Laureaţii Premiilor Ministerului Culturii. Pirkka Tapiola a primit premiul „Ştefan Ciobanu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Culturiii a acordat premiile anuale
Ministerul Culturiii a acordat premiile anuale

Cele mai reprezentative creaţii din anul 2015 au fost premiate de Ministerul Culturii, în acest an fiind aprobată decizia de a institui premiul „Alexandru Fedco” pentru cel mai bun manager în domeniul culturii.

Potrivit IPN, premiul „Alexandru Fedco” a fost acordat şefului secţiei cultură din Anenii Noi, Vasile Moroşanu, pentru renovarea casei de cultură din oraş, dar şi pentru contribuţia merituoasă în promovarea şi organizarea acţiunilor culturale în teritoriu.
Într-un comunicat de presă remis de minister se menţionează că premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale l-a primit Luminiţa Ţâcu, regizor la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii ex-equo a fost acordat scriitoarei Maria Şleahtiţchi şi directoarei revistei culturale „Sud-Est”, Valentina Tăzlăuanu. Premiul „Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii l-a primit Mihail Agafiţa, dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”. Premiul „Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice a fost acordat lui Vladimir Palamarciuc, artist plastic. Premiul „Spiridon Mocanu” în domeniul coregrafiei, dans popular, a fost acordat lui Andrei Baciu, conducător artistic şi coregraf al Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Strămoşeasca” din Anenii Noi.

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, în persoana ambasadorului Pirkka Tapiola, a primit Premiul „Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural pentru contribuţie substanţială la restaurarea şi punerea în valoare a obiectelor de patrimoniu Cetatea Soroca şi Hanul Manuc Bei, şi pentru susţinerea în Republica Moldova a proiectelor (COMUS, Twinning) de consolidare a capacităţilor instituţionale şi umane în domeniul protejării patrimoniului cultural.

Premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic se acordă ex-equo – lui Evan Tracz, directorul Programului Novateca şi Verei Osoianu, director adjunct în domeniul cercetării şi dezvoltării în biblioteconomie la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial l-au primit surorile Osoianu, pentru contribuţie remarcabilă la documentarea şi conservarea patrimoniului cultural imaterial, prin readucerea folclorului neprelucrat stilistic şi sensibilizarea spiritului naţional pentru valorile strămoşeşti.

Premiul „Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării imaginii culturale în mass-media l-a primit Veta Ghimpu-Munteanu, redactor-prezentator la Radioul Naţional pentru contribuţie remarcabilă la descoperirea şi readucerea în circuitul firesc de valori a doinei autentice, vocale şi instrumentale prin organizarea Festivalului „Doinei”.

Festivitatea de premiere a laureaţilor va avea loc la data de 15 ianuarie 2016, de Ziua Naţională a Culturii, la Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii, ediţia 2016.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite