Meteorologii anunţă îngheţuri pentru următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunţă cod galben de îngheţuri pentru perioada 14-19 octombrie. Temperaturile vor scădea în orele nocturne până la -1 şi -3 grade Celsius în întreaga ţară.

Şefa Direcţiei Meteorologie a SHS, Lidia Treşcilo, a declarat pentru IPN că îngheţurile sunt fireşti pentru această perioadă a anului, dar ar putea afecta unele culturi agricole, care sunt recoltate toamna târziu. „Îngheţurile prezintă pericol pentru cele mai târzii soiuri de mere şi struguri”, a spus Lidia Treşcilo.

Joi, 13 octombrie, ploile vor conteni, dar vântul va continua să bată şi astfel s-ar putea ca drumurile să se usuce parţial. Lidia Treşcilo susţine că nu există riscuri mari să se formeze gheaţă pe drumurile din ţară, poate doar pe porţiunile noroiase.

Inspectoratul Naţional de Patrulare îndeamnă totuşi şoferii să manifeste maximă prudenţă şi atenţie la trafic. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare, în condiţiile în care carosabilul este acoperit cu gheaţă sau mâzgă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, să verifice periodic acumulatorul maşinii, să-şi asigure o bună vizibilitate curăţind parbrizul, luneta şi geamurile laterale.

Pietonilor, poliţiştii le recomandă să traverseze strada regulamentar, în locurile permise şi doar după ce s-au asigurat că sunt văzuţi de şoferi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite