Majorarea tarifelor la energie vor duce la un lanţ de scumpiri. Preţul pâinii va creşte cu 11%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele mai afectate de scumpirile în lanţ vor fi categoriile vulnerabile de populaţie. FOTO Adevărul
Cele mai afectate de scumpirile în lanţ vor fi categoriile vulnerabile de populaţie. FOTO Adevărul

Majorarea tarifelor la energia electrică va duce la scumpiri în lanţ, care vor afecta în primul rând păturile social-vulnerabile.

Directorul tehnic al întreprinderii „Termoelectrica”, Iurie Răzlovan, spune că ridicarea tarifelor nu înseamnă că şi banii se vor colecta. „Şi atunci intrăm într-un cerc vicios – avem tarife ajustate, dar banii nu se colectează. Trebuie să înţelegem că acesta va duce la datorii şi la probleme în interiorul întreprindeii şi aici trebuie să existe un echilibru”, a spus acesta.

Expertul independent Ion Butmalai a remarcat că cele mai afectate de scumpirile în lanţ vor fi categoriile vulnerabile de populaţie, care vor acumula datorii cu mult peste veniturile pe care le au, dar şi eşecul reformelor amânate din sectorul energetic se va transpune tot pe umerii populaţiei. „Costul de întreţinere a unui apartament de 50m2 ca urmare a majorării energiei termice va ajunge în curând la 1650 lei, iar în această situaţie, capacitatea de plată a categoriilor vulnerabile se va reduce considerabil, iar programele de ajutor social nu vor fi în stare să amortizeze şocurile resimţite de aceste categorii”, este de părere Ion Butmalai.

Victor Cojocaru, directorul fabricii „Franzeluţa”, a estimat că majorarea tarifelor la energie va determina şi creşterea preţului la pâine, cu aproape 11%. „Pentru primul semestru al acestui an întreprinderea noastră a înregistrat pierderi de aproape cinci milioane de lei, iar noile majorări ne vor afecta şi vom avea costuri suplimentare de 14 milioane de lei”, a menţionat directorul, notând că au mai rămas trei luni până la începerea sezonului de încălzire şi ar trebui găsite soluţii şi pentru familiile vulnerabile, şi pentru întreprinderi.

Familiile vulnerabile din Chişinău beneficiază de o reducere de 40% din factura pentru termificare. Pentru perioada rece a anului din anul 2014, Primăria municipiului Chişinău a alocat 52 de milioane de lei destinate familiilor vulnerabile, iar pentru anul curent această cifră a ajuns la 77 de milioane de  lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite