„Aşa cum laboratoarele sunt private, acestea primesc bani de la persoanele care se adresează la ei. Testările vor fi efectuate la intrarea în ţară, la aeroport şi la punctele de trecere a frontierei terestre”, a precizat Ion Chicu.

Cât despre obligativitatea cetăţenilor de a-şi procura poliţa de asigurare, prim-ministru afirmă că aceasta le-ar putea prinde bine cetăţenilor în contextul în care în prezent există un risc mare de îmbolnăvire.

„Cetăţenii Republicii Moldova care se întorc în ţara trebuie să aibă poliţă de asigurare, în condiţiile în care există riscul de îmbolnăvire. Astfel, cei care se întorc acasă s-ar putea reţine nu doar pentru două săptămâni, ci mai mult”, a menţionat premierul.

Întrebat dacă procurarea poliţelor de asigurare va salva sistemul medical din situaţia în care se află, Ion Chicu a venit cu câteva calcule.

„Va salva sau nu, dar 1000 de poliţe înseamnă patru milioane de lei, 10 000 de poliţe înseamnă 40 de milioane de lei. Pentru 120 de mii teste noi luăm din bugetul de stat 40 de milioane de lei, aceşti sunt bani, iar în decursul a cinci zile în ţară s-au întors 10 mii de oameni. Bugetul nostru nu este ca în Germania sau Statele Unite ale Americi”, a punctat Chicu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: