Leacuri în Republica Moldova, otrăvuri în Europa. Află ce medicamente de la noi sunt considerate toxice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionarii îşi tratează durerile în special cu analgin
Pensionarii îşi tratează durerile în special cu analgin

Printre medicamentele cu grad de risc în UE se numără metamizolul din analgin şi nimesulidul. Peste 70 de produse din farmaciile de la noi sunt considerate toxice în SUA și în UE. Autorităţile vor face curăţenie printre doctoriile de import, anul viitor.

O parte dintre medicamentele comercializate în Republica Moldova sunt pe lista neagră în Uniunea Europeană. Potrivit ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, ar fi vorba de 23% dintre produsele farmaceutice importate. „E un număr mare de medicamente în Republica Moldova care nu sunt acceptate în UE. Nici nu se pune problema să fie admise, pentru că nu sunt pe piaţa de acolo şi nici nu le solicită nimeni. În momentul aderării Moldovei la UE vom avea şi produse înregistrate întocmai", a precizat şeful ministerului. Două dintre aceste preparate farmaceutice, nimesulid şi analgin, sunt comercializate fără restricţii în apotecile moldoveneşti, cu toate că au stârnit controverse atât în SUA, cât şi în spaţiul european.

Fără analgin din 2015
Primele efecte negative ale nimesulidului au fost descoperite în 1999, în Portugalia, când doi copii au decedat în urma afecţiunilor hepatice severe provocate de acest produs. Ulterior, nimesulidul a fost interzis în Portugalia, Spania, Finlanda, SUA şi Japonia. Totodată, în Belgia, preparatele care conţin metamizol ca substanţă activă sunt catalogate drept „otrăvuri".

Bursa şpăgii în spitale

Republica Moldova: Ieftinire cu scumpiri la medicamente

„În UE şi în SUA, metamizolul este interzis. Dar e autorizat în Republica Moldova şi în spaţiul CSI, din pricina legislaţiei permisive. La noi, medicamentele cu această substanţă activă sunt autorizate până în 2015. Ulterior, vor fi stopate", precizează Mihai Ciorici, specialist în departamentul de evaluare şi autorizare din cadrul Agenţiei Medicamentului din Republica Moldova. Experţii sunt de părere că, în cazul metamizolului, ar fi vorba despre o concurenţă cu produse farmaceutice similare, care ar urma să fie importate de peste Prut. „Nu toate formele de metamizol sunt interzise. Majoritatea populaţiei în vârstă foloseşte analgin şi e deprinsă cu acest medicament. În Moldova nu au fost sesizate cazuri de efecte secundare grave. Eu cred că e vorba despre alimentarea concurenţei dintre paracetamol şi metamizol", spune prof. Vladimir Safta, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu".

ŞOCANT: Bolnavi de tuberculoză din Moldova trataţi pe paturi improvizate pe holul unui spital infect (VIDEO)

Totuşi, vicepremierul Mihai Moldovanu insistă asupra faptului că toate cele aproape 70 de medicamente neaprobate în UE vor dispărea şi din farmaciile de la noi. „Aceste preparate sunt reînregistrate o dată la cinci ani. Implementăm standardele Agenţiei Europene a Medicamentului. Când le va expira termenul, nu le vom prelungi înregistrarea. Pe parcursul anului 2012 trebuie să facem ordine", a spus demnitarul.

Calmant cu efecte secundare

Analginul și alte medicamente care conţin metamizol sunt interzise în SUA, Suedia, Germania, Olanda, Grecia, Irlanda și Arabia Saudită. Totodată, acestea acoperă 80% din piaţa rusească, iar în Israel sunt folosite exclusiv în mediul spitalicesc. La noi, analginul este vândut pentru ameliorarea durerilor, chiar dacă poate provoca boli hepatice și renale.

Cu ce se tratează moldovenii
Cu toate că anumite preparate farmaceutice au intrat deja în colimatorul autorităţilor, acestea fac parte, deocamdată, din „meniul" obişnuit al moldovenilor atunci când se îmbolnăvesc. „La noi se găsesc cinci medicamente care conţin nimesulid. Le avem sub formă de pastile şi unguent. Foarte mulţi clienţi le folosesc la răceli, deşi le spunem că nimesulidul e contraindicat pentru astfel de afecţiuni. Vindem cam cinci blistere pe zi. La fel de bine se vinde şi analginul", spune Cristina Buraluschi, angajata unei farmacii din Chişinău.

PROTESTUL INFIRMIERELOR Angajații Spitalului 4 din Chișinău cer demisia directorului general. Vezi GALERIA FOTO & VIDEO!

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu metamizolul, medicament cu rol antiinflamator, ambele ducând, pe termen lung, la deteriorarea funcţiilor hepatice şi renale. „Analginul este testat, este autorizat, netoxic şi bun pentru întrebuinţare în Republica Moldova. Dacă nu era calitativ şi inofensiv, nu era autorizat pe piaţă", menţionează ministrul Sănătăţii Andrei Usatâi. Totuşi, acest produs, la fel ca şi nimesulidul, urmează a fi radiat din Catalogul naţional de preţuri de producător al medicamentelor înregistrate în Moldova.


UNDE-I REŢETĂ, NU-I TOCMEALĂ

Oamenii se bazează însă mai mult pe prescripţiile de pe reţetele emise de doctori, decât pe prospectele din cutiile produselor farmaceutice. „Nu folosesc medicamente din Rusia sau din ţările CSI. Nu cumpăr niciun medicament fără reţetă de la medic", mărturiseşte Aliona Ciorici (40 de ani), casnică, în vreme ce vârstnicii intervievaţi de reporterii „Adevărul" îşi pun speranţa, mai departe, în analgin.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite