Medicii din R. Moldova trag alarma: Fumatul şi alcoolul sunt viciile care afectează cel mai agresiv starea de sănătate a populaţiei

Medicii din R. Moldova trag alarma: Fumatul şi alcoolul sunt viciile care afectează cel mai agresiv starea de sănătate a populaţiei

FOTO Shutterstock

Copiii şi adolescenţii preiau cu uşurinţă viciile fumatului şi alcoolului de la persoanele adulte. Este semnalul de alarmă tras de medicii din Republica Moldova, potrivit cărora în ultimii ani a luat amploare fenomenul fumatului şi consumului de alcool în rândul generaţiei tinere.

Ştiri pe aceeaşi temă

În acest context a fost lansată campania „Moldova spune NU tutunului şi alcoolului”, iniţiativă ce are menirea de a descuraja acest fenomen şi de a le explica tinerilor riscurile la care se supun fumând şi consumând alcool, notează IPN. În cadrul campaniei „Moldova spune NU tutunului şi alcoolului” mii de copii, părinţii acestora şi profesori, din Chişinău, Cahul şi Bălţi sunt informaţi despre riscurile şi efectele adverse ale consumului de tutun şi alcool. „Fumatul este cauza de morbiditate în cazul multor maladii, cum sunt maladiile cardiovasculare, maladii oncologice, cancerul pulmonar, al laringelui - toate sunt favorizate de fumat. Viciile fumatului şi alcoolului sunt preluate uşor de elevi. Vedem mulţi elevi fumând, mai periculos este faptul că dacă până acum vorbeam doar despre ţigară ca fiind o sursă de nicotină, acum au mai apărut şi ţigările electronice, care conţin multe substanţe nocive şi toxice. Explicaţia multor persoane pentru acest fenomen este că tinerii se plictisesc şi din plictiseală apare dependenţa. Cred că ar trebui să existe mai multe activităţi şcolare şi extraşcolare ca tinerii să fie antrenaţi în diverse activităţi”, a spus conferenţiarul universitar, Luminiţa Suveica în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune. Medicii avertizează, că fumatul şi alcoolul sunt extrem de nocive şi duc la o dependenţă reală, care atrage după sine dereglări neurologice, boli de inimă, palpitaţii, infarct. „Alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul, mediul poluant, fumatul şi alcoolul. Sunt factorii care agravează starea de sănătate a populaţiei. Viciile fumatului şi alcoolului sunt cele mai agresive. Despre fumat şi alcool se vorbeşte doar în contextul sănătăţii personale a unui om, dar nu se vorbeşte despre problemele sociale pe care le creează. Atât fumatul, cât şi alcoolul sunt vicii care creează şi victime colaterale. Din păcate, perpetuarea acestor modele în societate sunt preluate de tânăra generaţie”, a spus Vadim Afteni, medic narcolog. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, fumatul este una din cauzele majore de îmbolnăvire şi mortalitate în întreaga lume, iar speranţa de viaţă a unui fumător este cu 5 – 20 de ani mai mică. De asemenea, potrivit statisticilor, o treime din numărul accidentelor mortale sunt cauzate de consumul de alcool.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările